Revista 4u541i

România literar\ ®

Apare

sub

egida

Uniunii Scriitorilor din România

47

r e v i s t \ e d i t a t \ c u c o n c u r s u l Funda]iei ANONIMUL

27 noiembrie 2009 (Anul XLII). 32 pagini. 4 lei

Aniversare

Nicolae Manolescu - 70 articole de: George B\l\i]\, Mircea C\rt\rescu, Livius Ciocârlie, Radu Cosa[u, Sorin Lavric, Mircea Martin, Eugen Negrici, Ioana Pârvulescu, Alex {tef\nescu, Vlad Zografi p. 10, 16-19

Avanpremier\ editorial\

Fahri Balliu Panteonul negru p. 26-27

Poezii de Gheorghe Grigurcu p. 8

EDITORIAL de Nicolae Manolescu

O referin]\ ignorat\

P

RIMII no[tri romancieri, to]i de [coal\ z\, contemporani cu b\trânii,în mentalitatea secolului XIX, Hugo [i Dumas, au fost de obicei raporta]i la Balzac [i la Sue. Doar nuvelele lui Filimon au p\rut, mai ales prin subiect, stendhaliene. Romanele ze la care s-a f\cut cel mai des trimitere sunt acelea bazate pe o sociologie romantic\, jum\tate real\, jum\tate mitic\. {i nu doar aceea din „Mizerabilii”, ci [i aceea din „Comedia uman\”. Lipse[te aproape orice referin]\ la primii romancieri romantici, Madame de Stahl [i Benjamin Constant, ca [i la emulul lor, Alfred de Musset. Ce e drept, în „Adolphe” sau în „Confesiunea unui copil al secolului”, romane erotice, la persoana întâi, sociologia las\ locul psihologiei romantice, iar formula de roman „personal” are mai pu]in\ trecere la primul nostru roman, acela bidermeier de imediat dup\ 1848. Urme, acest prim roman romantic las\ totu[i, [i nu numai în „Elena” lui Bolintineanu din aceea[i epoc\, dar [i mai târziu în seria analitic\ [i „feminin\” a romanului realist, care duce la „Adela” lui Ibr\ileanu [i la „Ioana” lui Holban. Mai ales acesta din urm\ îi este tributar lui Musset, pe care, dac\ nu gre[esc, n-am cum s\ verific acum, îl citeaz\. „Confesiunea unui copil al secolului”, romanul lui Musset din 1836, este, minus stilul emfatic ( „de copil r\sf\]at, care evoc\ cerul [i iadul pentru întâmpl\ri dintre cele mai prozaice”, cum zice Baudelaire), unul frapant holbanian: mai pu]in în prima parte, unde este descris\ boala secolului, de care sufer\ tineretul deziluzionat [i depravat de dup\ Primul Imperiu, dar în p\r]ile urm\toare care analizeaz\ un caz de gelozie morbid\. Este de fapt romanul iubirii tumultuoase dintre Musset însu[i ( în roman, Octave) [i George Sand ( în roman, Brigitte). Autobiograficul, pe modelul celorlalte „Confesiuni”, ale lui Rousseau, e abia travestit în fic]iune. Ca la Holban, [i spre deosebire de Balzac, de care nu se despart majoritatea prozatorilor no[tri, aici nu exist\ decât cei doi protagoni[ti, f\r\ societate. Chiar [i în paginile de la început, unde avem tabloul lumii bune [i debusolate din anii 20-30 ai secolului, proza lui Musset are caracterul unei confesiuni tulburi [i patetice mai degrab\ decât aceea „obiectiv\”, oricât de plin\ de fantezie, a lui Balzac. Povestea de dragoste e, în schimb, autoscopic\ [i crud\. Ca [i la Holban, analiza se face cu bisturiul, ceea ce e destul de nea[teptat într-un roman în care sentimentele explodeaz\ de obicei ca ni[te petarde. A p\rut izbitoare sinceritatea, înv\]at\ de la acela[i Rousseau, a aceluia pe care Taine, pe vremea când Musset mai era citit, îl numea, cu tandre]e, copilul teribil al secolului, incapabil de pref\c\torie [i pe deplin onest. El nu se idealizeaz\ în Octave cel neînstare s\ se d\ruiasc\ în iubire, dar care nu poate tr\i dac\ nu i se d\ruie[te iubire. Musset se portretizeaz\ f\r\ cru]are. {tie s\ se priveasc\ în oglind\. Singura concesie pe care o face este de a da pove[tii de dragoste a lui Octave alt sfâr[it decât al celei din realitate [i anume sfâr[itul pe care el însu[i [i l-ar fi dorit, dar de care n-a avut parte. „

s

u

m

a

r Alegeri la Uniunea Scriitorilor – p. 3 CONTRAFORT de Mircea Mih\ie[ – p. 4 Primul Faulkner (IX) DESPRE LITERATUR|, CU BUCURIE de Ioana Pârvulescu Maimu]\ - om - bibliotec\ – p. 5 CRONICA IDEILOR de Sorin Lavric – p. 6 Presim]irea viitorului

Poezii de Gheorghe Grigurcu – p. 8

OANA MATEI – secretar general de redac]ie

Spiritul Blajului de Ion Buza[i – p. 9 COUPE-P PAPIER de Alex {tef\nescu – p. 10 Amintiri Baconsky [i Mazilescu de Adrian Popescu – p. 11

ALEX. {TEF|NESCU – redactor-[[ef ADRIANA BITTEL, CONSTAN}A BUZEA, MARINA CONSTANTINESCU, IOANA PÂRVULESCU – redactori Corectur\: SIMONA GALA}CHI (pag. 4, 5, 6, 7, 8, 11, 13, 14), ECATERINA IONESCU (pag. 9, 12, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 30), NINA PRUTEANU (pag. 1, 2, 3, 10, 24, 25, 31, 32),

La nou\zeci de ani ne`mplini]i de Nicolae Balot\ – pp. 12 - 13

ADRIANA BITTEL (pag. 26, 27, 28, 29).

Vie]ile dup\ Val Gheorghiu de Ioan Holban – p. 13

Grafica: MIHAELA ßCHIOPU

LECTURI LA ZI de Tudorel Urian – p. 14 Poetul Cet\]ean

Tema num\rului: Cuvinte

PREPELEAC de Constantin }oiu – p. 15

Fotoreporter: ION CUCU Tehnoredactare computerizat\: IONELA STANCIU, GEORGE MAXIMILIAN IONESCU,

P|CATELE LIMBII de Rodica Zafiu – p. 15

VALENTINA VL|DAN

ANIVERSARE – pp. 16-117 Articole de: George B\l\i]\, Mircea C\rt\rescu, Livius Ciocârlie, Radu Cosa[u, Sorin Lavric, Mircea Martin, Eugen Negrici, Ioana Pârvulescu, Alex {tef\nescu, Vlad Zografi

Introducere texte: ECATERINA R|DOI

Omagiul lucr\torilor de Livius Ciocârlie - p. 18 Cum am ajuns s\-ll iubesc pe Nicolae Manolescu malgré é tout et malgré é lui de Eugen Negrici - p. 19

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Redac]ia: GABRIEL DIMISIANU – director-aadjunct

CER{ETORUL DE CAFEA de Emil Brumaru – p. 9

România literar\

Director: NICOLAE MANOLESCU

CRONICA LITERAR| de Cosmin Ciotlo[ – p. 7 Fraza cea frumos curg\toare

TROPICE SUR~Z|TOARE de Mihai Zamfir – p. 9 Emigranta Herta

2

România literar\ ®

Coresponden]i din str\in\tate: RODICA BINDER (Germania), GABRIELA MELINESCU (Suedia), LIBUŠE VALENTOVÁ (Cehia)

Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133,

C`nd numele se-m mbrac\ `n chipuri de Nora Iuga – p. 20

sector 1, cod 010071, Bucure[ti.

Toamna muzical\ clujean\ de Despina Petecel - Theodoru – p 21

Director istrativ: VALENTINA VL|DAN

Eveniment `n lumea operei de Mihai Canciovici – p. 22

Cont `n lei: BRD-G GSG Agen]ia {incai,

O suit\ de concerte de Dumitru Avakian – p. 23

RO91BRDE441SV59488894410. Cont `n valut\: BRD-G GSG

CRONICA DE FILM C\l\toria lui Malaparte de Angelo Mitchievici – p. 24 CRONICA PLASTICÂ Expresionismul [i codurile spirituale de Pavel {u[ar\ – p. 25

Secretariat: SOFIA VL|DAN, GHEORGHE VL|DAN

Agen]ia {incai RO87BRDE441SV59488974410 (USD), RO37BRDE441SV59489004410 (EUR) e-m mail: [email protected]; http://www.romlit.ro; tel.: 021. 212.79.86; fax: 021.212.79.81

AVANPREMIER| EDITORIAL| Fahri Balliu, Panteonul negru Traducere din limba albanez\ de Marius Dobrescu - pp. 26 - 27

Imprimat la FED PRINT

Femei de Elisabeta L\sconi– p. 28

Conform prevederilor Statutului, Uniunea Scriitorilor din

MERIDIANE - p. 29

România nu este responsabil\ pentru politica editorial\ a publica]iei [i nici pentru con]inutul materialelor publicate.

Poezie optzecist\ de Simona-G Grazia Dima– p. 30 PRIN ANTICARIATE de Simona Vasilache - p. 30 Trupuri in folio POVESTIRI PE UNDE SCURTE de Cristian Teodorescu Europa Liber\ se desparte de Monica Lovinescu – p . 31 CURS PRACTIC DE CENZUR| LITERAR| de Livius Ciocârlie Du[ rece – p. 31 NOMINALIZ|RI PENTRU PREMIUL CARTEA ANULUI – p. 32

România l iterar\ este membr\ a Asocia]iei Revistelor, Imprimeriilor [i Editurilor Literare (A.R.I.E.L.), asocia]ie cu statut juridic, recunoscut\ de c\tre Ministerul Culturii [i Cultelor. ISSN 1220-6 6318

a c t u a l i t a t e a

Alegeri la Uniunea Scriitorilor

L

Nicolae Manolescu - Pre[edinte USR Varujan Vosganian - Primvicepre[edinte USR Gabriel Chifu - Vicepre[edinte USR Irina Horea - Vicepre[edinte USR Leo Butnaru Doina Cetea Dumitru Chioaru Alexandru Dobrescu Horia Gârbea Mircea Mih\ie[ Nicolae Oprea Nicolae Prelipceanu Cassian Maria Spiridon Szilagyi Istvan

MIERCURI, 25 noiembrie a ap\rut cel de-al 37-lea volum din colec]ia Biblioteca pentru to]]i editat\ de Jurnalul Na]ional, romanul Calea Victoriei de Cezar Petrescu O carte de mare succes în epoca ei (a ap\rut în 1930) [i de intens\ intui]ie în vremea noastr\ Prefa]\ de Cosmin Ciotlo[ Tabel cronologic [i referin]e critice de Teodora Dumitru Coperta: detaliu din Calea Victoriei pe ploaie de Gheorghe Petra[cu

REPORTER

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Comitetul Director

urmat interven]iile celor 18 scriitori înscri[i la cuvânt. În continuare, la invita]ia lui Horia Gârbea, candida]ii [i-au rezumat principalele direc]ii ale proiectelor de conducere. Ele sunt accesibile pe site -ul institu]iei (www.uniuneascriitorilor.ro). În destule locuri exist\ puncte de vedere coincidente. De notat doar c\ în vreme ce {tefan Agopian întrevedea ca o solu]ie de criz\ reducerea drastic\ a cheltuielilor de orice fel, iar Nicolae Breban, o mai insistent\ presiune pus\ de breasl\ asupra institu]iilor statale, Constantin Stan [i Dan Mircea Cipariu pledau pentru o îmbun\t\]ire a imaginii (cel dintâi în sensul rela]iei cu mass-media, iar cel de-al doilea prin dezvoltarea unei re]ele de comunicare interne). Nicolae Manolescu s-a referit la dificult\]i care provin din zone mai profunde [i mai generale, a c\ror rezolvare ra]ional\ constituie, pentru orice pre[edinte al breslei, oricare ar fi el, o provocare:

România literar\

UNI, 23 NOIEMBRIE, s-a desf\[urat Conferin]a Na]ional\ a Uniunii Scriitorilor din România. 345 de delega]i din cele 14 Filiale din ]ar\ [i din cele 6 Sec]ii ale Asocia]iei Bucure[ti s-au întrunit în sala Amfiteatru a Teatrului Na]ional din Bucure[ti pentru a alege noul pre[edinte al USR. Spre deosebire de conferin]ele trecute, candida]ii s-au înscris în curs\ pe baza unui program managerial f\cut public cu o lun\ înainte. M\sur\, evident, menit\ s\-i descurajeze pe veleitarii spontani [i s\ stimuleze concentrarea asupra problemelor de real interes ale Uniunii. A[a cum presa (cultural\ [i nu numai) a consemnat, uneori prin ample grupaje din proiectele acestora, cei cinci candida]i au fost: criticul literar Nicolae Manolescu (pre[edinte al USR în trecutul mandat), romancierul Nicolae Breban (fost vicepre[edinte între 2001 [i 2005), prozatorul {tefan Agopian, prozatorul Constantin Stan (pre[edinte al Sec]iei de proz\ a Asocia]iei Bucure[ti) [i poetul Dan Mircea Cipariu (de asemenea pre[edinte al Sec]iei de poezie în cadrul aceleia[i Asocia]ii). Conform propunerii lui Horia Gârbea (pre[edintele Asocia]iei Bucure[ti, care a condus lucr\rile Conferin]ei), primul punct al ordinii de zi a cuprins raportul de activitate pentru precedentul mandat, expus de pre[edintele Nicolae Manolescu (programe) [i de vicepre[edintele Varujan Vosganian (situa]ia economic\). Imediat dup\ aceea, au

„Programul nostru st\ pe dou\ principii complementare, din care unul este chiar continuitatea. Aceasta înseamn\ atât recunoa[terea a ceea ce am reu[it sau nu s\ realiz\m noi în[ine, echipa care î[i depune mandatul pe 23 noiembrie, cât [i recuno[tin]\ fa]\ de ceea ce au f\cut cei dinaintea noastr\, c\ci noi n-am luat lucrurile de la zero. Al doilea principiu este reforma, început\ [i ea, dar care se cuvine urmat\, dac\ dorim s\ adapt\m USR la cerin]ele unei lumi care nu seam\n\, din fericire, cu cea de ieri, dar ale c\rei provoc\ri nu sunt de neglijat. Am nutrit ideea de a reboteza în noul Statut USR în SSR, ca s\ marc\m ruptura de comunism. A trebuit s\ renun]\m din cauz\ c\ riscam s\ pierdem drepturi legale care se refereau expressis verbis la USR. Cum se vede, reforma îns\[i implic\ uneori o anumit\ pruden]\. Principala provocare este aceea rezultat\ din tendin]a de marginalizare a literaturii [i a lecturii pe plan social. Am amintit la început de ea. Dorind s\ implic\m pân\ la cap\t statul în via]a USR, nu putem s\ ignor\m consecin]ele marginaliz\rii în sc\derea interesului autorit\]ilor. De aceea am pus pe picioare înc\ din mandatul trecut câteva proiecte menite s\ sporeasc\ vizibilitatea scriitorului [i a operelor literare. Prezen]a USR pe scena public\ reprezint\ o condi]ie esen]ial\ pentru o mai bun\ imagine [i numai o bun\ imagine atrage interesul general [i implicit pe al statului.” Nici unul dintre cei cinci candida]i nu a ocolit problema atragerii tinerilor scriitori în USR, institu]ie, se pare, înc\ nu suficient de tentant\ pentru ace[tia. Chiar dac\ în ultimii patru ani raporturile s-au ameliorat (prin intrarea mai multor tineri nu numai în rândurile membrilor, dar [i în organismele de conducere ale Uniunii sau prin crearea unor evenimente reprezentative pentru ace[tia, cum sunt Colocviile anuale), r\mân totu[i destule de f\cut în continuare în aceast\ chestiune. În sfâr[it, dup\ num\rarea voturilor (exprimate în condi]ii de cvorum, din cei 397 de delega]i participând la Conferin]\ 345), rezultatele l-au plasat pe Nicolae Manolescu pe primul loc (174 de voturi), nemaifiind deci necesar un al doilea tur de scrutin. Pe pozi]iile urm\toare s-au situat Nicolae Breban (76 de voturi), Dan Mircea Cipariu (38 de voturi), Constantin Stan (36 de voturi) [i {tefan Agopian (17 voturi). Mar]i, 24 noiembrie a avut loc prima [edin]\ a noului Consiliu al Uniunii Scriitorilor `n cadrul c\reia a fost aleas\, la popunerea pre[edintelui Nicolae Manolescu, noua echip\ de conducere (primvicepre[edinte: Varujan Vosganian, vicepre[edin]i: Gabriel Chifu (probleme interne) [i Irina Horea (rela]ii interna]ionale)). ~n aceea[i [edin]\, Consiliul USR a ales noul Comitet Director (vezi chenar al\turat), Comisia social\ [i juriile de nominalizare, respectiv premiere ale US.

3

c o m e n t a r i i

c r i t i c e

Î

n mintea lui, voca]ia artistului e s\ atrag\, prin crea]ie, femeile, arta fiind doar o complicat\ strategie a seduc]iei, dac\ nu chiar un fel de vr\jitorie modern\.

Primul Faulkner (IX)

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

L

4

UMEA ÎNCHIS| [i, în acela[i timp, extrem de atomizat\ a personajelor comunic\ doar la nivel superficial. Nu exist\ o real\ coagulare [i comunitate nici de idei, nici comportamental\, [i cu atât mai pu]in una de limbaj. Talliaferro [i-a asumat rolul de „negociator” între aceste lumi disparate, aducând la numitorul comun aspira]iile personajelor [i propria sa p\rere despre ele. Talliaferro e, de fapt, un pseudomediator, a[a cum eroii lui Henry James, în The Ambassadors, sunt emisari obseda]i parc\ s\ g\seasc\ o modalitate de a nu-[i îndeplini misiunea. Negustor de lenjerie feminin\, probabil impotent, el tr\ie[te sexualitatea cu o neobosit\ fervoare – dar strict teoretic. În mintea lui, voca]ia artistului e s\ atrag\, prin crea]ie, femeile, arta fiind doar o complicat\ strategie a seduc]iei, dac\ nu chiar un fel de vr\jitorie modern\. Pentru el, „arta nu e decât un camuflaj convenabil pentru acuplare.” Fire[te c\ viziunea lui Talliaferro e limitat\ [i c\ personajele ac]ioneaz\ în conformitate cu alte coduri decât cele fixate în mintea bizarului negustor de lenjerie. Personaj f\r\ substan]\, el se las\ umplut de cuvintele celorlal]i protagoni[ti, f\r\ a fi capabil de o judecat\ echilibrat\ a ceea ce vede [i aude. Probabil c\ felul în care i se adreseaz\ Gordon Patriciei Robyn, împrumutând cuvintele lui Cyrano de Bergerac: „Numele t\u e asemeni unui clopo]el de aur ce atârn\ în inima mea” i s-ar fi p\rut de-o perfect\ platitudine. Nu totul poate fi redus, îns\, la activitatea sexual\, chiar dac\ multe dintre personajele de pe Nausikaa se afl\ într-o neobosit\ c\utare a perechii. Talliaferro însu[i e vânat, pas cu pas, de doamna Maurier, ale c\rei superficialitate [i naivitate ascund, de fapt, o autentic\ dram\ uman\. Pentru Talliaferro, discu]iile despre art\, sensul crea]iei, ba chiar cele despre conflictul între localism [i regionalism sunt pur\ pierdere de vreme. Veritabilul proces la care fra]ii Eva [i Julius Kauffman / Wiseman îl supun pe Fairchild r\mâne f\r\ ecou în mintea lui: „Dincolo de orice dubiu, e un om talentat”, sus]ine the Semitic man – acesta e apelativul sub care ne este înf\]i[at Julius – „în ciuda n\ucitoarei confuzii în prezen]a emo]iilor sofisticate.” Comportamentul s\u e determinat de originea social\, de „ira]ia clasei mijlocii de jos fa]\ de Educa]ie cu E mare, o ira]ie sporit\ de dificultatea faptului de a ajunge la colegiu [i de a r\mâne acolo.” Pentru un astfel de om, „nu exist\ o tradi]ie mai bun\ decât a sa proprie”, adic\ tradi]ia bântuit\ de „stafiile lui Emerson [i Lowell, [i al]i autori prin care se expirm\ Educa]ia cu E mare, care, «a[eza]i în fotoliile saloanelor frumos garnisite cu covoare» [i înconjura]i de c\r]i îmbr\cate în piele [i într-o atmosfer\ de siguran]\ au dominat literele americane în cea mai s\n\toas\ faz\ american\, cea «f\r\ înfierbânt\ri [i vulgarit\]i», dar pudibond\ într-un fel de omniprezent\ stare de veghe.” Pentru astfel de personaje, cea mai bun\ tradi]ie e cea întruchipat\ de ei în[i[i, de felul în care în]eleg americanitatea: ca autolimitare, autosuficien]\ [i autocelebrare. Problema este c\ Fairchild, spre desebire de autorii din Nord men]iona]i, e un „localist”, c\ruia îi lipseau „standardele interna]ionale” ce-au f\cut din opera lor repere u[or de identificat [i asimilat. Prin standard, ar trebui s\ în]elegem „credin]a, convingerea c\ talentul propriu nu trebuie s\ se rezume la descrierea lucrurilor în privin]a c\rora mintea lui perceptiv\ îl asigur\ c\ sunt americane.” În aceast\ ecua]ie, libertatea nu joac\ nici un rol. Scriitorul trebuie, conform teoriilor dezb\tute de Eva Wiseman, Julius, Mark Frost „s\-[i dea frâu liber, s\

uite toate acele feti[uri despre cultur\ [i educa]ie pe care educa]ia [i fantomele celor c\rora împrejur\rile le-au permis s\ z\boveasc\ în [coli mai mult decât el, [i pe care, în ciuda propriei voin]e, îi prive[te cu încântare, îl asigur\ c\-i lipsesc. Pentru c\ dac\ va înl\tura propria derut\ [i propriile inhibi]ii [i va descrie, într-o manier\ pe care n-o pot deteriora nici traducerile (asemeni lui Balzac) via]a american\ ca via]\ american\, scrisul s\u va deveni etern [i atemporal.” Cel\lalt pol important al discu]iei de ideologie literar\ îl constituie opozi]ia între „modelul interna]ional” [i cel regional sau local. Tu[a decisiv\ e trasat\ de acela[i „Semitic man”, în opinia c\ruia „detaliile nu au importan]\, detaliile doar ne amuz\. {i un lucru care doar amuz\ nu conteaz\...” Abrupt\, aser]iunea contrazice vasta majoritate a crea]iei lui Faulkner, bazat\ tocmai pe împingerea în prim-plan a „culorii locale.” E adev\rat c\ el a conferit tribula]iilor din Yoknapatawpha County o valoare universal valabil\, dar excelen]a contribu]iei sale se bazeaz\ tocmai pe „detalii” – adic\ pe specificul regional [i evenimentele istorice [i domestice de neîntâlnit în alt\ parte decât în comitatul mitic din Sudul american. E dincolo de orice dubiu c\ dialogul lui Faulkner cu marii inovatori ai vremii se desf\[oar\ îndeosebi la nivelul tehnicilor. Cleanth Brooks a descifrat un scenariu extrem de coerent în linia celor de mai sus: „Mosquitoes e un fel de etalare a inova]iilor verbale, scenice [i tematice ale lui Eliot [i Joyce, [i ale tovar\[ilor acestora într-ale me[te[ugului literar. Dar temele cu care-i asociem de regul\ pe astfel de scriitori – pr\bu[irea civiliza]ional\, alienarea [i secarea vechilor simboluri – sunt în Mosquitoes oarecum înv\luite în cea]\. Ce putem g\si în roman e tema alien\rii de societate a adev\ratului artist, dar Faulkner urmeaz\ aici o concep]ie modelat\ în mare parte de scriitorii romantici de la începutul secolului al nou\sprezecelea [i decaden]ii fin de siècle. Gordon, de exemplu, e mai apropiat de r\t\cirile lui Aengus al tân\rului Yeats decât de Prufrock al lui Eliot, [i înc\ mai apropiat de poète maudit-ul decaden]ilor de secol nou\sprezece.” (Brooks, 1980: 145). Mosquitoes e, dincolo de toate acestea, o scriere de interval – o încercare de a aproxima vidul personajelor [i vidul ac]iunii. Faulkner s-a str\duit s\ compenseze absen]a nara]iunii consistente structurând ac]iunea dup\ un model cronologic. Cele patru zile de la bordul vaporului sunt redate aproape or\ cu or\, în încercarea de a fixa reperele temporale, chiar dac\ modific\rile de la o or\ la alta nu dep\[esc formula unor d\ri de seam\ lipsite de relevan]\. S-ar putea chiar spune c\ men]ionarea astu]ioas\ a cronologiei accentueaz\ [i mai mult lipsa de orizont [i de consecin]\ a întâmpl\rilor. Cele patru zile nu sunt un interval magic, al revela]iilor [i introspec]iilor decisive. Sunt doar un fragment din via]a f\r\ sens a cuvintelor [i a oamenilor domina]i de ele. În contrabalans, Faulkner atribuie un rol special personajului care detest\ cuvintele, Gordon. Urmarea e dureroas\: incapabil s\-[i duc\ la cap\t ideile, el e[ueaz\ în rela]ia cu Patricia. Taciturn, reticent, sculptorul refuz\ integrarea în grupul „teoreticienilor” ce divagheaz\ la nesfâr[it despre art\ [i formele ei, despre regionalism [i universalitate, despre puritatea expresiei [i perspectiva comunic\rii. Gordon e imun la atacurile nemiloase ale ]ân]arilor – o sugestie a faptului c\ el apar]ine altei lumi. Statuia de marmur\ pe care-o des\vâr[e[te reprezint\, pe de o parte, „refuzul de a se murd\ri interac]ionând cu lumea” (Harrington, 1990: 27), pe de alta, aspira]ia spre idealul feminit\]ii absolute, virginitatea. La încheierea lecturii, r\mâi cu senza]ia unui

timp [i-a unor teme r\mase în suspensie. Cu toate acestea, sim]i, sim]i material c\ din aceast\ crisalid\ opac\ vor decola câteva din marile subiecte ale c\r]ilor viitoare [i câteva personaje în care energia demoniac\ a seduc]iei, a pl\cerii de a domina [i de a fi dominat vor vorbi minunata limb\ a perversiunii [i nebuniei. „ __________________________ Brooks, Cleanth, 1978, William Faulkner. Toward Yoknapatawpha and Beyond, New Haven and London: Yale University Press. Harrington, Gary, 1990, Faulkner’s Fables of Creativity. The Non-Yoknapatawpha Novels, Athens: The University of Georgia Press.

C

\r]ile ne supravie]uiesc [i ne r\mân fidele în feluri subtile [i care necesit\ ini]iere.

s a l o n

l i t e r a r

Maimu]\-om-bibliotec\ Destinatar: Prof. Ioana Bot Draga Ioana, |PT|MÂNA TRECUT| ai fost invitata Centrului interdisciplinar Tudor Vianu care face întâlniri periodice în cadrul Facult\]ii de Litere din Bucure[ti [i ai vorbit despre o tem\ care [i pe mine m\ preocup\ de mult\ vreme: ce se întâmpl\ cu biblioteca unui iubitor de c\r]i, dup\ ce acesta dispare? Ai exemplificat prin cazul excep]ional – întrucât fericit rezolvat – al bibliotecii so]ilor Petrescu (Liviu [i Ioana Em.). Fiindc\ nu exist\ mo[tenitori, prin testament, bunurile lor au fost donate statului, iar biblioteca a avut „clauz\ de nedesfacere” [i a putut fi p\strat\ chiar în locuin]a familiei celor doi profesori. Mai mult, a fost fi[at\ [i exist\ un program de vizitare-consultare a c\r]ilor adunate cândva de familia Petrescu, ajunse în grija Bibliotecii jude]ene din Cluj. Ast\zi o întreag\ istorie personal\ [i general\ este con]inut\ în filele acestor c\r]i. Ioana Em. Petrescu este fiica eminescologului D. Popovici [i în biblioteca ei se afl\ unele exemplare adnotate de tat\ [i, ulterior, de fiic\. Un dialog literar posibil, iat\, numai pe carte, întrucât fata avea 11 ani când a murit D. Popovici. C\r]ile familiei Petrescu arat\ nu numai preocup\rile [i gusturile personale, dar [i posibilit\]ile de achizi]ie din anii comuni[ti. Unele erau aduse (cu riscuri) din str\in\tate [i aveau valoare subversiv\. Dup\ cum ne-ai povestit, acestea se împrumutau, ca de la o bibliotec\ public\. Existau exemplare rare, copiate de mân\. Oare studen]ii de azi î[i pot închipui un asemenea exerci]iu benedictin? Ce valoare reprezenta pe-atunci o carte la care accesul era dificil sau interzis, ca s\ ai r\bdarea de a o copia frumos de mân\ [i bucuria de a o împrumuta apoi altora? Ba chiar, notând pagina din edi]ia ini]ial\, pentru ca posibilii cercet\tori s\ poat\ face trimiteri corecte, s\ poat\ cita exact ca din edi]ia original\! Probabil c\ numai în Evul Mediu cartea a mai însemnat atât de mult pentru cititori. Probabil c\ asta înseamn\ recuperarea întregului sens din expresia ast\zi atât de tocit\: „iubitor de carte”.

S

DESPRE LITERATUR|, CU BUCURIE mult opaciza totul se poate vedea numai din aceast\ schimbare. În fond, esen]a interpret\rii Ioanei Em. Petrescu asupra lui Eminescu, cheia de lectur\ [i replica dat\, în postumitate, propriului tat\, era aceasta: „Pentru mine Eminescu este, în primul rând, un mare poet tragic” (cf. Studiului introductiv al volumlui prezent). Asta înseamn\, pe de o parte, dep\[irea alternativei pesimismoptimism în în]elegerea lui Eminescu, pe de alt\ parte, dep\[irea grilei tipologice a lui D. Popovici, la care poezia este „spa]iu de convertire a «titanului » (rebel activ), în geniu «contemplativ» (care refuz\ angajarea în istorie sau, în genere, în ac]iune).” Faptul c\ ast\zi cartea î[i recap\t\ adev\ratul titlu înseamn\ deci a[ezarea lucrurilor în matca lor fireasc\. A[a cum am spus-o la întâlnirea din cadrul atelierului dedicat Ioanei Em. Petrescu, pentru mine titlul cel\lalt, cel impus, era singurul care nu-mi rima cu limpezimea, concrete]ea [i concizia Ioanei Em. Petrescu. Tot ce s-a (re)publicat în volumul prezent beneficiaz\ de o atent\ confruntare cu manuscrisele din arhiva autoarei. A doua parte a Studiilor eminesciene este o alt\ carte a autoarei: Eminescu [i muta]iile poeziei române[ti. {i înd\r\tul acesteia se afl\, cum e explicat în „nota asupra edi]iei”, o b\t\lie cu cenzura: Ioana Em. Petrescu n-a dorit s\ fie socotit\ eminescolog, ci critic literar, iar poe]ii ei favori]i erau Ion Heliade-R\dulescu, Eminescu, Ion Barbu [i Nichita St\nescu. Despre cel din urm\ a vrut s\ scrie un volum în 1989, dar i s-a atras aten]ia c\ ar avea probleme cu un volum monografic despre un poet contemporan, în schimb, ar fi oportun unul despre Eminescu, ’89 fiind anul centenarului mor]ii poetului na]ional. Cartea este deci un Nichita St\nescu „sub acoperire”, ca s\ folosesc limbajul serialelor poli]iste, adecvat aventurii c\r]ilor în anii comuni[ti. Volumul mai cuprinde o parte de articole pe care le-a[ numi „ocazionale”, pe teme eminesciene, inclusiv un „drept la replic\”, pagini adunate din reviste, care întregesc portretul autoarei.

D

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

ar surpriza edi]iei, partea care m-a impresionat pe mine cel mai mult, este „Cursul Eminescu”, publicat dup\ noti]ele tale stenodactilografiate, a[a cum au f\cut-o studen]ii lui Ferdinand de Saussure. Ca s\ se realizeze a[a ceva e nevoie de multe condi]ii: cursul s\ fie prezentat limpede, bine structurat, noti]ele s\ fie complete (de aceea stenodactilografia e o condi]ie obligatorie), iar cel care le editeaz\ s\ fie în miezul lucrurilor, s\ cunoasc\ bine atât tema, cât [i pe profesorul care o expune. Chiar [i a[a se pierde ceva, cum atragi [i tu aten]ia. Se pierde c\ldura specific\ oralit\]ii: stilul, digresiunile, glumele, accentele. Din fericire, tu, care, imediat dup\ moartea Ioanei Em. Petrescu i-ai urmat la catedr\, întruneai toate calit\]ile necesare unei recuper\ri corecte. {i mai aveai o însu[ire, cea mai important\: spiritul de sacrificiu. Pentru c\ a edita [i a îngriji scrierile altora este o activitate care cere investi]ii de timp [i sacrificarea propriilor scrieri. Am citit cursul care începe cu câteva minunate exerci]ii de „critica criticii”, cu senza]ia c\ m\ aflu într-un amfiteatru clujean [i o aud pe Ioana Em. Petrescu vorbind. N-am avut norocul s-o cunosc sau s\-i fiu student\, dar am norocul s\ asist, acum, la cursurile ei. Iar aceast lucru ]i se datoreaz\. Volumul Ioana Em. Petrescu – Studii eminesciene devine obligatoriu pentru to]i cei care se ocup\ de acest subiect. Ceea ce, ]inând cont de impresionanta bibliografie eminescian\ adunat\ pân\ în anul de gra]ie 2009, este o performan]\ de necrezut. {i, ca s\-mi respect conven]ia de la aceast\ rubric\, permite-mi ca, în încheiere, s\ te rog s\-mi r\spunzi, dac\ ai timp, la întrebarea: Cum era Ioana Em. Petrescu la catedr\ [i cum era ca om? „

România literar\

P

entru mine, am mai spus-o, biblioteca unui om este o fiin]\ vertebrat\, cea care, pe scara evolu]iei, îi urmeaz\ omului. A[adar: microorganisme, nevertebrate, vertebrate, c\r]i. Sau, la cap\tul de sus al sc\rii evolu]iei: maimu]\, om, bibliotec\. De aceea suf\r când v\d o bibliotec\ dezmembrându-se. Dar, pe de alt\ parte, bibliotecile se regenereaz\ [i se metamorfozeaz\ mai u[or decât orice alt\ materie vie. P\r]ile fiec\rei biblioteci intr\ în alt\ alc\tuire, de alt\ form\, a altui „iubitor de

carte”. Cu un cuvânt care [tiu c\-i pl\cea Ioanei Em. Petrescu, palingenezia c\r]ilor este cel mai firesc fenomen natural. De aceea nu suf\r când o bibliotec\ este dezmembrat\. Buc\]ile ei vor ajunge s\ dea contur altei creaturi inteligente. Oricum, ideea c\ a fost posibil ca biblioteca Ioanei Em. Petrescu s\ r\mân\ întreag\ [i s\ poat\ fi consultat\ e reconfortant\. Dac\ a[ ajunge în M\n\[tur, unde se afl\ fostul apartament al Ioanei [i al lui Liviu Petrescu, [tii ce-a[ face? A[ scoate din raft câteva c\r]i de suflet [i a[ vedea unde se deschid de la sine. Orice om cu bibliotec\ [tie c\, în privin]a c\r]ilor citite [i folosite mai mult, nu-i nevoie decât s\ le la[i s\ se deschid\ singure ca s\ vezi ce paragraf l-a interesat cel mai mult pe cel care le-a acordat, o vreme, g\zduire la el acas\. Se pot deduce multe despre dialogul omului cu cartea, dup\ ce omul care a citit nu mai exist\. C\r]ile ne supravie]uiesc [i ne r\mân fidele în feluri subtile [i care necesit\ ini]iere. Îns\ f\r\ sacrificiul cuiva, al unui urma[, atât omul care a scris-citit, cât [i c\r]ile lui, intr\ în umbr\ sau m\car în penumbr\. N-a fost cazul cu Ioana Em. Petrescu, fiindc\ tu i-ai p\strat vie nu atât amintirea, cât tradi]ia. În biblioteca mea se afl\, una lâng\ alta, trei volume îngrijite de tine [i ap\rute, toate, la Casa C\r]ii de {tiin]\ din Cluj (nu adaug [i Napoca, mi se pare for]at), c\r]i din ceea ce se nume[te azi „serie de autor”: Studii de literatur\ român\ [i comparat\ (în 2005), apoi celebra Ion Barbu [i poetica postmodernismului (în 2006, edi]ia din 1993 fiind de neg\sit) [i, nu în ultimul rând, cea de anul acesta, Studii eminesciene. E[ti „vinovat\” de apari]ia tuturor, iar la ultimele dou\ ai un Cuvânt înainte [i teai ocupat de edi]ie împreun\ cu Adrian Tudorachi. M\ voi opri doar la aceasta din urm\, care reprezint\, cred, un eveniment, ori ar trebui m\car s\ fie astfel. Este pentru prima dat\ c\ avem strânse laolal\ toate scrierile despre Eminescu ale Ioanei Em. Petrescu, a[adar, implicit, [i replicile ei la p\rerile lui D. Popovici. Dar nu asta este ce m-a impresionat cel mai mult. Îns\ înainte de a spune unde este surpriza acestei c\r]i, permite-mi s\ o prezint pentru cei care înc\ n-au v\zut-o. Volumul, masiv, de peste 500 de pagini scrise cam m\runt, are patru p\r]i. Primul titlu este Mihai Eminescu, poet tragic . A[a cum spui în studiul introductiv [i cum se precizeaz\ în nota asupra edi]iei, este o recuperare [i o reimpunere a adev\ratului titlu al c\r]ii cunoscute sub numele, mai complicat [i mai imprecis: Eminescu. Modele cosmologice [i viziune poetic\. Acest titlu ap\rut la Editura Minerva, în 1978, a fost un înlocuitor al celui ini]ial, pus din cauza cenzurii. Într-o lume în care toate produsele erau „cu înlocuitori”, [i titlurile aveau dublurile lor. Între multele idiosincrasii ale cenzurii, era [i aceea a tragicului. Cât r\u f\cea cenzura, cât de

5

c o m e n t a r i i

c r i t i c e

C

artea nu discut\ doar premisele hegemoniei americane, dar mai ales premisele declinului european [i american. O îndr\znea]\ fulgura]ie istoric\ într-un domeniu în care maculatura docil\ a sufocat peisajul disciplinei.

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

C

6

OMPETEN}AUNUI ISTORIC se m\soar\ dup\ cît\ empatie poate ar\ta atunci cînd i se cere s\ se pronun]e asupra unui epoci. Empatie însemnînd: flerul de a intui natura uman\ în spatele unei îngr\m\diri de evenimente haotice. De aceea, nu cît\ carte [tie îi hot\r\[te rangul, ci cît\ intui]ie poate dovedi în interpretarea unor lucruri deja [tiute. În compara]ie cu facultatea intui]iei, erudi]ia specialistului, acea obsesiv\ deprindere de a vîntura detalii, de a invoca nume de persoane [i de a repeta date istorice, deprinderea aceasta cade pe plan secund. C\ci erudi]ia e doar trusa de machiaj ce acoper\ carnea unei intui]ii: este excrescen]a ulterioar\ ridicat\ pe schela unei adulmec\ri ini]iale. În schimb, f\r\ intui]ie, istoria devine spectacol propagandistic slujind cerin]elor prezentului, simpl\ îns\ilare de cuno[tin]e menite a umple sertarul unor directive ideologice. Exist\ o prospe]ime a evenimentului viu pe care un istoric, dac\ î[i merit\ numele, o poate reînvia din cîteva am\nunte [i cîteva sugestii. Condi]ia pe care trebuie s-o îndeplineasc\ spre a surprinde via]a evenimentului se nume[te putere de dramatizare. Iar a dramatiza o întîmplare înseamn\ a te desface de presiunile ideologice ale momentului. Evoci ni[te detalii înc\rcîndu-le cu o tensiune în lipsa c\reia istoria ]i-ar da impresia de sarcofag ticsit cu relicve uzate moral. Numai c\ dramatizarea nu înseamn\ roman]area trecutului dup\ tiparul acelor biografii pe care le împodobim cu duio[ii pentru a trece gustul plebei, cum nu înseamn\ nici act de popularizare f\cut cu scopul de flata curiozitatea pro[tilor, ci dramatizare înseamn\ captarea tensiunii vitale din care a ie[it istoria, tensiune la care nu vei ajunge nicicînd în lipsa flerului. Ceea ce calific\ un istoric e nasul cu care poate mirosi esen]a uman\ înd\r\tul hazardului istoric. Un sim] de orientare predilect ira]ional, radical diferit de cînt\rirea lucid\ a variantelor de interpretare. De aceea, în explicarea istoriei, logica e doar mijlocul prin care te str\duie[ti s\ pui în ordine întîmpl\ri lipsite de logic\. E precum explicarea ulterioar\ a unui mecanism chimic dup\ ce ai descoperit micul ferment care provoac\ marea reac]ie. Dar, f\r\ micul ferment, marea reac]ie nu ar fi avut loc, cum nici arta de a ordona trecutul nu s-ar deosebi de munca adun\torilor de informa]ie complezent\. Neagu Djuvara se num\r\ printre istoricii înzestra]i cu fler, care nu trebuie s\ foloseasc\ erudi]ia drept plas\ de camuflaj pentru lipsa unei calit\]i. Cu un [taif de atitudine amintind de farmecul greu al aristocra]iei interbelice [i cu o patin\ a vorbei ce vine din aceea[i perioad\, Djuvara are suficient\ intui]ie pentru a sim]i c\ldura trecutului. Mai mult, el poate s\ intuiasc\ tiparul unei epoci [i mai ales fermentul pe baza c\ruia personajele istoriei vor intra în reac]ia epocii. Acesta e motivul pentru care se încumet\ s\ fac\ ipoteze pe seama viitorului. E ca [i cum ar avea o ureche muzical\ cu care poate capta melodiile care, de[i plutesc în aer, nimeni nu le-a pus înc\ în cheie muzical\. Neagu Djuvara se apleac\ asupra secolului XX, îi descrie reac]ia [i o compar\ cu profilul altor epoci, pentru a-i schi]a apoi evolu]ia viitoare. Reac]ia secolului XX poart\ numele unui r\zboi care, în opinia istoricului, a durat 77 de ani, cuprinzînd cele dou\ r\zboaie mondiale [i încheindu-se cu pr\bu[irea Uniunii Sovietice (1991). Acest lung interval poate fi considerat o singur\ reac]ie istoric\, [i nu o succesiune de reac]ii independente, [i asta deoarece sursa conflagra]iei s-a aflat în Europa, iar miza ei a fost de]inerea puterii planetare de c\tre una sau alta din ]\rile europene. Încheierea conflagra]iei a avut o consecin]\ pe care o [tim cu to]ii: ]\rile Europei au încetat s\ mai fie de]in\toarele puterii mondiale, au pierdut tendin]a de expansiune planetar\, iar locul lor a fost luat de SUA, singura putere care, pe fondul destr\m\rii imperiului comunist, exercit\ ast\zi o hegemonie planetar\. Ce este remarcabil în cartea lui Neagu Djuvara este c\ termenul de civiliza]ie este definit în mod tacit ca sinonim pentru imperiu, istoricul nostru fiind prea versat pentru a c\dea în gre[eala unei astfel de echivalen]e

Presim]irea viitorului

Neagu Djuvara, R\zboiul de [apttezeci [i [aptte de ani [i premisele hegemoniei americaane (1914 4-1 1991) , Humanitas, 2008, 144 pag. explicite, dar [i prea subtil ca s\ n-o sugereze. C\ci atunci cînd vorbe[ti de înflorirea, de hegemonia [i de expansiunea unei civiliza]ii, e limpede c\ o define[ti în termeni de imperiu. Orice civiliza]ie e imperial\ dac\ î[i impune tiparul asupra altora. Prin umare, imperiul (civiliza]ia) nu este folosit aici în sens peiorativ, ca desemnînd un stadiu revolut de organizare politic\, în timpul c\ruia tic\lo[ia unor popoare a c\p\tat tendin]e nefire[ti de expansiune suprana]ioanl\, în vreme ce ]\rile mici [i ospitaliere au fost înghi]ite ca ni[te victime inocente, ci imperiul este considerat o form\ fireasc\ de organizare politic\ la care îns\ nu acced decît acele puteri care, dep\[ind un prag de for]\, devin automat expansioniste. În cazul Europei, Fran]a, Anglia, Spania, Germania [i Rusia au fost, în momentele lor de glorie, ni[te puteri imperiale. Chestiunea a[adar nu e dac\ e bine sau r\u s\ fii imperial, ci dac\ po]i s\ ajungi la un asemenea stadiu, c\ci nu oricui îi d\ mîna s\ manifeste înclina]ii imperiale. Toate marile civiliza]ii s-au impus în istorie gra]ie unei cre[teri pe care o putem numi f\r\ reticen]e expansiune imperial\. Prin urmare,

discu]ia despre imperii [i civiliza]ii nu ]ine de principii morale sau de interdic]ii ideologice, ci doar de for]e biologice, religioase [i militare. Neagu Djuvara, în prelungirea lui Spengler [i Toynbee, vorbe[te de 12 civiliza]ii (imperii) a c\ror în[iruire reprezint\ în linii mari istoria omenirii. Din cele 12 civiliza]ii, doar pe patru le cunoa[tem suficient de bine pentru a le putea folosi ca baz\ de discu]ie pentru ceea ce s-a întîmplat în secolul XX: 1) civiliza]ia chinez\ 2) civiliza]ia eleno-roman\ 3) civiliza]ia islamic\ 4) civiliza]ia occidental\. Analizîndu-le pe cele patru, Neagu Djuvara identific\ dou\ tr\s\turi invariabile care apar în evolu]ia oric\rei civiliza]ii: 1) în perioada de ascensiune imperial\, puterea politic\ este de]inut\ de un num\r restrîns de familii conduc\toare, care reprezint\ nucleul puterii, centrul ei, adic\ grupul de elit\; 2) În perioada de dec\dere a imperiului, centrul puterii este invadat de elemente periferice, caz în care cele cîteva familii omnipotente sunt înlocuite de elemente alogene, care, de[i acced la putere, nu mai pot s\ p\streze eficien]a focarului ini]ial. A[a s-a întîmplat în cazul hegemoniei romane, în cel al domina]iei germano-austriece [i tot a[a se întîmpl\ azi cu americanii. SUA au fost întemeiate de cîteva familii de albi protestan]i care au de]inut puterea pîn\ la apari]ia lui Kennedy (primul pre[edinte catolic). Ast\zi, cercul închis al familiilor protestante a fost rupt, dovada cea mai bun\ fiind c\ actualul pre[edinte este un negru de origine african\. Pe scurt, schimbarea propor]iei etnice în SUA [i dispari]ia unor familii cu rol de cast\ conduc\toare este semnul intr\rii în declin al imperiului american. Deceniile care vor urma vor amplifica aceast\ tendin]\, în vreme ce for]ele care dau semne c\ sunt în stare s\ ating\ treapta expansiunii imperiale sunt ast\zi în num\r de dou\: Islamul [i bomba demografic\ indian\. Pentru Djuvara, Asia nu reprezint\ un pol de putere deoarece asiaticii au asimilat intim tiparul occidental de via]\, nemaiavînd for]a unei expansiuni de rezonan]\ imperial\. Pe scurt, asiaticii au fost democratiza]i, adic\ adu[i la cumin]enia electoral\ a unor cet\]eni c\rora mentalitatea consumist\ le-a atenuat fanatismul religios. În schimb, arabii [i indienii au o vigoare biologic\ [i o efervescen]\ religioas\ care joac\ rol de concep]ie asupra lumii. În aceast\ concep]ie, criteriile democratice nu au ce c\uta. Într-un cuvînt, e în ei o for]\ biologic\ care le d\ posibilitatea s\ nu fie democra]i. Indirect, din portretul pe care Djuvara îl face Occidentului, po]i deduce dou\ adev\ruri triste privitoare la Europa: c\ rasa alb\ este în regres deplin (demografic, religios [i politic) [i c\ democra]ia nu se instaureaz\ decît la acele na]iuni care, încheindu-[i un ciclu de evolu]ie, au intrat într-un platou de vl\guire. Cînd o for]\ imperial\ se stinge, ea îmbr\]i[eaz\ solu]ia democra]iei, ceea ce înseamn\ c\ na]iunile care accept\ tiparul democratic ori sunt în declin, ori au fost dintotdeauna prea slabe ca s\ aib\ tendin]e expansioniste. Ca Uniunea European\ s\ fie [i altceva decît un sanatoriu civilizat în care o popula]ie alb\, îmb\tr\nit\ [i blazat\, va fi înlocuit\ treptat de etniile migratoare din ]\rile arabe [i africane, ea ar trebui s\ reintre într-un stadiu imperial de expansiune politic\. Ar trebui a[adar s\ redevin\ un focar de civiliza]ie dominant\, [i nu un lag\r de emigrare filantropic\. Cum a[a ceva e neverosimil s\ se întîmple, viitorul ei e sigur: o larv\ primitoare care se va l\sa invadat\ de vectorii islamici [i budi[ti. În concluzie, cartea nu discut\ doar premisele hegemoniei americane, dar mai ales premisele declinului european [i american. O îndr\znea]\ fulgura]ie istoric\ într-un domeniu în care maculatura docil\ a sufocat peisajul disciplinei. Generalizînd, pe istoricul dotat cu fler (iar Djuvara face parte din aceast\ categorie) îl recuno[ti dup\ înc\p\]înarea cu care, nemul]umindu-se doar s\ decrie trecutul, formuleaz\ predic]ii pe seama lui. E ca [i cum, surprinzînd un tipar invariabil al trecutului, face ipoteze în privin]a viitorului. Situa]ia, s\ recunoa[tem, e insolit\ sub unghiul obi[nuin]ei din care judec\m istoria. C\ci ne-am obi[nuit s\ privim istoria ca pe art\ exclusiv retrospectiv\, dar lipsit\ cu totul de putin]a de a prevedea viitorul. Neagu Djuvara este un istoric atipic, unul din cei care î[i salveaz\ disciplina de sunetul previzibil al mediocrit\]ii interesate. „

N

u-i vorb\, frazele lui Foar]\ r\mân lungi, r\mân elegante [i scufundate în propria sintax\. Îns\ tensiunea lor e dat\ de ruinele de poveste pe care acestea se ca]\r\ asemeni iederei.

c o m e n t a r i i

0

Fraza cea frumos curg\toare

{erban Foar]\, Nu [tiu al]ii cum suntt, Editura Cartier, Chi[in\u, 2009, 78 pag.

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Nostalgie? Nici o urm\ în, slav\ Domnului, patru catrene. Totul începe cu familia unui poet [i se termin\ cu formula sintetic\ a unui poem. Pentru {erban Foar]\, mai important\ ca orice e virtualitatea. Care nu provine din emo]ie, ci din combinatoric\: se poate ca... dar e la fel de plauzibil [i ca..., ceea ce nu importuneaz\ senza]ia c\.... Punctele de suspensie sunt la dispozi]ia cititorilor, de obicei suficient de plimba]i prin poezie cât s\ nu-[i fac\ iluzii asupra inocen]ei literaturii. Urm\torul poem pe care promiteam s\-l reproduc creeaz\, exact în temeiul acestei virtualit\]i, un univers, prin frustrarea realului. E la mijloc, a[ spune, o curiozitate cu cro[ete: „L-am a[teptat pe tata, pân\ la ceasul trei/ din noapte, s\ se întoarc\, pe bicicleta-i Stayer,/ de-acolo unde soa]a dresorului de lei,/ c\zând la pat, aceasta-l chemase, cu un aer,// la telefon, c\ totu-i pierdut, iar tat\l meu,/ rugându-l s\-i expun\ simptomele,-i, zisese/ c\ nu e mare lucru...ca s\ nu plec [i eu/ la circ, în toiul nop]ii, cu greu m\ convinsese;// îl a[teptam, cu mama, pe jum\tate treaz,/ ca s\ ne spun\ cum e în magica rulot\./ cu piei, pe jos, de tigru, perdele de atlaz,/ [i,-n col]uri, vagi penumbre de pivni]\ sau grot\...// Nu mi-a fost

dat s\ aflu nimic: am adormit,/ r\pus de oboseala acelei nu prea scurte/ vegheri, – eu ce-mi f\cusem din circ sublimul mit,/ încât d\deam, din var\, spectacole în curte:// acroba]ìi, vecina mea Nu]i Balamat;/ Iliu]\ «cap de mâ]\», jongleur; c\]elul Hector/ al primeia, dresur\: «mecanicul placat/ pe viu» Cornel Georgescu; iar eu eram director.” (pag. 55) Cel de-al treilea filtru e un pic mai ciudat, iar acest din urm\ poem m\ ajut\ într-o m\sur\ s\ m\ apropii. Nu, nu e vorba de medierea pe care o ofer\ Rimbaud, Mateiu Caragiale sau Fundoianu, de[i ceva-ceva din Ilumin\ri , din Pajere sau din Parad\ , de unde e [i reluat un vers, se str\vede. Ci, cum s\ zic, frânturi din to]i ace[tia [i din al]i câ]iva, anume viziunea lui Foar]\ despre poezie. Aici, în volumul de la Editura Cartier, el e clar mai pu]in manierist decât oriunde în opera sa de pân\ acum. Tehnica lui de extrac]ie a liricului nu mai depinde de tehnici. Evident, acestea nu sunt definitiv p\r\site. Doar c\ obi[nuin]ei lor li se adaug\ un farmec actual. (Nu-i întâmpl\tor c\ de curând, un tân\r poet cum e Claudiu Komartin, [i el uzând de o retoric\ vetust\, dar de o concep]ie freatic\ adus\ la zi, a dedicat o reveren]\ unui tragic personaj din Nu [tiu al]ii cum sunt, piticului Paminot.) Nu-i vorb\, frazele lui Foar]\ r\mân lungi, r\mân elegante [i scufundate în propria sintax\. Îns\ tensiunea lor e dat\ de ruinele de poveste pe care acestea se ca]\r\ asemeni iederei. Nu [tiu câ]i se vor mai arunca s\-l acuze (mai voalat sau mai buruienos) pe poetul timi[orean de estetisme superficiale dup\, de pild\, un astfel de poem: „În ’44, în vârst\ de un an,/ [i un[pe luni, în satul Ilov\] (în refugiu/ dup\ bombardamentul de Pa[ti, american),/ pe malul unei ape cu debit mic [i luciu// g\lbui, în care intru cu tân\rul Ioanid,/ zis Bebe (care-n ap\, mi-e punctul arhimedic),/ b\iatul mo[ieresei din satul pomenit,/ unde, l\sat la vatr\ de-un timp, e tata medic// de plas\, – mai ‘nainte s\ plece iar în Est/ [i,-apoi, în Vest, de unde va reveni la anu’.../ Ilov\]u-i o oaz\ de lini[te, în rest,/ prin care se preumbl\ Eliza Br\tianu// (ce locuie[te-n casa Ioanizilor, «la curte»)/ cu un alai, în jurul ei tot mai partizan/ Alia]ilor, de-a lungul unei veri tot mai scurte, –/ iar Bebe pe coclauri, f\când-o pe Tarzan,// cu [erpi pe dup\ umeri [i cu [opârle aspre/ la pip\it, sau broa[te în buzunare, e/ ne[tiutor de vremea în care va fi oaspe/ al «închisorii noastre de toate zilele».” (pag. 14) Finalul cu poant\ (s-ar cuveni s\ punem cuvântului dou\ rânduri de ghilimele) e frisonant. Invocatul Ioanid nu e un oarecare, ci însu[i faimosul memorialist Ion Ioanid, cel care avea s\ fie martorul carcerelor comuniste. Echivocul nu mai ia na[tere din limbaj, nici aici, nici aiurea, ci (o noutate aproape absolut\ la Foar]\) din trama epic\. Sunt, desigur, calambururi cât pentru o întreag\ copil\rie, sunt rarit\]i terminologice cât s\ legitimeze prezen]a unui glosar, dar surpriza volumului o constituie slava st\t\toare a lumii de demult pe care-o încapsuleaz\. Notam mai sus c\ în pagini ca acestea trecutul nu e verificabil, chiar dac\ se apeleaz\ constant la el. Se vor fi întâmplat toate cum zice la carte sau nu, nici m\car autorul nu poate preciza. Cât despre viitor, situa]ia lui nu difer\ substan]ial. Ultimul poem al volumului e un portret de grup atemporal: „Pe zidul dinspre curte urca aristolochia/ (un soi de clematit\: curcube]ea sau remf);/ se auzea, la radio, din cas\, Wilhelm Kemff, –/ când a intrat pe poarta de fier forjat, în rochia// de organdi, sub]ire ca ro[ul abajur/ din hol [i foarte aspr\ la pip\it (mai cald\/ decât m\tasea, îns\); [i ca o Esmerald\,/ a vrut s\ le ghiceasc\ în c\r]i... Dar cei din jur// au declinat oferta, c\ci preferau s\ joace/ un preferans cu-aceste cartele de taroc,/ iar nu s\-[i devineze destinul echivoc/ pe care, mai degrab\, ]ineau s\ [i-l dejoace// stând împrejurul mesei verzi (patru, trei, – sau doi,/ atunci când, f\r\ cvorum, jucau pe-o mân\ moart\),/ nedornici de oricine le-ar fi intrat pe poart\,/ ]ig\nci, po[ta[ sau crainic al zilei de apoi.” (pag. 76) Imun la ce-a fost, imun la ce va fi, volumul e totu[i sensibil la critic\. Pe care {erban Foar]\ a cucerit-o înc\ o dat\, f\r\ a o sili la concesii de gust. Cel pu]in în ce m\ prive[te pe mine. „

România literar\

SINGUR| DAT| am avut oarecari rezerve vizavi la o carte semnat\ de {erban Foar]\: atunci când poetul acesta extraordinar s-a convertit, mai mult în joac\, la proz\, publicând micul „palindr\oman” Rozul u[or e ro[ul iluzor. (Sigur c\ nici de-acolo inteligen]a asociativ\ a lui Foar]\ nu ie[ea [ifonat\ în vreun fel. Doar c\, în locul a[teptatelor r\sturn\ri de situa]ie, mi[unau în pagini absolut nea[teptate r\sturn\ri de cuvinte. Or, lucrul acesta e de natur\ s\ încurce serios i]ele unei construc]ii narative, fie ea [i numai butaforic\, ale c\rei legit\]i sunt mai curând de g\sit în codurile comunului decât în acelea ale excep]ionalului. Simplu spus, Foar]\ era prea subtil pentru roman.) F\ceam îns\, în cronica aceea, o observa]ie la care înc\ ]in. Anume c\, dac\ n-ar fi fost scris\ de Mircea C\rt\rescu, o capodoper\ ca Levantul ar fi înc\put cu siguran]\ pe mâna lui {erban Foar]\. Cine altul mai avea cultura necesar\ unei asemenea epopei de sfâr[it de mileniu? Cui altuia i-ar fi pl\cut în a[a m\sur\ s\ mimeze cu talent voci ale autorilor români de la Neac[u din Câmpulung la Alexandru Mu[ina de la Cenaclul de Luni? Într-un fel, recentul volum (de poezie) al lui {erban Foar]\ m\ confirm\ o dat\ în plus. {i o face în cu totul alt sens decât cele dou\ Caragialete (ap\rute în 1998 [i 2002). Nu [tiu al]ii cum sunt beneficiaz\, cred eu, nu de unul, ci de trei filtre culturale. Primul, aproape evident: Amintirile lui Creang\. Coborârea în trecutul copil\riei e pigmentat\ [i aici de o anecdotic\ surprinz\toare, dar accesibil\. Fotografii de epoc\, ascenden]e doar presupuse, lec]ii de pian asociate cu tot soiul de concupiscen]e juvenile, întâiele colec]ii numismatice, asprimea imprecis\ a schimb\rilor de regim politic devin tutelare. Acesta din urm\ e responsabil pentru un delicios poem turnat în matri]a qui pro quo-ului: „Eram la gr\dini]\ [i o iubeam pe Ada;/ când ap\ru în curtea de vizavi Marusia,/ cu fra]ii [i p\rin]ii, care veneau din Rusia/ [i împ\r]eau, de-o vreme, cu indigenii, strada.// Era nespus de blond\: «Idi siuda, Marusia !»/ o tot strigam, la poart\, cu al]i copii, în bruma/ de rus\ înv\]at\ din aer... {tiu, acuma,/ c\,-n ochi avea culoarea albastrului de Prusia.// Cred c\ a[ fi iubit-o mai mult, dac\, precaut,/ nu mi-ar fi dat prin minte c\, disp\rând în Rusia,/ cu fra]ii ei, cu Vova [i Sa[a, – pe Marusia/ n-a[ fi avut nici unde, nici cum s\ o mai caut.// Pe un cear[af, rulase, în curtea lor, Balada/ Siberiei [i [tiam ce «s\lbatic\ e stepa/ baikal\» cea cu «mine de aur»... Ast\zi, stepa/ e (tot mai somnolent\, spre ora dou\) strada// pe care, dup\-mas\ ne tot juc\m de-a ru[ii/ [i nem]ii, Vova, Sa[a, Marusia, eu [i Ada/ plus Gil, ce ne comand\,-ndeob[te escuada/ într-un r\zboi în care-s ei nem]ii, – iar noi, ru[ii.” (pag. 68) Al doilea filtru, [i el deductibil, vine din Proust. N-o fi [tiind {erban Foar]\ prea bine cum sunt al]ii, dar el unul, neîndoielnic, se afl\-n c\utarea unui timp pierdut. Bruioanele pe care cu noroc le descoper\ sunt difuze, iar ceea ce pare mai verosimil e de fapt cât se poate de imprecis. Autorul volumului acesta nu jur\ pe nimic. Cel mult, din când în când, pe propria putere de sugestie, în stare s\ ]in\ loc vl\guitelor for]e de emana]ie a trecutului. Nu m\ pot ab]ine s\ nu citez dou\ poeme, cu convingerea c\ nu risipesc (ci din contr\, îmbog\]esc spa]iul tipografic al cronicii). Cel dintâi e de altminteri cel care deschide placheta, ca o declara]ie de ereditate fantezist\: „În orice ascenden]\ g\se[ti un nod aorgic/ din care r\muri[uri confuze se desfac. –/ Nu [tiu dac\ aleasa frumosului praporgic/ pe nume Macedonskiv (încins în ro[u «frac// cu epole]i de aur»), Maria Urd\reanu,/ e neam cu Sevasti]a, str\-str\bunica mea,/ mai jun\ cu un lustru decât Pa[optul, – anul/ întreg e-nscris în steiul albsur, sub care ea// î[i doarme somnu-n cripta ticsit\ ca o rodie,/ în cimitirul «nostru» din Turnu Severin, –/ [i ea o Urd\reanc\... Prin care-a[ fi cimotie/ cu cel ce-a scris rondeluri, cu negru pe velin// ca o împletitur\ de vi]\ pe-un perete,/ cu ochiuri apriate [i cam emfatic duct/ pe vremea când a scrie era s\ pui pecete/ pe foi, ca dedesubtul vreunui salvconduct.” (pag. 7)

c r i t i c e

7

p

o

e

z

i

e

Portret de poet Cîteva sclipiri pe pome]ii obrajilor îngem\nînd timida delicate]e cu puterea prezen]ei o [uvi]\ de p\r plimbat\ mereu pe frunte cum o ramur\-n vînt

Gheorghe Grigurcu

o voce u[or nesigur\ c\utînd totu[i din cavalerism s\-[i dea replica

în fine marea întinsa mare la început vuitoare apoi vl\guit\ un soi de pulbere fin\ ce ]i se-a[eaz\ pe buze cum o pudr\ la orizont nori albi pre]io[i ai zice un serviciu de por]elan imprimat.

Deus absconditus

un nas resemnat demoralizat cum o piatr\ potrivit\ s\ ]in\ deschis\ poarta

Dumnezeu se-ascunde aidoma unui [arpe într-o gaur\ de [arpe

nimbul menit s-ademeneasc\ doxa.

Dumnezeu se-ascunde aidoma unei furnici într-un mu[uroi de furnici

Elegie Iat\ o mi[care brusc\ apoi un vînt înalt înalt cît un bloc turn încît privindu-l în sus ame]e[ti

Dumnezeu se-ascunde-n Cerul în care te-ascunzi [i tu.

[i-un regret înc\rcat de ceva ce nu se mai poate tr\i dar se poate scrie

Î[i stoarce Destinul astfel cum pictorul stoarce un tub de vopsea

sau o mi[care lent\ o adiere de vînt abia perceptibil\

]elul s\u: o imagine în care de la un timp s\ nu se mai recunoasc\ (îl vom recunoa[te doar noi).

care se desface de tîmpla ta oarecum de la sine cum un timbru de pe un plic vechi îns\ odat\ f\cute toate mi[c\rile r\mîn în f\ptura ta aidoma oaselor.

Poetic\ Palid\ resignat\ stîngace de-acum Fiin]a m\rturise[te ceea ce n-a putut fi Lumea înciudat crispat congestionat Cuvîntul m\rturise[te ceea ce n-a putut fi el însu[i.

Frigul perpendicular Frigul perpendicular pe propria sa încremenire aerul frecat de zgomot se-aprinde cum un chibrit un mic vid muritor aidoma unei fiin]e începur\ s\ fac\ drumul înapoi toate intersectîndu-se bulucindu-se într-o oglind\ ce se teme de lucruri cum un copil se teme de-ntuneric.

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Final

8

Nici un gînd oricît de bicisnic nu te mai ia în seam\

Poetul

Catedrala Catedral\ trecînd dintr-un trib în altul abia luat\-n seam\ de mecanica iluminist\ a z\rii nimburi spoite cu var sporov\itor cruci puse la uscat cum rufele pe-o sîrm\ m\tasea risipei în col]uri arhaice (ambuscade-ale min]ii) un cor bisericesc dirijat de ferestrele circulare mul]imi de pupile sudate aidoma unor credin]e clopote care gîfîie dup\ ce-au alergat de-a lungul de-a latul venelor tale [i tot mai speri c\ po]i imita spumele spaimei ob[te[ti c\ te po]i decapita c\-]i po]i a[eza la loc fruntea pe care zidurile temni]ei au desenat ploi abia întoarse de pe cîmpul de lupt\.

Estival\ Sumedenie de gîze pe-obrazul Soarelui [i niciun om orice clip\ e gata s\ se salveze prin alibiul lucrurilor iedera a-mbr\]i[at vîntul cum un efect son-lumiere se-ascunde norul la subsuoara ta plin\-i p\durea de gînduri invizibile

inumanul cer rotindu-se cum o sfîrleaz\ Soarele gîfîind amenin]\tor cum un tren ce se-apropie de gar\.

Vîrst\ Nimic nu se mai face dac\ nu contrafaci începutul sîrguincios contabilizînd aceste hîrtii ce s-au trezit înaintea ta

în egalizarea intim\ se hot\r\[te totul.

Fabul\ neterminat\ Numai c\ fostul tigru e fostul lup numai c\ fostul lup e fosta vulpe numai c\ fosta vulpe e fostul raton numai c\ numai c\...

Semn de carte Un încurînd care nu va fi nicicînd sinele gol cum o arm\ f\r\ vreun glon] într-însa.

Inspira]ie Aceast\ adiere de vînt ce limpeze[te ]\rmurile glasului pline de pietricele murdare îl salt\ pîn\ la v\z. Apoi decade se-absoarbe în moliciunile pielii cum o alifie.

Brutalul zgomot Brutalul zgomot neputînd nici s\-nceteze nici s\ se mai prelungeasc\ în stare doar el s\ descrie accidentul izbindu-se aidoma acestuia de borduri de calcanul ce fixeaz\ dep\rtarea ne-o face abil\ acel zgomot zic ce nu plînge nu se pr\bu[e[te nu reclam\ nimic ci doar r\sufl\-o clip\ aidoma unui pl\mîn [i nu cere decît pu]in aer din aerul respira]iei tale.

Peisaj Jos paji[tea buruienoas\ iritat\ în propria-i barbarie suav\ sus nodurile de cravat\-ale norilor.

Ceasornicul vechi Nu mai r\mîne aproape nimic pe cadranul de pe care [i-a luat zborul cucul demultului doar timpul ticsit de sine însu[i monoton ca o locant\ plin\ de fum de ]igar\ de mirosuri st\tute

Cuvîntul

cîte-un cuvînt în altul atîrnînd pe jum\tate-afar\ cum o mîn\ sau un ciorap

Singur î[i f\ure[te trecutul c\ci viitorul i se pare zadarnic.

dar mai z\bove[ti pu]in în atît de comodul pat al gîndurilor

S\tule sunt pîn\ [i mînc\rurile de ele însele

sub lumina lene[\ care nu mai prinde contur

cineva invizibil ne caut\ insistent ne fotografiaz\ cînd nu suntem îndeajuns de-aten]i

o diminea]\ pur [i simplu ce nu mai are nevoie de tine.

orele a[teapt\-n sticle reci de bere (briza nu se vede-n poz\)

Litoral

doar amprenta mi[c\rii c\ci mi[carea s-a f\cut nev\zut\ cum un borfa[ de la locul faptei doar imaginea care geme icne[te ca un motor paradit [i nu se-ndur\ a se preface-n grai.

Country Util\-i pova]a sîngelui cum a unui b\trîn hirsut cu p\l\rie care uit\ c\ e b\trîn [i cînt\ la muzicu]\.

Emigranta Herta TROPICE SUR~Z|TOARE

L

pe furi[ la exilul adev\rat, concret, la exilul `n Germania, dar asta nu schimb\ mare lucru, pentru c\ s-au sim]it exila]i `nc\ de la na[tere. {i p`n\ acum au existat, ce-i drept, scriitori pleca]i `n exil care au primit r`vnitul premiu, de n-ar fi dec`t s\-i amintim pe polonezul Czeslaw Milosz ori pe sovieticul Iosif Brodsky. Al]ii au trebuit s\ se exileze tocmai din cauz\ c\ primiser\ premiul (precum Soljeni]`n) ori l-au primit doar atunci c`nd situa]ia lor de exila]i interni devenise notorie (ca Pasternak sau ca cehul Seifert). E `ns\ pentru prima dat\ `n ultimele decenii c`nd `ns\[i situa]ia de emigrant devine tem\ cople[itoare a unei literaturi `ncununate, surprinz\tor, la Stockholm. ~n acest an, Nobel-ul s-a transformat `ntr-un premiu pentru to]i emigran]ii lumii. E o recunoa[tere a faptului c\ Emigrantul, cu majuscul\, a ajuns personaj de neocolit `n lumea de la `nceputul secolului XXI. Dac\ zeci de milioane de oameni pleac\ ast\zi din ]\rile lor, cer`ndu-[i dreptul la p`ine, exist\ [i oameni care aleg exilul doar pentru a avea dreptul s\ vorbeasc\ [i s\ scrie liber. Sunt mult mai pu]in cunoscu]i, mult mai pu]in comp\timi]i dec`t cei din prima categorie, dar ei reprezint\ probabil partea cea mai bun\ a con[tiin]ei noastre. Pentru mult\ vreme de acum `ncolo aceast\ parte aproape ignorat\ a umanit\]ii va purta figura Hertei Müller. Pariez c\ dou\ g`nduri, concomitent triste [i reconfortante, au trecut prin capul a mii [i mii de români, din ziua de 9 octombrie [i p`n\ ast\zi. Primul vede `n Marele Premiu ob]inut `n 2009 un fel de recunoa[tere, involuntar\ [i postum\, a tuturor marilor români obliga]i s\-[i p\r\seasc\ ]ara [i care au scris `n alte limbi cu g`ndul la ]ara p\r\sit\ – Vintil\ Horia, Mircea Eliade, Eugen Ionescu sau Emil Cioran. Fiecare dintre ei ar fi meritat din plin laurii de la Stockholm. Al doilea g`nd sun\ mai degrab\ fatalist: uit`ndu-ne la singurii doi oameni n\scu]i `n România care au primit Nobel-ul, la doctorul Emil Palade [i la Herta Müller, `ncepi s\ crezi c\ unica [ans\ pentru un român de a realiza asemenea performan]\ este aceea de a pleca din România: cu c`t mai t`n\r, cu at`t mai bine. Dat fiind fluxul migrator ce ne-a cuprins ]ara `n ultimii ani, o pleiad\ de Premii Nobel române[ti se proiecteaz\ deja la orizont. „

Spiritul Blajului Coco[atului, a realizat prima antologie din publicistica lui Corneliu Coposu etc. [i înc\ n-am epuizat [irul referin]elor critice ale lui Mircea Popa despre Blaj [i despre Oamenii Blajului. A colaborat, pe lâng\ alte multe reviste, [i la publica]iile ASTREI, îndeosebi la ASTRA clujean\, al c\rei redactor-[ef este, în calitate de pre[edinte al Desp\r]\mântului Cluj al ASTREI, revist\ pe care, de cele mai multe ori, o redacteaz\ [i o scrie aproape singur, la Astra bl\jean\ [i altele. O parte din aceste articole sunt adunate în volumul de fa]\, Uleiul din candel\, cu subtitlul ASTRA [i Spiritul Blajului, Editura ASTRA, Blaj, 2009. Cartea cuprinde dou\ capitole distincte: I. Din trecutul Societ\]ii ASTRA [i II. Spiritul Blajului, desigur, cu numeroase [i binevenite interferen]e între acestea, pentru c\, în ambele sec]iuni, pe lâng\ scriitori [i c\rturari foarte cunoscu]i, Timotei Cipariu, George Bari], Ion Agârbiceanu [i al]ii, în care Mircea Popa este un specialist, sunt prezenta]i [i c\rturari mai

Îngerii no[tri s-a au înv\]at, cîte doi, S\ se joace, s\rind din mu[uroi în mu[uroi De cîrti]e moi.

Bat din aripe ca [i cum palme-ss Ce-a apalud\ [uvoaiele miresmelor calme Curgînd din flori mari spre Doamne-D Doamne.

{i-n ncet se apleac\ deasupra izvoarelor, Muindu-[[i nimburile [i vîrful picioarelor, {i-a adormind în boarea lor…

pu]in cunoscu]i, dar cu o activitate cultural\ ori social-politic\ meritorie [i vrednic\ de interes (Vasile Fodor – tat\l [i fiul, Dimitrie Vaida, Iuliu Moldovan etc.), precum [i momente [i aspecte din via]a unor scriitori cunoscu]i, care nu au stat în aten]ia cercet\torilor. Exemplificarea acestora ar fi foarte lung\, dar m\ voi m\rgini la câteva semnificative: Blajul [i oamenii s\i în ipostaze poetice, Momente din trecutul ASTREI clujene, Cinstirea zilei de 3-15 mai în revista manuscris\ „Steaua m\rii“ a teologilor greco-catolici din Gherla [.a. Cu totul remarcabile sunt capitolele consacrate filosofului bl\jean Ioan Miclea. Al\turi de teza de doctorat înc\ nepublicat\ a p\rintelui dr Marin Lupu, paginile acestea, scrise de Mircea Popa, înseamn\ o meritat\ restituire literar\ a acestui pu]in cunoscut dasc\l bl\jean. Se comenteaz\, pentru prima dat\ pe larg, raporturile lui Ioan Miclea cu Lucian Blaga, la care [i-a sus]inut teza de licen]\ în filozofie, Coordonatele culturii medievale , superlativ apreciat\ de autorul Spa]iului mioritic, pe care, cu unele amplific\ri, o considera vrednic\ s\ fie sus]inut\ [i ca tez\ de doctorat. Se public\ integral memoriile

adresate de Ioan Miclea Suveranului Pontif, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, pre[edintelui Nicolae Ceau[escu, în anii 19771978, prin care se demonstreaz\ conving\tor rezisten]a Bisericii Greco-Catolice [i lupta ei pentru supravie]uire [i reafirmare. Aceste memorii, prin curajul lor, prin logica [i bog\]ia argumenta]iei, prin invocarea curajoas\ a unui spirit al drept\]ii, se aseam\n\ cu memoriile Cardinalului Alexandru Todea, scrise cam în aceea[i perioad\ [i publicate în urm\ cu câ]iva ani, cu titlul Strig\te în pustiu, de c\tre regretatul latinist Vasile Sav. Frumuse]ea [i valoarea c\r]ii sunt sporite de o patetic\ [i vibrant\ prefa]\ care [i motiveaz\ titlul biblic al volumului. Uleiul din candel\ este, în cartea lui Mircea Popa, aceast\ necesar\ cunoa[tere [i pre]uire a unui trecut istoric [i cultural, care poate fi, pentru contemporani, exemplar [i tonifiant:

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

M

IRCEA POPA a scris multe pagini despre trecutul cultural al Blajului: lui îi dator\m singura monografie cuprinz\toare despre Timotei Cipariu, prezentat în ipostazele sale c\rtur\re[ti enciclopedice; a publicat o micromonografie Ion Agârbiceanu [i i-a reeditat mai multe scrieri, iar dup\ 1990, a tip\rit câteva din cele mai importante scrieri cre[tine ale p\rintelui scriitor; a colaborat la corpusul epistolar Bari] [i contemporanii s\i (din care au ap\rut pân\ în prezent 10 volume), în care, de asemenea, prezen]a dasc\lilor Blajului este masiv\; a îngrijit [i prefa]at Istoria Blajului de {tefan Manciulea, dup\ ce mai-nainte îl prezentase pe acest vrednic profesor în volumul Figuri universitare clujene; a tip\rit articole inedite din scrierile filosofului bl\jean Ioan Miclea (în Caietele Ioan Miclea ), a tip\rit romanul filosofic postum al acestuia, Geniul

Îngerii no[tri s-au înv\]at

România literar\

a Tropice, atribuirea Nobel -ului e urm\rit\ cu o pasiune dezinteresat\: nici un brazilian nu a primit p`n\ ast\zi r`vnitul Premiu [i, dup\ c`t se pare, nu sunt nici semne c\ vreunul `l va primi cur`nd. Poate, cine [tie, un medic, un fizician ori un chimist excep]ional, ce lucreaz\ acum con[tiincios [i anonim la vreo Universitate american\. A[a c\, pentru brazilieni, Nobel-ul `ntrune[te toate atributele pl\cerii gratuite. ~n ziua fast\ care f\cea din Herta Müller cel mai celebru scriitor al zilei, m-a uimit mul]imea cunoscu]ilor ori mai pu]in cunoscu]ilor care mi se adresau spontan, felicit`ndu-m\: to]i o considerau pe Herta românc\! {i eu care crezusem c\, `n Brazilia, noua laureat\ va `nsemna doar `nc\ un nume `nscris pe lunga list\ german\, de la Mommsen [i Thomas Mann p`n\ la Böll [i Günter Grass. Dar nici vorb\! ~ntr-o impresionant\ majoritate, brazilienii au receptat-o pe Herta drept românc\, deoarece, conform unora dintre jurnali[tii care au scris despre eveniment, „Lumea pe care un scriitor o `nf\]i[eaz\ are la fel de mare importan]\ ca [i limba `n care el o face”. La asta nu m\ g`ndisem, dar s-ar putea s\ fie adev\rat; dac\ ar fi l\sat `n urma lui doar proza scris\ pe fran]uze[te, Panait Istrati era mai mult scriitor român ori scriitor z? ~n Brazilia, efectul premiului a fost imediat: cele c`teva mii de exemplare din unicul roman al Hertei Müller tradus `n portughez\ (sub titlul Angajamentul), r\mase de c`]iva ani `n libr\rii, s-au v`ndut `ntr-o singur\ zi. Herta Müller este, f\r\ `ndoial\, scriitoare german\; `ns\ o scriitoare a c\rei aproape unic\ tem\ o reprezint\ România – [i nu o Românie oarecare, ci România de sub comunism. ~ntre autoare [i tema obsesiv\ a prozei sale s-a stabilit o leg\tur\ la fel de str`ns\ ca `ntre victim\ [i c\l\u, o leg\tur\ indestructibil\. Scoate]i România din proza laureatei [i proza i se desface `n buc\]i, dispare. Tr\ie[te `n paginile ei o Românie ciudat\, o Românie a exilului; locuitorii acestui ]inut par str\ini `n propria lor ]ar\, iar pecetea de str\in li s-a `nscris pe frunte, f\r\ a mai putea fi [terse. Unii dintre ei `ncep s\ se g`ndeasc\

Ion BUZA{I Mircea Popa, Uleiul din candel\ AS STRA [i Spirittul Blaajului , Editura ASTRA, Blaj, 2009.

9

P

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

a n i v e r s a r e

10

1970. Nicolae Manolescu are 31 de ani. Eu – 23. În urm\ cu o s\pt\mân\ i-am predat lucrarea de licen]\ cu titlul Poezia lui G. Bacovia – un act de exorcism. Acum sun, emo]ionat, la u[a locuin]ei lui de la parterul unui bloc din Balta Alb\. Am venit s\ aflu dac\ i-a pl\cut lucrarea, dac\ trebuie s\ schimb ceva. Nicolae Manolescu deschide u[a. Nu v\d cum e îmbr\cat, ca s\ îl pot descrie cândva, de exemplu în 2009. V\d numai aureola lui de tân\r lider de opinie al lumii literare. Intru în hol, m\ fâstâcesc [i, conform unui obicei din Bucovina mea, m\ descal]. La c\minul studen]esc, anticipând scena, mi-am verificat atent ciorapii ca s\ am certitudinea c\ nu sunt g\uri]i. Dar... sunt. De fapt, numai unul dintre ei. Probabil s-a rupt pe drum. „Ah, atuncea mi se pare c\ pe cap îmi cade cerul...” Ce bine era dac\ îl ascultam pe tân\rul meu profesor [i nu m\ desc\l]am la intrare. Acum m\ aflu în camera lui de lucru, stau într-un fotoliu [i cu un picior îmi ascund cel\lalt picior. Dup\ ce c\ mor de team\ c\ nu i-a pl\cut lucrarea, mai am [i aceast\ problem\, a g\urii din ciorap. Nicolae Manolescu, dezinvolt, cordial, cu o voce u[or r\gu[it\ care îi confer\ distinc]ie, vorbe[te despre orice, dar nu [i despre cele [aizeci de pagini pe care i le-am încredin]at acum o s\pt\mân\. Îmi trece, ca o str\fulgerare, prin cap gândul c\ nu i-au pl\cut. Se [tie c\ este intransigent [i neinfluen]abil. Asta e, precis nu i-au pl\cut. {i, fiind politicos, amân\ cât mai mult verdictul. (De unde s\ [tiu c\ se joac\ mefistofelic cu mine? Cândva, peste mul]i ani, voi [ti c\ are un demon al farsei. Dar acum iau totul în serios.) Trec minutele, se apropie momentul plec\rii, [i tot n-am aflat ce crede despre textul meu. Încerc, timid, s\-l întreb: – A]i g\sit cumva timp s\... Dar Nicolae Manolescu ignor\ întrebarea [i îmi spune ceva despre George Iva[cu [i despre modul cum se f\cea pres\ înainte de r\zboi. Doamne, chiar se încheie vizita, acum m\ încal] [i scopul întrevederii n-a fost atins. R\suflu u[urat când m\ v\d înc\l]at, m\car nu mai trebuie s\ am grij\ s\ ascund gaura din ciorap. Dar care-i adev\rul despre lucrarea mea?! Nu mai r\mâne decât s\ ne strângem mâinile în semn de r\mas bun. Am transpirat, inima îmi bate nebune[te. – În ceea ce prive[te lucrarea ta – îmi spune pe nea[teptate Nicolae Manolescu – este excep]ional\. Merit\ nota 10. {i o s\ apar\ în revista Steaua, în num\rul din septembrie. Am vorbit deja cu Aurel R\u. Simt c\ m\ z\p\cesc de fericire. Când plec, nu nimeresc clan]a de la u[\, m\ împiedic de pre[. Îi mul]umesc pierdut lui Nicolae Manolescu [i merg pe str\zi, din Balta Alb\ [i pân\ la Groz\ve[ti, cum ar zice Nichita St\nescu, trimbulind. * 1982. Eu [i Domni]a ne-am cump\rat, ieri, ma[in\, o Lada 1200 break, ro[ie. Imediat dup\ ce am luat-o din depozit, m-am dus s\ i-o ar\t lui Nicolae Manolescu (fiindc\ [tiu c\ fiecare bucurie a mea îl bucur\; când mi-apare o nou\ carte, lui [i nu altcuiva îi dau primul exemplar). Nicolae Manolescu a fost încântat de ma[in\, poate [i pentru c\ nu e Dacia. A examinat-o atent, ca pe un text literar, i-a apreciat construc]ia robust\, i-a l\udat culoarea. S-a a[ezat pentru câteva clipe la volan [i, f\r\ s\ porneasc\ motorul, a simulat luarea unui viraj. P\rea s\ simt\ o nostalgie. Mi-am adus atunci aminte, brusc, c\ are permis de conducere. Nu are ma[in\, dar are permis. Întors acas\, am discutat asta cu Domni]a. {i, într-un moment de elan, am hot\rât f\r\ nici o ezitare s\-i facem lui cadou ma[ina! Era un adev\rat sacrificiu, investisem în ea banii lua]i pe patru c\r]i, dar nu ni se p\rea un sacrificiu, sim]eam un mare entuziasm, fiind sincer convin[i c\ Nicolae Manolescu o merit\ mai mult decât noi. Asta s-a întâmplat asear\. Acum, singur în ma[in\, îl a[tept pe Nicolae Manolescu în fa]a blocului din Berceni în care locuie[te (cu Dana Dumitriu). Când am vorbit cu el la telefon nu i-am spus de ce anume vreau s\ ne vedem. Am ]inut s\ p\strez surpriza. I-am propus, pur [i simplu, s\ facem împreun\ drumul pân\ la Universitate. Nicolae Manolescu apare, punctual ca întotdeauna,

COUPE-PAPIER

Amintiri se suie în ma[in\ [i, pentru c\ eu nu m\ descurc cu manivela cu care se închide geamul, m\ ironizeaz\: – Ai o ma[in\ mai inteligent\ decât tine. Nu [tiu din ce cauz\, poate [i din cauza tonului glacial pe care au fost rostite, aceste cuvinte m\ afecteaz\ foarte tare. Tot avântul pe care îl sim]isem pân\ acum câteva secunde îmi dispare brusc (poate ac]ioneaz\ asupra mea [i un regret secret, nem\rturisit nici mie însumi, c\ urmeaz\ s\ m\ despart de Lada mea ro[ie). Cert este c\, într-o clip\, hot\r\sc s\ nu i-o mai fac cadou lui Nicolae Manolescu. El nu [tie nimic, st\ surâz\tor în dreapta mea. Timp de o noapte a fost, f\r\ [tirea lui, proprietarul acestei ma[ini. M\ relaxez [i încep s\ urm\resc comentariul lui, sclipitor, asupra unui meci de fotbal de ieri. Pe lista a ceea ce a pierdut de-a lungul vie]ii din cauza ironiei se adaug\ un automobil.

* 2009. La sfâr[itul anului trecut, în ultima etap\ a concursulul Zece pentru România, organizat de Realitatea TV, premiul de excelen]\ la sec]iunea Scriitori i-a revenit lui Nicolae Manolescu. Mihai Tatulici mi-a dat telefon [i m-a invitat [i pe mine, ca fost student al lui Nicolae Manolescu, la gala de premiere (de la Ateneu), ca s\ prefa]ez înmânarea premiului printr-un laudatio. Scurtul meu discurs a avut succes, de[i l-am ]inut dup\ Florin Piersic (premiat la sec]iunea Actori), care a vorbit, ca de obicei, mult [i cu farmec, cucerind asisten]a. Am spus: – N-am reu[it niciodat\ s\-l ajung din urm\ pe

e lista a ceea ce a pierdut de-a lungul vie]ii din cauza ironiei se adaug\ un automobil.

Nicolae Manolescu, care, în treac\t fie spus, [i arat\ mai bine decât mine, de[i eu sunt mai tân\r decât el cu opt ani. Eu am publicat pân\ în prezent cincisprezece c\r]i, Nicolae Manolescu aproximativ treizeci. Eu am fost vicepre[edintele unui partid (PN}CD), Nicolae Manolescu – pre[edintele un partid (PAC). Istoria literaturii române publicat\ de mine se refer\ la o perioad\ de [aizeci de ani (1941–2000), în timp ce istoria literaturii române a lui Nicolae Manolescu acoper\ cinci secole. Cartea mea are 1200 de pagini format mare, a lui – 1500. Cât prive[te succesul la doamne [i domni[oare, e un subiect prea dureros pentru mine ca s\-l mai deschid... Ca premiu, Nicolae Manolescu a primit un stilou de mare valoare, dintre acelea care se pun la dispozi]ia [efilor de state când semneaz\ tratate interna]ionale. Stiloul, îmbr\cat în calcedonia, o piatr\ semipre]ioas\ translucid\ de un cenu[iu-bleumarin misterios, cu un luciu de cear\, are o peni]\ fabricat\ dintr-un aliaj de aur [i platin\. În masiva cutie de lemn nobil, în care st\tea culcat ca într-un leag\n, mai era înfipt\, într-un loca[ matlasat, o c\limar\, placat\ cu argint, plin\ cu o cerneal\ violet\ princiar-romantic\, de genul celei cu care scria uneori Eminescu scrisorile c\tre Veronica Micle. Au trecut de la acel moment s\rb\toresc câteva luni. Într-o sear\, la un restaurant, cineva m-a întrebat, în prezen]a lui Nicolae Manolescu [i a altor cunoscu]i ai no[tri care se mai aflau acolo, dac\, luând în considerare ceea ce spusesem la Ateneu, se poate afirma c\ toat\ via]a l-am invidiat pe Nicolae Manolescu. Am explicat c\ discursul meu fusese fantezist [i autoironic, c\ renun]asem în mod inten]ionat la un stil prea solemn, ca s\ nu-i plictisesc pe spectatori. {i am ad\ugat: – Nu l-am invidiat. L-am irat, cu înfl\c\rare, cu o candoare pe care mi-o p\strez [i azi. Fiecare succes al s\u m-a bucurat mai mult decât propriile mele succese. Ca s\ fiu îns\ sincer pân\ la cap\t, o dat\, o singur\ dat\, l-am invidiat. – Când?!, a întrebat Nicolae Manolescu însu[i ridicându-[i privirea din ce[cu]a cu cafea în care tocmai î[i turna pu]in lapte. – Atunci când a]i primit în dar stiloul acela nemaiv\zut, de la Realitatea TV. F\r\ s\ ezite o frac]iune de secund\, Nicolae Manolescu a spus: – }i-l fac cadou. E al t\u. Dar, î]i dai seama, nu îl am la mine. Iar mâine plec la Paris. O s\-l las cuiva care o s\ ]i-l aduc\ dup\ plecarea mea. Inima a început s\-mi bat\ nebune[te, de bucurie [i neîncredere. F\cusem pentru acel stilou un coup de foudre, ar fi fost un noroc prea mare s\-l primesc în dar. {i apoi... precis Nicolae Manolescu o s\ uite. A spus-o a[a, în treac\t, ca s\ îi uimeasc\ pe cei prezen]i cu un gest spectaculos. De altfel, nici unul dintre ei nu a luat în serios promisiunea. To]i au râs ca de o glum\ simpatic\. Iat\ îns\ c\ dup\ câteva zile, în timp ce m\ aflam în redac]ie, la biroul meu, [i desf\ceam zecile de plicuri cu c\r]i (cele mai multe proaste) primite prin po[t\, u[a s-a deschis [i în cadrul ei a ap\rut [oferul lui Nicolae Manolescu, Marius, cu un pachet în mân\: – Domnul Nicolae Manolescu mi-a spus s\ v\ dau asta... Am luat cutia, fulgerat brusc de fericire. Am a[ezat-o pe birou [i l-am s\rutat zgomotos pe Marius pe amândoi obrajii, ceea ce l-a nedumerit profund ([i l-a [i speriat pu]in). Cuprins de o exuberan]\ f\r\ margini am coborât [i urcat de zece ori, în fug\, sc\rile care duc de la parter la etajul unde se afl\ redac]ia. {i am declarat tuturor celor pe care îi întâlneam: – Dou\zeci de ani de acum înainte nu îl mai contrazic niciodat\ pe Nicolae Manolescu. – {i dac\ vreodat\ nu are dreptate?, m-a întrebat cineva, mali]ios. – Întotdeauna are dreptate!, am replicat eu categoric. „ _____________________ P.S.1. Gestul lui Nicolae Manolescu i-a f\cut invidio[i pe mul]i dintre cunoscu]ii mei. P.S.2. S-a r\spândit zvonul c\ „Alex {tef\nescu a fost cump\rat de Nicolae Manolescu.” P.S.3. Regret c\ acolo, la restaurant, nu i-am spus lui Nicolae Manolescu c\, de fapt, l-am mai invidiat o dat\: când l-am v\zut cu o blond\ superb\ pe strad\.

c o m e n t a r i i

T

„O, dalii, tuf\nici [i crizanteme“– scria Baconsky. „ salvie lev\n]ic\ iasomie trandafir“– scria Mazilescu.

Baconsky [i Mazilescu

de aur ale corolei de „krysosanthemon“, de la „krysos“aur, la „anthemon“- floare, dar nu una oarecare, cu ceva definitiv, plenar [i mortuar. De altfel, dac\ pre]uita crizantem\ vine din India, [i arbustul de iasomie, evocat de Mazilescu, cu mirosul lui aspru [i delicat totodat\, aproape disperat, ca versul lui Virgil, tot de acolo vine. ~n fine, „trandafir“-ul încheie la Mazilescu, calm, corola generoas\ de simboluri, de la cele antice, medievale, criptice la cele ale prezentului fugace, frumuse]e care conoteaz\ împlinirea cu stingerea. Trandafirul acoper\ totul, e un semn total, integrator, peste ochii închi[i sau uimi]i, de ceea ce v\d deschi[i dincolo, roza dantesc\, infinitul iubirii. Concilierea, pacea, iertarea – sugestii fine, subtextuale. Univers floral, specii cunoscute de toat\ lumea, la Baconsky, dar înnobilate de rostirea vr\jit\ parc\, flori în straturi, solemne, oricum, contemplate în gr\din\ sau poate duse la morminte, cum se obi[nuie[te de Ziua tuturor defunc]ilor în Ardeal, la 1 noiembrie. Ziua consacrat\ celor du[i dincolo e, de fapt, 2 noiembrie, dar, dup\ apusul soarelui, spre sear\ deci, începe deacum ziua urm\toare, biblic socotit\. La Cluj sau în alte ora[e vestice, cimitirele gem de flori, de lume care aprinde lumân\ri, cum [tim to]i, s\rb\torind „Ilumina]ia“, devo]iune de origine romano-catolic\. Dinu Fl\mând compunea, student, un poem mult apreciat, Cea]a, publicat în „Echinox“, nr. 1, 1968, pe acest motiv „De ziua mor]ilor e târg de flori/ Cea]a ca m\duva de lumânare/ Se-ngra[\ între ierburi cenu[ii/ Supuse în cununi în s\rb\toare“ (vezi Poe]ii revistei Echinox, antologie 1968-2003, de Ion Pop, vol. I, Dacia, 2004).

Adrian POPESCU

Evocare DINU PILLAT În ziua de 19 noiembrie a. c., în care Dinu Pillat ar fi împlinit 88 de ani, scriitorul a fost comemorat în cadrul unei ceremonii desf\[urate în incinta casei memoriale „Liviu Rebreanu“ din Bucure[ti. Despre personalitatea [i opera lui Dinu Pillat au vorbit Ion Vianu, Geo {erban, Gabriel Dimisianu, Carmen Br\garu, Ana Blandiana [i, în calitate de gazd\, Monica Pillat S\ulescu, fiica scriitorului. A avut loc [i un program muzical comemorativ sus]inut de soprana Alina Bottez. La pian: Ieronim Buga. Cu prilejul comemor\rii, una din înc\perile Casei memoriale „Liviu Rebreanu“ a fost atribuit\ „Colec]iei Pillat“, aceasta cuprinzând fotografii, tablouri, c\r]i rare, obiecte de art\ care au apar]inut familiei Pillat. „

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

elementar-genuin la italian. Oricum, nu este niciodat\ paradisiac, sau idilic m\car, e unul sec, grafic, nu pictural. „Plâng ma[in\riile m\rii“ simte Mazilescu în. Inexplicabila pierdere din volumul citat, sau „lacrimile lui seam\n\ cu ni[te mari cu ni[te foarte mari alunec\ri de teren“, (miere pe limb\). La Montale (traducerea lui Ilie Constantin Oase de sepie, Paralela 45, 2008) descoperim un ton lucid-meditativ apropiat: „punctul mort al lumii, zaua care nu ]ine,/ firul ce se deznoad\ [i în sfâr[it ne pune/ în mijlocul unui adev\r“ (I limoni) sau „instrument dezacordat, inim\“. (Corn englez).Paralelismele s-ar putea înmul]i, e vorba de o afinitate profund\, de un stil al emisiilor intelectuale profunde cristalizând în sintagma cognitive. E drept, Montale cel din Satura, 1971, e aproape de ultimul Baconsky, cel din Cadavre în vid, 1971, poate chiar de postumul volum Corabia lui Sebastian, 1978, unde sentimentul declinului lumii, o comun\ simplitate extrem\, propozi]iile cotidianului insolit îi reapropie. „Salvia“ – cea cu flori intens ro[ii – salvia poetului din Corabia, poate fi o amintire a copil\riei, mai pu]in un ingredient pentru vreun buc\tar cu nostalgia sudului, iar „lev\n]ica“ [i ea mirosit\ pe câmp, copil, cea cu florile mici, albastre, lavanda-i spun al]ii, alung\ moliile mor]ii, din cas\, din dulapurile familiale. „Iasomia“, „gelsominul“ italienilor, arbustul cu flori mici, albe, ce are un parfum atât de concentrat, mi se pare o floare democratic\, un fel de distilat al florilor pentru un poet, ca Mazilescu. Un fel de Ciszta vodka wiborowa, replica aristocraticului coniac, poate fi Armagnac sau Martell, pe care l-ar prefera Baconsky, probabil. A[adar, iasomia alb\, versus crizantema galben\, culoarea viilor din Champagne, sau Bordeaux, toamna, când sufletul mor]ilor e tot adunat în globurile

România literar\

EXTUL PRIMULUI POET, din volumul din 1956, Dincolo de iarn\ senin-autumnal, melancolic, era un elogiu al anotimpului, somptuos- împlinit, unde enumerarea citat\ avea, cred, un rol incantatoriu. Enumerarea din textul celui de al doilea poet, text din antologia Va fi lini[te, va fi sear\, 1979, încheia un scurt poem, f\r\ titlu, tensionat, debutând abrupt „via]\ moarte via]\ moarte/ pentru c\ ne-am desp\r]it pân\ acum de o mie de ori/ (....) noi nu ne mai putem desp\r]i niciodat\ niciodat\/oh salvie lev\n]ic\ iasomie trandafir“. De la enumerarea speciilor, splendorilor florale, la Baconsky r\sf\] nominalist, rafinament de pictor impresionist, ajungem la enumerarea aproape autobiografic\, jum\tate ingrediente utile, jum\tate aspira]ie spre misterul simbolului florilor la Mazilescu. Prozaicul [i poeticul între]in un dialog la ultimul, un dialog consolator, obosit, o atmosfer\ de tihn\ domestic\ reg\sit\, se poate b\nui, „noi nu ne mai putem desp\r]i niciodat\ niciodat\“, dup\ o furtun\ a sentimentelor. Al doilea adverb, „niciodat\“, e [i el marca autorului, un maestru al repeti]iilor, nu doar al enumer\rilor, echivalând cu un fel de jur\mânt tandru. Sun\ probabil pu]in patetic, pentru unii, pu]in ironic, pentru al]ii, dar este oricum conving\tor stilistic. S\ constat\m apoi cursul urc\tor al enumer\rilor, atât la unul, cât [i la altul. De la daliile estete, baconskyiene, u[or conven]ionale, ai zice, livre[ti, „Dalia culthorum“, la tuf\nici, ni[te crizanteme mai modeste, cu flori m\runte, mai regionale, numite dumitri]e, la superbele simboluri solare ale crizantemelor, universal considerate nu doar semne ale „longevit\]ii [i imortalit\]ii“, dar ale „plenitudinii“. Mai mult, ele sunt emblema casei imperiale japoneze (vezi Dictionnaire des symboles, Robert Laffont, 1982, al lui Jean Chevalier, Alain Geerbrant). La Baconsky „sentimentul dominant este pillatian, prin plenitudine, de[i gr\dina de flori este a lui D. Anghel“ observa Manolescu, în Istoria critic\ a literaturii române... analizînd chiar poezia aleas\ de noi, aici. Noble]ei atitudinii îi corespunde noble]ea vocabularului nota criticul portetizându-l pe acest „mandarin al melancoliei“, cum îl numea Eugen Simion, sau „elegiac estetizant“, dup\ Iorgulescu, sau un poet care „se confeseaz\ prin peisaj“, cum observa Petru Poant\. Baconsky, dup\ volumele anterioare, repudiate de el însu[i, se înnoie[te de prin 1957, cînd apare [i Fluxul memoriei. Sugestia trecerii care e de fapt nu z\d\rnicie, ci o împlinire a destinului are pregnan]\: „Flori tîrzii, flori de toamn\-/ De aram\, de purpur\ steme/ Peste paloarea gr\dinii brumate/ Un sentiment nel\murit m\-ndeamn\/ S\ v\ iubesc mai mult decât pe toate“/ De la intimitatea gr\dinii, poetul va trece la mai amplul peisaj al p\durii, al turmelor, etc.deocamdat\ nu insist\m, pe acest peisaj hieratic, ce]os, nordic, tipic baconskyian. Poate c\ nu e nepotrivit s\-l amintim, acum, pe Montale, care în celebrul poem L\mâii din nu mai pu]in celebrul volum Oase de sepie, din 1925, se arat\ iritat de enumerarea estet\ a plantelor asociate „poe]ilor laurea]i“. Ligurul prefer\, polemic, în locul „plantelor cu nume pu]in folosite: buxus, ligustru, acant“.../ str\zile ce dau în ierboasele [an]uri, cum traduce Marian Papahagi, Montale, Dacia, 1988. Mazilescu are o afinitate poate ne[tiut\ cu parcimoniosul la scris, agnosticul, pesimistul existen]ial italian, cu idealul acestuia de simplitate [i „desc\rnare“ („essenziale e scabro“) verbal\. Dac\ nu exagerez versul poetului român (care scoate memorabilul volum amintit chiar acum treizeci de ani) „aliorul [i m\tr\guna îmi sunt mai aproape“, din poezia De pe corabie, consun\ cu gustul specific montalian, prin alegerea marginalit\]ii cu miez tare, printr-un fel de izolare fecund\ de conven]iile limbajului. Baconsky e mai aulic, mai aproape de Ungaretti, Quasimodo, de genera]ia mai veche, deci, a ermeticilor, decât de scepticul Montale, n\scut în 1896, care-[i petrece verile copil\riei la Monterosso, aproape de golful Genovei, în fabulosul arc pietros [i marin al celor Cinque Terre, a[a cum Virgil e aproape de Dun\re. Apa le d\, cred, sentimentul universalit\]ii, percep]ia acut\ a zbuciumului uman. Peisajul general din poezia ambilor are ceva comun, nu doar diferit, arid [i misterios la român,

c r i t i c e

11

c o m e n t a r i i

N

c r i t i c e

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

La nou\zeci de ani ne`mplini]i

12

S

UNT ORE, ÎN ACEAST| lung\ sear\ a vie]ii mele, în care aprinzând lustrele amintirilor, rev\d iar\[i [i iar\[i rotinduse în jurul meu acel cerc al prietenilor disp\ru]i printre care mi-am început via]a. Via]a întru literatur\, c\ci cerchi[tii din Sibiul tinere]ii mele erau înainte de toate [i mai presus de toate devota]i, d\rui]i ai Literei gratuite. Un cerc al poe]ilor disp\ru]i. Într-adev\r, de[i mai to]i au practicat cu râvn\ criticele, ei îmi apar azi îndeosebi în ipostaza lor primordial\, aceea a Poetului. Mai to]i, c\ci era printre poe]ii ace[tia ai Cercului literar, oricând dispu[i s\ îmbrace halatul de lucru al criticului peste c\ma[a cu jabou a poetului, unul pe care nici nu mi-l pot închipui decât purtând acel sobru halat, nefind ispitit câtu[i de pu]in de falbalalele sirenelor în-cânt\toare ale Poeziei. Acesta era Cornel Regman, cel mai autentic critic al Cercului Literar din Sibiu [i, a[ putea ad\uga, singurul critic adev\rat. Dar gândindu-m\ la aceast\ singularitate a criticului, a c\rui personalitate [i oper\ o evoc acum când se împlinesc nou\zeci de ani de la na[terea sa [i zece ani de la trecerea lui în ve[nicie, îl v\d [i mai ales îl aud în amintitul cerc al prietenilor disp\ru]i, participând într-un anumit fel propriu la ceva ce ne era comun nou\ tinerilor cerchi[ti: râsul. Îmi a]intesc urechea spre ecourile din dep\rtare ale râsetelor noastre din anii aceia ai cataclismelor istoriei (dintre care doar unele le tr\isem iar altele a[teptau într-un sumbru viitor apropiat s\ le tr\im), [i disting destul de clar râsul sub]ire, ironic, pu]in r\gu[it, al lui Radu Stanca, de acela mai gras, mai plin, râs proletarian,

r\sunând ca din min\, al lui Gary Sârbu, dep\[ite, dominate acustic de cascadele de râs ale lui Nego, ale c\rui hohote tindeau spre un discant vag feminin, pe care el [i-l amplifica ba chiar parodia «f\când ca g\ina». De ce nu aud, în acest cor plin de discordan]e, dar – Doamne – cât de armonios în ciuda disonan]elor, dac\ nu chiar gra]ie lor, de ce nu disting râsul lui Cornel Regman? {i, doar, el era adeseori cel care declan[a hohotele noastre. Nu era printre noi singurul animator al râsului, care apar]inea tinere]ii noastre probabil [i, f\r\ îndoial\, spiritului cerchist ce se voia deasupra timpului, în pofida timpurilor ce se pr\v\leau peste noi. Dar Cornel era un nesecat izvor de vorbe de duh, de calambururi. Recurgea uneori pentru alimentarea râsului chiar [i la materiale furnizate de opresorii no[tri. Trivialitatea acestor ingrediente nu le mic[ora, ci le sporea valoarea umoristic\. Erau anii aceia ai glacia]iunii staliniene când Nego [i cu mine eram interpela]i, într-o zi, de sini[tri indivizi «în civil» pentru c\ râdeam în Pia]a Unirii din Cluj devenit\ a «Libert\]ii». Ce e drept, râdeam în fa]a Jude]enei de Partid din Cluj, [i râsul nostru era stârnit de demersul grotesc-aferat al «membrilor» care intrau [i ie[eau, sinistre marionete, pe poarta acelui sediu sacrosanct. «De ce râde]i în timpul orelor de serviciu?» era întrebarea pe care ne-o puneau energumenii ce ne înconjuraser\. Evident, nici el, nici eu nu aveam niciun serviciu, fiind da]i afar\ de peste tot. Poate pentru a evita asemenea întreb\ri inchizitoriale, c\utasem într-o însorit\ dup\-amiaz\ de toamn\ clujean\ refugiul calm în vechiul [i frumosul cimitir al ora[ului. Eram împreun\ cu Nego, Cornel [i Zorina, so]ia lui. Regman venise înarmat la discu]iile noastre [i cu oare[ice

asc [i în Ardeal oameni de duh. Regman era, f\r\ îndoial\, unul dintre ace[tia.

bibliografie. Era o c\r]ulie pentru copii, ap\rut\ la onorabila Editur\ Cartea Rus\. Nu eram prea aleg\tori : orice era bun dac\ servea râsul terapeutic. Eroul povestirii din care ne citea Cornel pe aleile cimitirului era un copil tadjik, ba[kir sau kirghiz, m\ rog una din multele na]ionalit\]i ale glorioasei Uniunii Sovietice. Pe nume, Kuru. Cu mult\ acribie [i cu ingenios discern\mânt critic, Cornel alesese cele mai stra[nice peripe]ii din aventurile eroicului Kuru, care de mic înc\ era mare în fapte. Kuru în sus [i Kuru în jos, povestitorul tadjik, ba[kir sau kirghiz nu se mai s\tura s\ ni-l arate în toate ipostazele sale, pomenindu-l întotdeauna pre mândrul s\u nume. Râsetele noastre la lectura peripe]iilor prin care trecea Kuru acesta sp\rgeau t\cerea reculeas\ a locurilor. Bravii clujeni erau obi[nui]i îns\ cu deambul\rile tinerilor ce veneau s\ studieze [i, pe lâng\ carte, s\ se [i amuze ni]el în acel vast parc de ve[nic\ odihn\. Nu ne plimbam noi, oare, prin acele locuri iubirile? Singurul pe care nu-l aud râzând de cele ce ne citea din eroicele aventuri ale lui Kuru era tocmai cititorul acelor pagini. Cornel zâmbea [i avea un anume râs ascuns, insonor, ocult, un râs mali]ios. Acest râs ascuns îl reg\sesc în aforismele sale ca [i în atâtea pagini ale criticelor sale. Mai mult decât alte, numeroase calit\]i, a[ spune chiar virtu]i ale acestor texte, râsul acesta mi le face delectabile. Mali]ia sa se exercita nu arareori în registrul unui umor negru, de spânzur\toare (acel Galgenhumor al germanilor apropiat [i de umorul evreiesc, tipic pentru un neam care a înfruntat, pentru a supravie]ui, toate primejdiile de moarte), umor pe care-l practicam mult într-o vreme în care ne consolam f\când haz de necaz. Pentru c\ amintesc acest umor, iat\l pe Cornel exersându-l chiar în german\. Întorcânduse dintr-una din pu]inele sale c\l\torii tardive prin spa]iul teutonic, ne-a spus c\ a g\sit în dou\ cuvinte afi[ate în toate g\rile din Germania Federal\ formula succint\ ce define[te etapele întregii existen]e umane. Cele dou\ cuvinte nem]e[ti el le-a completat printr-un al treilea preainteligibil pe române[te ca [i pe nem]e[te. Iat\ ce e via]a omului, în trei cuvinte : Einfahrt (intrare), Infarct [i Ausfahrt (ie[ire). Jocurile de cuvinte ale lui Cornel Regman au devenit cu timpul adev\rate aforisme, apoftegme, dar [i-au p\strat caracterul juc\u[, în pofida fondului amar din care r\s\reau, ca o expresie a unui fel de râsuplânsu al copiilor ce râd continuând înc\ s\ plâng\. Odat\, într-un târziu, întorcându-ne din str\in\t\]ile noastre, c\utându-i pe bunii no[tri prieteni, so]ii Regman, Cornel ne citi spre delectarea noastr\ din produc]ia sa aforistic\. Cei prezen]i se pornir\ apoi s\ se lamenteze de mârl\nia crescând\ în popula]ia ora[elor noastre, la care Cornel m\ întreb\: «{tii ce le lipse[te românilor?». La care tot el d\du r\spunsul: «Cei [apte sute de ani de-acas\». Nasc [i în Ardeal oameni de duh. Regman era, f\r\ îndoial\, unul dintre ace[tia. A folosit, îns\, înzestrarea sa pentru ghidu[iile, pehliv\niile verbului, mult dincolo de glume]ia lejer\ de salon, de [ueta amical\. A aplicato în cronicile sale literare a[ spune ca pe un succedaneu al unei hermeneutici critice. Departe de metodele «noii critici» din anii ’60-’70, ce p\trundeau din Occident peste ziduri [i alte garduri în acei ani, Regman n-ar fi folosit în ruptul capului nici m\car cuvântul «hermeneutic\». Nefiind un teoretician al criticii – cum judicios observ\ Nicolae Manolescu în Istoria critic\ a literaturii române – el î[i concocta în buc\t\ria sa critic\ textele sale ca pe ni[te bucate critice, cu aplicarea unor re]ete foarte personale. Rezultatele erau, în genere, originale [i savuroase. Pl\cerea manifest\ a criticului în elaborarea produselor sale, în condimentarea acestora cu tot soiul de piperuri [i alte aromate, ca [i nu mai pu]in evidenta savoare a acestora nu erau nicidecum în detrimentul onestit\]ii acestei critici. Pentru Regman critica este o art\ a cuvântului, dar ca atare ea pretinde nu numai abilit\]ile unui prestidigitator al verbului sau ale unui buc\tar priceput al stilului, ci [i o con[tiin]\ incoruptibil\. Recitesc un articol al s\u din Revista Cercului literar, în care f\când apologia maestrului E.Lovinescu î[i exprima propria convingere despre critic\ drept o înalt\ art\ a cuvântului. Nu m\ pot opri s\ nu citez o irabil\ fraz\ din acest text : «La început, m\runt domnitor peste un regat în miniatur\ a c\rui neatârnare ea îns\[i era la tot pasul contestat\, E. Lovinescu a ajuns în cursul anilor prin perseveren]\, talent [i – de ce n-am spune-o – prin aplombul de mare senior care lua serios ceea ce al]ii bagatelizau, s\ situeze critica – despre critica român\ e vorba – la locu-i cuvenit între

c o m e n t a r i i

Vie]ile dup\ Val Gheorghiu

C

ONCENTRATE de/din sine `nsu[i, prozele pictorului Val Gheorghiu au fost plasate fie `n descenden]a Crailor... lui Mateiu I. Caragiale (pentru c\ scrie, adesea, despre „adev\ra]ii Arnoteni”), `n aceea a „madlenei” lui Proust (pentru c\ merge, uneori, la „noii Guerman]i”), la Isarl`k (pentru c\ unora li s-a p\rut c\ i se potrive[te lui Val Gheorghiu `nsu[i, prea bine, `n proz\, ca [i `n publicistic\, propozi]ia barbian\ „Sf`nt trup [i hran\ sie[i, Hagi rupea din el”) sau, iat\, `n categoria larg\ a „prozei de nota]ie”, unde conteaz\, s-ar zice, `n primul r`nd, creatorul de „atmosfer\”; `n adev\r, Val Gheorghiu este un astfel de creator de culoare a locului evocat sau inventat: ca aceast\ petrecere din proza Jusqu’au fond! , din ultima carte, unde vine Picasso `nsu[i „cel de la b\tr`ne]e, cu fa]a pergamentoas\, cu ochii fic[i, hipnotici [i cu pome]ii febrili”, `n chip de Sforicic\: nici c\ se putea un loc mai potrivit pentru lovirea iluziei de realitate, a superbiei imaginarului de realul bicisnic: „Toat\ lumea danseaz\ dup\ Los Paraguayos [i `n marea oglind\ str\luce[te masa cu de toate, [i sfe[nicele aprinse, [i dansatorii, [i corbul Vasile, descins de la locul lui, de pe jardinier\, printre picioare. Sforicic\ nu danseaz\, iar de la o vreme se foie[te din ce `n ce mai greu prin `mbulzeal\, p`n\ c`nd, `n cele din urm\, pe la trei, reg\sindu-[i fotoliul pe jum\tate ascuns dup\ draperia ferestrei, se `ngroap\ `n el [i nu mai scoate o vorb\. Singuri pome]ii, da]i tare cu carmin de unghii, mai ajung p`n\ la noi, ochii s`nt fier]i [i du[i: Guernica, Guernica, c`r`ie `ntr-un t`rziu [i arat\ spre t\mb\l\u, dar cine-l mai aude? Pe la patru, dup\ ultimul dans, deschidem u[a balconului, s\ intre aer, [i ne a[ez\m [i noi. Oglinda ne cuprinde pe to]i `ntr-o `ncremenire alb\: da, da, Sforicic\ \sta e o figur\, exist\ acolo `n oglind\, o Guernic\ livid\, candelabrul a disp\rut [i `n locul lui lumineaz\ acum, bicisnic, becul de demult, cu filament gros [i galben”. Creatorul de atmosfer\ e numai o tu[\, `ns\, din portretul lui Val Gheorghiu `ntruc`t textele din Arlechin `n iarb\ (1972), Via]a `n teleferic (1979), Vie]ile dup\ Vasari (1980), Madona cu g`tul lung (1987), M\-ntorc `n Bermude (1999), Preten]iile barcagiului Caron (2000), Cinci degete-n ochi (2007), Secven]e ze (2009) [i, acum `n urm\, Omul din gard (2009) s`nt, toate, fragmente dintr-un jurnal intim (dou\ c\r]i au chiar subtitlul Jurnal), unde fiin]a fragmentat\ `ncearc\ s\ se reg\seasc\ `n cioburile unui real, la r`ndu-i fragmentat. Nu `nt`mpl\tor, personajul primei proze din Omul din gard vorbe[te despre incendiul din creier care deplaseaz\ „intriga” spre zona pactului fic]ional („o fierbere continu\, sub presiune”, cum spune naratorul textului). Val Gheorghiu `[i iube[te personajele [i lumea lor cu pasiune, protector, violent protector, pentru c\, iat\, ele reprezint\ l\untrul s\u: nimic nu putem `n]elege f\r\ iubire, spune un personaj, `n urma lui Marin Preda, oferind spectacolul unei interiorit\]i luxuriante [i al unei lumi de explorat. Asociat\ conven]iei jurnalului intim e evocarea unei lumi, `n egal\ m\sur\, real\ [i fictiv\: [i c`nd pare oniric\, de „dincolo”, aceast\ lume e, `n fapt, zona circumscris\ de fictivizarea realului. Realitatea fic]iunii [i/sau fic]iunea realit\]ii constituie spa]iul de identificare al unei mitologii personale, cu pu]ine leg\turi `n geografie, reg\sinduse, mai ales, `n alaiul dionisiac al unui real (pre)v\zut ca scen\ a unui spectacol care, orice s-ar `nt`mpla, trebuie s\ continue. Aparent, locul unde prozatorul `nt`lne[te pictorul e portretul: nu cel clasic (clasicizat), `ns\, ci ideea fixat\ la Val Gheorghiu, mai ales, `n feminitate: mul]ime de „portrete” (idei) de femei `n toat\ proza sa, instalate, confortabil, `n vehiculul erosului. Un erotism sudic (exist\ [i unul „nordic”? Da, s-ar zice, citind, m\car, pe Ibsen, Kierkegaard, Strindberg [i „neguro[ii” germani) irig\ toate nara]iunile lui Val Gheorghiu; femeile s`nt aprige [i „tr\pa[e”, chiar [i fantasmele (Madona cu g`tul lung) au ceva din erotismul sudic al sirenelor care `ncearc\ s\-l opreasc\ din drum pe noul

Ulysses. Uneori, povestea e simpl\: o fat\ miroase a fat\ [i un b\iat miroase a b\iat (Pepa, `n curte). De cele mai multe ori, b\rba]ii s`nt „masculi”, iar femeile, „tr\pa[e”; erotismul e fin distilat, are o limit\ vizibil\/invizibil\, cum e privirea ([i imaginarul) personajului antologic din proza Pielea ei de tarpan s\lbatic. Portretul se pierde `ntr-o idee, referentul r\m`ne mereu lumea lui Vasari (un personaj seam\n\ cu Van Gogh, un altul cu Picasso, majoritatea cu pictorul-narator al jurnalelor lui Val Gheorghiu); chiar [i autoportretul scris/pictat al unui prozator original care se reg\se[te, pe r`nd, `n cel din Sc\ricic\, cel din Italian\, cel din Cerchez [i cel din Dochia, p\str`nd „patina locului”, a unui romantism „cumva desuet [i vag alienat” – aerul inimitabil „al ora[ului dintre coline” –, cum m\rturise[te `ntr-un scurt cuv`nt introductiv la ultima carte, Omul din gard. Personajele lui Val Gheorghiu [i naratorul, printre ele, `n alaiul dionisiac, s`nt oameni istratieni prin tr\irile lor p\tima[e, mateini prin rafinamentul c\utat al existen]ei.

Ioan HOLBAN

REVISTE primite

z Hyperion, Revist\ de cultur\, nr. 7-8-9 / 2009, Boto[ani. Redactor-[ef: Gellu Dorian. În sumar: interviuri de Andra Rotaru cu Liviu Antonesei, Bogdan Popescu, Ioan Pintea, Corina Sab\u; articole, cronici, eseuri de Al. Cistelecan, Doina Ru[ti, Dan Per[a, Dan Bogdan Hanu, Cristian Livescu, Adrian G. Romila; proz\ de Nichita Danilov, Emilian Galaicu-P\un. z Contrapunct, Revist\ editat\ de Funda]ia „Contrapunct“, nr. 1-3 / 2009, Bucure[ti. Director: Ioan Vieru. Semneaz\ în acest num\r: Liviu Antonesei, Ion Murgeanu, Radu }uculescu, Maria-Magdalena Cri[an, Laura Grünberg, Constantin Prut, Bogdan Iorga [.a. z Orizont literar, Revist\ independent\ de cultur\ contemporan\, nr. 8 / 2009, Vaslui. Director: Mihai Cantuniari. Redactor-[ef: Daniel Dragomirescu. Poezii, proz\, eseuri de Dorin Cozan, Shing Liu Yoong (Anglia), Nazia Mallick (India), Dana Nedelea, Patty Godinez (SUA), Pascal Petit, Peter Hart, Daniel Dragomirescu, Ion Gheorghe Pricop.

C|R}I primite

z Sorin Ro[ca, Marian Moise, Dosarele secrete ale dictaturii. Cazul „Sadu”, Constan]a, Ed. Ex Ponto, 2008. 216 pag. + 16 pag. fototografii. z Boris Marian, 154 sonete, Bucure[ti, Ed. Granada, 2009. 84 pag. z Ion V. Str\tescu, Poker, Bucure[ti, Ed. Vinea, 2009 (versuri). 110 pag. z Cezar Alexandru Genoiu, Privire spre lumea ideilor (din antologiile „Rampa [i ecranul”), Bucure[ti, Ed. „Rampa [i ecranul”, 2009. 604 pag. z Vitalie Cliuc, Portul ascuns, versuri alese, Bucure[ti, Ed. Pegasus Pres, 2009. 592 pag. z Bogdan Nicolae Groza, Evad\rile unui poet domestic, prefa]\ de Daniela Luca, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2009 (versuri). 78 pag.

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Nicolae BALOT|

Lecturi

România literar\

celelalte arte ale cuvântului, dându-i astfel prestigiu [i demnitate». Spre ce altceva a n\zuit Cornel Regman în criticile sale, chiar dac\ lui, celui n\scut la Dane[ pe Mure[, îi lipsea aplombul de mare senior? C\ umoristul acesta lua foarte în serios ceea ce al]ii bagatelizau apare chiar [i dintr-o alt\ ipostaz\ aparent ludic\ a scrisului s\u. Dac\ adineauri îl vedeam buc\t\rind, îl observ acum m\nuind sforile [i s\ltându-[i marionetele cu arta des\vâr[it\ a p\pu[arului. Tot Manolescu (în capitolul excelent pe care i-l dedic\ în Istoria sa amicului [i confratelui nostru) observ\ pe drept cuvânt c\ originalitatea literar\ a cronicilor lui Regman const\ în micul spectacol pe care acestea îl pun în scen\. Am remarcat, într-adev\r, din primele pagini ale sale, publicate în Revista Cercului literar c\ regizeaz\ adev\rate scenete în care îi face s\ evolueze pe eroii s\i, subiec]ii criticilor sale, mai ales când ace[tia se preteaz\ teatraliz\rii prin îns\[i natura lor de saltimbanci, precum erau cei din neamul Caragiale[tilor, c\rora înc\ tân\rul critic le închina un articol memorabil. Chiar [i Eminescu (remarcat [i el ca mânuitor al unei «minore p\pu[erii romantice», în cutare poezie de la începuturile sale) poate deveni centrul unei asemenea puneri în scen\, ca «un galant al lumii dun\rene». Exersând aceast\ art\ a punerii în scen\ [i a anim\rii corpurilor altfel inerte ale opurilor [i opusculelor literare, Regman fugea, a[ spune ca de dracul, de dou\ pericole ce pândesc critica: ariditatea [i perisabilitatea sa. Nu po]i sc\pa de ariditatea magisteriului critic doar prin vorbe de duh, pehliv\nii [i ghidu[ii. Trebuie o oarecare teatralizare a demersului critic, î[i spunea el, pentru a-l face spectaculos, deci comestibil. Pe de alt\ parte, exercitându-se pe teme în general perisabile (nimic mai predispus avarierii în timp ca marea majoritate a scrierilor literare, ce se stric\ [i devin indigeste, chiar dac\ au fost [i mai ales dac\ au fost congelate), critica este perisabil\ la puterea a doua. Caut\, ca atare, pare s\-[i fi spus prietenul nostru, s\-i dai criticii m\car o [ans\ de a fi gustat\ [i pentru propria ei savoare, chiar atunci când scriitorii asupra c\rora se apleac\ au ajuns oale [i ulcele, iar scrierile lor sunt roase de [oareci prin beciuri. Ar r\mâne, desigur, ca o ultim\ [ans\ pentru bietul critic aplecarea cu sârg asupra marilor «clasici». Fire[te [i ace[tia sunt pândi]i de pericolul amintit legat de congelare. Cornel Regman nu era un autor sârguincios de mari monografii critice. Studiile sale critice – Agârbiceanu [i demonii [i Ion Creang\. O biografie a operei – temeinice, desigur, nu sunt elaborate cu acea superioar\ libertate a criticului din cronicile sale. Respira]ia sa era mai scurt\, potrivit\ pentru scrierea fragmentar\. Îi lipsea o anume energie sus]inut\ a alerg\torului de curs\ lung\. Chiar dac\ spunea spre sfâr[itul vie]ii sale c\ s-ar apuca cu pl\cere de o lucrare despre Budai-Deleanu ([i regret c\ boala final\ l-a împiedicat s\ o mai scrie), el nu a cunoscut acea «tenta]ie a c\r\midarului» la care au sucombat, dup\ opinia sa, unii dintre confra]ii constructori de laborioase edificii critice. Opera lui Regman este un amplu fragmentarium în care, ca într-un ora[ cu multe [i variate cotloane pitore[ti, pe oriunde a-i apuca-o dai de ceva demn de v\zut, de irat, de savurat. Cu gândul la peregrin\ri în timp [i spa]iu, m\ trezesc regretând c\ scriitorul acesta de mare talent n-a l\sat pagini confesive, memorialistice, m\rturii ale unui peregrin prin lumea în care i-a fost dat s\ h\l\duiasc\, despre oamenii printre care a tr\it [i poate despre sine. Dar îmi dau deodat\ seama c\ aceasta i-ar fi fost cu neputin]\. Nu stilistic, literar cu neputin]\, doar cel ce înscena delectabile scenete în criticile sale ar fi fost perfect în stare s\ scrie ceva despre comedia sau circul uman din jur sau despre cele tr\ite de el. Uman, Cornel era incapabil s\ se pun\ pe sine în scen\, s\ se proiecteze într-o scriere al c\rei centru s\ fi fost el. Discre]ia sa, fuga `ngrozit\ de orice exhibi]ionism, cea care îl împiedica s\ râd\ în gura mare, ca noi ceilal]i din Cercul Literar, îi f\ceau imposibil\ orice vorbire despre sine, orice discurs s\-i spunem pro domo. Nu în zadar hulea el în jurul s\u un viciu inabil al confra]ilor, cu o vorb\ spiritual\ care-i apar]inea [i pe care i-o restitui cu un ultim surâs amical: «prodomia».

c r i t i c e

13

c o m e n t a r i i

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

C

14

c r i t i c e

ARTEA lui Ion Zuba[cu, Omul disponibil, este cu totul atipic\ pentru volumele de poezie publicate la Editura Brumar. Prin form\ [i dimensiuni se încadreaz\ perfect în colec]ia care a adus faima editurii timi[orene, dar odat\ trecut de prima copert\, cititorul are parte de surprize menite s\-i pun\ la grea încercare puterea de în]elegere [i deprinderile estetice. Aparent, construc]ia c\r]ii este una atent elaborat\. Cele dou\sprezece cânturi care compun corpul central al volumului sunt m\rginite, în deschidere, de o prelungire c\tre trecut (C\derea spiritului na]ional în cinci cazuri ale limbii române din ultimii 2000 de ani), iar la sfâr[it de o alta spre viitor (La intrarea în noua declinare a urm\torilor 2000 de ani de poezie româneasc\). Cele dou\sprezece „cânturi“ sunt o alternan]\ de ample poeme dramatice în versuri [i texte în proz\ propriu-zis\, f\r\ nicio inten]ie poetic\ (însemn\ri memorialistice, lu\ri de pozi]ie, atitudini, explica]ii privind concep]ia autorului despre art\, poezie, evolu]ia omenirii, unul din „cânturi“ fiind chiar o scrisoare a autorului c\tre regretatul scriitor Gheorghe Cr\ciun, reprodus\ ad litteram), presupus definitorii pentru ceea ce reprezint\ omul [i artistul Ion Zuba[cu în lumea contemporan\. Cu totul atipic pentru gra]ioasele volume de versuri publicate la Brumar, cartea mai con]ine dou\ pagini de Preciz\ri utile ale autorului, povestea vie]ii lui Ion Zuba[cu (Secven]e din biografia real\ a Omului disponibil) [i o voluminoas\ Fi[\ bibliografic\. Este greu de în]eles aceast\ risip\ de explica]ii în condi]iile în care autorul nu este un debutant, ci mai degrab\ o personalitate bine cunoscut\ în spa]iul cultural [i artistic. Trebuie spus de la început c\ Preciz\ri(le) utile nu sunt din cale afar\ de utile cititorului de poezie. Informa]iile pe care le ofer\ autorul nu fac decât s\-i sporeasc\ nivelul de confuzie. Explic\ Ion Zuba[cu: „Epopeea Omul disponibil a fost început\ în Bor[a, Maramure[ în jurul anului 1980. Am ajuns la versiunea din aceast\ carte, la începutul lui martie 2009, în timp ce preg\team net-scrisul pentru tipar la Editura Brumar. Face excep]ie de la aceast\ precizare prologul volumului, C\derea spiritului na]ional în cinci cazuri... pe care l-am început la Oradea, în timpul studen]iei (când am aflat de prima Gramatic\ româneasc\, a b\n\]eanului Diaconovici Loga), l-am reluat la Dragomire[ti, pe Valea Izei, dup\ anii 1970, [i l-am finalizat în Bucure[ti, pe pragul mileniului II [i III al erei noastre. În anii 1981 [i 1982, fragmente întinse din poemul dramatic Omul disponibil au ap\rut în revista „Luceaf\rul“ (...). La sfâr[itul volumului Gesturi [i personaje (...), am inclus un prim fragment mai amplu din Omul disponibil, mutilat de t\ieturile nemiloase ale cenzurii.“ Dup\ lunga epopee editoral\ a Omului disponibil, autorul ofer\ o succint\ explica]ie pentru con]inutul volumului publicat la Brumar: „Versiunea Omului disponibil din cartea de fa]\ este diferit\ de variantele anterioare, ap\rute de-a lungul anilor, ad\ugând sugestia împletirii unor profesiuni de credin]\ cu carnalitatea poemelor de dragoste ca întro spiral\ ADN ascendent\”. Acestea fiind zise [i [tiind c\ poemul, incluzând cânturile scrise în proz\ (memorialistic\ [i/sau eseistic\), nu are mai mult de 70 de pagini, prima întrebare care se pune este cât din el reprezint\ vârsta de crea]ie a anului 1980 [i cât pe cea a anului 2009 (f\r\ a mai pune la socoteal\ multiplele versiuni intermediare). În fond, unde trebuie încadrat\ aceast\ scriere? În arealul poetic al începutului genera]iei ’80 sau în peisajul liric milenarist? Omul disponibil de Ion Zuba[cu este o lung\ istorie de frustr\ri [i revolte. Totul în scrisul s\u este un strig\t de protest împotriva vicisitudinilor propriei sale vie]i, nedrept\]ii la care a fost supus de-a lungul timpului, dar [i a degrad\rii unei societ\]i devenit\ sclav\ a progresului tehnologic. Singurele momente de respiro [i de normalitate sunt cele în care poetul se refer\ la iubirea pentru so]ia sa. Cu pu]ine excep]ii [i acestea sunt v\duvite de intimism. Tonul este adesea excesiv de patetic, hiperbola cosmic\, figura de stil preferat\, sentimentele se înscriu într-o vijelioas\ universalitate. Fire aprig\ de ardelean înv\]at cu greul, Ion Zuba[cu pare a-[i struni cu greu energiile retorice, chiar dac\ unele dintre explica]iile sale poetice (de nimeni solicitate) sunt inutile, ba chiar la limita ireveren]iosului: „Dar mie mi-e de-ajuns dragostea cât\

O

mul disponibil de Ion Zuba[cu este o lung\ istorie de frustr\ri [i revolte. Totul în scrisul s\u este un strig\t de protest împotriva vicisitudinilor propriei sale vie]i.

Poetul cet\]ean

Ion Zuba[cu, Omul disponibil.. Noi viziuni posttisttorice.. Cânttec de draagostte, la care voi lucraa toaat\ viaa]aa , Editura Brumar, Timi[oara, MMIX, 84 pag. încape-ntr-o noapte,/ acea tain\ [i acea dragoste. Am fost deplin [i asemenea mie/ dragostea mea e întreag\. N-am sim]it niciodat\ nevoia/ s\ fac comentarii [i s\ dau am\nunte/ publice cât mai detaliate/ despre cum fac dragoste cu so]ia mea“ (p. 59). Stilul acesta abrupt, de conversa]ie cotidian\, nu este o întâmplare în poezia lui Ion Zuba[cu. El face parte din îns\[i viziunea sa asupra literaturii în care adev\rul vie]ii se situeaz\ deasupra rigorilor esteticii. Cuvintele, venite aproape în flux automat nu au decât

rolul de a face cunoscute adev\rurile de profunzime ale fiin]ei umane. De aceea truda sa nu are leg\tur\ cu [lefuirea cuvintelor, ci cu scrutarea sentimentelor [i reproducerea gândurilor [i medita]iilor care îl obsedeaz\. O spune singur într-un fragment cu rol de ars poetica: „A[a sar eu din literatur\ în via]\./ A[a abordez eu realitatea. Cu mijloacele vie]ii/ nu ale literaturii. Îmi las cuvintele libere./ Absolut libere. Într-o deplin\ intimitate a spunerii./ M\ las în voia cuvintelor. Ca la o consulta]ie neurologic\./ Valoarea lor de document uman e cu mult mai complex\/ Decât aceea de document estetic.“ (p. 40) Tot ce a scris Radu G. }eposu în Istoria tragic\ & grotesc\ a întunecatului deceniu literar nou\ despre volumul de debut al lui Ion Zuba[cu (Gesturi [i personaje, Albatros, 1982) este riguros exact [i pentru volumul Omul disponibil din 2009. Trecerea de la un spa]iu ancestral, mistic, plin de rezonan]e religioase la tentativa de a realiza tabloul îngro[at al lumii contemporane duce la artificializarea limbajului, la golirea lui de „miezul ritualic”, „pân\ la prozaismul fastidios, iar melodicitatea lui aspr\ se pierde în enun]uri inexpresive”. Mai mult decât atât, câteva versuri din actualul volum pe care le subliniasem ca exemplu de reu[it\ poetic\ sunt reproduse identic în Istoria... lui Radu G. }eposu scris\ la sfâr[itul anilor ’80 [i publicat\ în 1993. Nu le voi mai relua, dar voi reproduce un alt fragment care spune multe despre disponibilit\]ile poetice ale lui Ion Zuba[cu: „Am visat c\ Maria e moart\. Am tr\it moartea ei/ în toate celulele mele. Nu se poate s\ moar\ Maria./ Orice se poate în blestemata asta de lume/ dar s\ moar\ Maria, nu. Niciodat\!/ M-am trezit brusc, urlând, pe str\zile unui ora[ f\r\ nume,/ în camer\ cu Maria al\turi, în pat. Dormea lâng\ mine/ [i-a[ fi vrut s\-i s\rut respira]ia lini[tit\, egal\,/ s\-i mul]umesc din tot sufletul c\ e întreag\ [i vie/ al\turi de mine în pat [i de fiica noastr\ cea mic\, Mara.“ (p. 37). Fost pân\ de curând jurnalist frenetic la marile cotidiane, magistral interpret de autentice colinde maramure[ene, cantautor de succes, prezen]\ nelipsit\ la marile evenimente literare, om de mare generozitate sufleteasc\, Ion Zuba[cu las\ impresia c\ supraliciteaz\ posibilit\]ile poeziei. Ar dori ca în câteva versuri s\ condenseze tot ce simte [i ce gânde[te, întâmpl\rile fericite [i nefericite ale vie]ii, destinul culturii [i al literaturii române, revolu]ia tehnologic\, justi]ia social\, soarta românilor, a p\mântului [i a întregului Univers. Iar la acest proiect trude[te de mai bine de trei decenii. Team\ mi-e c\, a[a cum e conceput în mintea sa, Marele Poem nu are sor]i de izbând\. ~n fond, lirismul se mul]ume[te cu mult mai pu]in. Dorind s\ ob]in\ prea mult, Ion Zuba[cu risc\ s\ piard\ din vedere cel mai important lucru: poezia îns\[i. „ Publicitate

g l o s e

Din istoria „cultiv\rii limbii”

Ilumini[ti [i marii favori]i (4)

„P

era în realitate elitist: autorit\]ile invocate erau marii scriitori, iar norma era stabilit\ f\r\ drept de apel de intelectualii din Capital\: „Pronun]area luat\ ca baz\ în prezenta expunere este aceea a oamenilor instrui]i din capitala ]\rii” ( Dic]ionar ortoepic, 1956, p. 6). Limbajul oficial era singurul recomandat, în orice situa]ie, uniformizarea limbii având ca etalon jargonul politico-istrativ. Descrierile de ansamblu ale limbii vorbesc despre o diversificare stilistic\, dar aceasta este v\zut\ în primul rând ca o multiplicare a limbajelor de specialitate, nu ca o dezvoltare a interferen]elor dintre cult [i popular. Dac\ limbajul tradi]ional-rural era totu[i favorizat de o idealizare de sorginte romantic\, du[manul principal devenise limbajul familiar-argotic, varianta urban\ subversiv\ c\reia i se anun]a iminenta dispari]ie (un discurs asem\n\tor în lingvistica sovietic\ este semnalat de Sériot, 1982: 75) [i pe care o condamnau campaniile puriste. În perioada regimului totalitar, atitudinile normative erau prezentate ca absolut naturale, neputând fi puse în discu]ie. În realitate, dialogul contemporan din [tiin]ele umaniste cuprinde [i critici acerbe ale acestei activit\]i. Cea mai cunoscut\ este, probabil, atitudinea lui Steven Pinker, care, în capitolul XII („The language mavens”) al foarte popularei sale c\r]i din 1994 (Language instinct), vorbe[te despre arbitrarietatea [i lipsa de justificare a „cultiv\rii limbii”. O viziune radical\ asupra norm\rii, care ar fi fost imposibil\ în discursul autoritar, apare [i într-un articol de sintez\ al lui James Milroy („The ideology of the standard language”, în C. Llamas, L. Mullany, P. Stockwell, eds., The Routledge Companion to sociolinguistics, 2007). Autorul descrie standardizarea limbii ca fenomen ideologic: „în culturile care au o limb\ standard, toat\ lumea, în principiu, subscrie la ideea corectitudinii. Anumite forme sunt considerate corecte [i altele gre[ite [i acest lucru este în general apreciat de c\tre opinia comun\ ca un dat obiectiv. De[i regulile corectitudinii sunt de fapt impuse din afar\, vorbitorii le consider\ ca fiind inerente, ca apar]inând limbii înse[i”. Opinii de tipul citat sunt [i ele, de fapt, reflexul unei ideologii (mai curând anarhice) [i nu ]in cont de faptul c\ limba nu este doar un sistem autonom [i autoreglabil, ci [i un fapt de cultur\ [i de diferen]iere social\. Cunoa[terea lor mi se pare îns\ util\ pentru a con[tientiza relativismul unor pozi]ii pe care adesea le consider\m, în linia propriei tradi]ii, imbatabile. „

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

(Fragmente de texte traduse din Marile procese ale istoriei, de Henri-Robert, Academia z\, Ed. Payot, Paris, 1929)

Î

N DOMENIUL lingvisticii, dup\ perioada de ideologizare intens\ din anii 1947-1952, cele mai multe teze [i sloganuri politice au disp\rut din mediul [tiin]ific [i universitar. Cele care au r\mas aveau tr\s\turile insidioase ale miturilor, ale unor opinii consensuale, care se legau de ideologia sistemului, dar [i de tradi]iile intelectuale locale, în primul rând de cele elitiste, autoritariste [i na]ionaliste. Cazul românesc nu este unul atipic: presupozi]ii ideologice similare au fost observate de Patrick Sériot, care le-a prezentat într-o serie de articole despre istoria lingvisticii din Uniunea Sovietic\ („La socio-linguistique soviétique est-elle néo-marriste?“, 1982; „Peut-on dire d’une linguistique qu’elle est ‘nationale’?”, 1989; „Changements de paradigmes dans la linguistique soviétique des années 19201930“, 1995 [.a.; cele mai multe sunt consultabile [i on-line: http://www2.unil.ch/slav/ling/recherche/biblio/p ubli_seriot.html). Una dintre utopiile regimului totalitar a fost cea a impunerii unei limbii comune, omogene, f\r\ diferen]ieri sociale. Aceasta corespundea dogmei unei „societ\]i f\r\ clase” [i ilustra perfect viziunea totalitarist\; formula „limba întregului popor”, a[a cum arat\ Sériot, era intens folosit\ [i în Uniunea Sovietic\. Aceast\ viziune a determinat în mare m\sur\ lipsa de interes pentru dezvoltarea sociolingvisticii române[ti (într-o perioad\ în care chiar sociologia era r\u v\zut\, din cauza poten]ialului s\u subversiv). În schimb, a fost favorizat\ a[a-numita „cultivare a limbii”, activitatea normativ\ [i prescriptiv\: pentru c\ omogenizarea nu era în]eleas\ ca o extindere a limbii populare în toate sferele vie]ii publice, ci ca o generalizare a „limbii literare”. În 1955, Iorgu Iordan scria (într-un articol reprodus ulterior în Limba literar\, 1977): „«Cultivarea limbii» la noi este ca [i necunoscut\, cel pu]in sub raportul aplic\rii [i populariz\rii ei”. Fenomenul cultiv\rii limbii a fost tratat în termenii mitologici ai progresului inevitabil, ai „drumului ascendent”. Contradic]ia dintre pre]uirea limbii populare [i normarea insistent\ în spiritul limbii culte era rezolvat\ sofistic (ca [i în paradoxul „centralismului democratic”): disciplinarea popularului ap\rea ca perfect justificat\, pentru c\ norma era v\zut\ o expresie [i o emana]ie a limbii populare: identificânduse cu masele, elita era îndrept\]it\ s\ le impun\ reguli. Din acest punct de vedere, regimul totalitar, de[i predica egalitarismul,

România literar\

E SCURT – scrie Henri-Robert `n Marile procese ale istoriei – este momentul `n care... (Ecaterina) se arat\ adversar\ a ]\rii noastre, `n care toate interesele sale se opun celor ale Fran]ei... `n acela[i timp strângând rela]iile cu filosofii no[trii“... Coinciden]\ stranie [i turbur\toare! Aceasta nu este opera hazardului, ci ea se eviden]iaz\ citind unele pagini din voluminoasa coresponden]\ a suveranei cu filosofii zi. Este clar c\ aceste rela]ii de prietenie ale `mp\r\tesei Rusiei cu Voltaire, Diderot [i ceilal]i au ceva de câ[tigat `n dauna Fran]ei... Ea `i sprijinea, prin ambi]ia sa, pe cei ce se ar\tau du[manii monarhiei ze... Astfel, – dup\ cum avea s\ noteze Sabatier de Labre, `ns\rcinatul nostru cu afaceri `n Rusia – „Ecaterina nu a avut niciodat\ alt\ preocupare decât de a face exact invers de ce urm\rea Fran]a“. Iat\ de ce, `n 1762, nou\ zile dup\ lovitura de stat [i cinci dup\ fapta ce-i aducea [i `i asigura puterea (lichidarea arhiducelui), ea `l invita pe Diderot s\ vin\ la Petersburg s\ continue publicarea Enciclopediei, interzis\ prin decret regal... Iat\ de ce... ea `ncepe [i continu\ o coresponden]\ lung\ cu Voltaire. Celebritatea marelui scriitor, omul cel mai citit din univers, spore[te prestigiul ei, servindu-i interesele. ~l folose[te pe Voltaire ca pe un ziar de mare tiraj, care fie c\ o `nva]\ cu toat\ complezen]a care sunt inamicii Fran]ei, fie face s\ permit\ `ntregii Europe s\ ia cuno[tin]\ de gesturile ei cele mai notabile, ce `i vor m\ri prestigiul... Ea ignora realitatea pe care curtezanii i-o ascundeau cu grij\... ~[i imagina c\ un ora[ era ridicat, – de[i ora[ul nu avea str\zi, case, ferestre [i nici oameni. Când `mp\r\teasa voiajeaz\, ea vede un decor iluzoiu. Potemkiniadele sunt o glorie de carton imaginat\ doar... Meritele sunt pur formale. {i ea inventeaz\ ocazii numai pentru a le celebra... Astfel, ca s\ laude regimul s\u, nu se teme s\ fac\ `ntr-o scrisoare adresat\ lui Voltaire – aceast\ afirma]ie stupefiant\: „Nu exist\ `n Rusia ]\ran care s\ nu aib\ duminica `n oal\ o g\in\”... Bie]ii mujici! Ei f\ceau mai repede cuno[tin]\ cu cnutul imperial, decât cu g\ina din oala lui Henric IV... ~ntr-un mic salon din Palatul de Iarn\, al\turi de o camer\ cu pere]ii acoperi]i de picturi licen]ioase, ea ag\]ase portretele b\rba]ilor iubi]i, sub care scria: dragul meu coco[el,... iubirea mea din inimioar\, – ea autocrata, care comanda milioanelor de supu[i... Favoritismul a costat scump Rusia. S-a calculat, ]inând socoteal\ doar de principalii aman]i, c\ ei primiser\ de la `mp\r\teas\ 92.500.000 de ruble, mai mult de 400 de milioane de franci `n banii epocii. Printre ferici]ii câ[tig\tori se num\r\ fra]ii Orlof, dar cel mai lacom a fost Potemkin, r\mas `n istorie cu potemkiniadele lui [i cu cele cincizeci de milioane `ncasate. La acest repro[, o `mp\r\teas\ poate s\ cread\ c\ este sincer iubit\. Desm\]ul, erotismul feti[canei Figchen uimiser\ Europa! Dac\ vreun prieten sincer i-ar fi f\cut b\trânei ajuns\ `mp\r\teas\ vreo mustrare, ea i-ar fi dat acest r\spuns n\ucitor: „Ce vre]i, nu aduc imperiului decât un serviciu, f\când educa]ia tinerilor b\ie]i bine dota]i“!... Aceast\ mic\ prin]es\ german\, ajuns\ pe tronul Rusiei printr-o crim\, crud\ [i vindicativ\, debo[at\ [i pasionat\, despotic\ [i sângeroas\, a [tiut atât de bine s\ se identifice cu supu[ii s\i, `ncât domnia ei a marcat na]iunea rus\ de triumfuri incomparabile [i de prosperitate. Mijloacele vinovate de care s-a folosit, regimul ei scandalos de favoritism – toate aceste gre[eli se topesc, dispar `n aureola sa tripl\ de cuceritoare, de `ntemeietoare de ora[e [i de putere legislativ\... Prin ea, curtea Rusiei a avut o str\lucire f\r\ de seam\... F\r\ `ndoial\, o str\lucire uneori artificial\... La 6 decembrie 1873 o na]iune `ntreag\ celebra inaugurarea unei statui colosale a marei Ecaterina, `n\l]at\ `ntre Biblioteca imperial\ [i Teatrul Alexandru, `mp\r\teasa ]inând `n mân\ sceptrul majestuoas\, impasibil\... Vorbind de Ecaterina cea Mare, cavalerul de Corberon `[i `ncheia filosofia cu aceast\ remarc\ amar\: „Viciul [i virtutea nu sunt, deseori, `n aceast\ lume, decât ni[te calit\]i relative.“

15

a n i v e r s a r e

Con amore! MANOLESCU f\cu 70 de ani. Iac\t\-l `n pragul tinere]ii a treia. Trai, nineac\! O spun ca un frate mai mare, deseori cârcota[ [i nemul]umit de el. Cu toate c\ sângele ap\ nu se face... Trecut-au anii ca norii lungi pe [esuri? Când? Ne apropie o prietenie de o via]\. Literar\, dar nu numai. Fire[te, cu lungi pauze [i cea]\ deas\. Adev\rata via]\, cum cuget\ la microfon, dup\ meciul pierdut, fotbalistul filozof, asta e, mergem `nainte! {aptezeci. La cât mai mul]i. De-ar fi dup\ pofta lui de scris [i de citit, cel pu]in 110. Când `n sfâr[it va da cartea vie]ii lui. S\-l credem pe Hokusai: „De la vârsta de [ase ani am avut pornirea de a desena forma lucrurilor. C\tre cincizeci de ani publicasem infinit de multe desene; dar tot ce am creat pân\ la [aptezeci de ani abia merit\ s\ fie luat `n seam\. Abia la [aptezeci [i trei de ani am `n]eles oarecum structura adev\ratei naturi a animalelor, a ierburilor, a copacilor, p\s\rilor, pe[tilor [i insectelor. Prin urmare, la vârsta de optzeci de ani, voi mai face unele progrese, iar la nou\zeci de ani voi p\trunde taina lucrurilor. La o sut\ de ani, voi ajunge desigur la un stadiu minunat, iar când voi avea o sut\ zece ani, tot ce voi face, chiar [i un punct sau o linie, va fi viu. ~i rog pe cei care vor tr\i atât de mult cât mine, s\ vad\ dac\ m\ voi ]ine de cuvânt. (Scris la vârsta de [aptezeci [i cinci de ani de c\tre mine, alt\dat\ Hokusai, azi Kwakio Rojin, b\trânul nebun dup\ desen.)” ~ncolo, ca s\ ne `ntoarcem la ale noastre, aici, la nord de Dun\re, voie ca la Banul Ghica! Manolescu e dintre cei pu]ini care pot r\bda drumul pân\ la cap\t. Asumându-[i riscul unor mereu prea grabnice porniri. Cei ce sunt, pe bune, sup\ra]i pe el, au dreptate. Oricât de piezi[ ar lua-o pe ar\tur\, el nimere[te niciodat\ prea târziu calea regal\ [i taie orizontul diametral! El r\mâne a[a cum l-au numit ursitoarele, un mare scriitor. La mul]i ani, b\trâne!

George B|L|I}|

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Dreptul la normalitate

16

LAÎNCEPUTUL ANILOR ’90 am renun]at la navet\ [i am devenit redactori]\ la Editura Litera. Una dintre primele c\r]i pe care am redactat-o sau, mai bine zis, pe care mi-am f\cut ucenicia editorial\, a fost Dreptul la normalitate. Discursul politic [i realitatea de Nicolae Manolescu. Editura Litera era la etajul al treilea al Casei Scânteii, tocmai rebotezat\ Casa Presei, iar birourile României literare se aflau, pe-atunci, cu un etaj mai jos. Nu-mi era a[adar greu s\ cobor [i s\-l caut pe autor, atunci când, cu lipsa mea de experien]\, m\ poticneam la câte o chestiune de redactare. Bunul de tipar v\d c\ este dat la 27 noiembrie 1991, deci exact acum 18 ani, iar în prefa]\, Vladimir Tism\neanu vorbe[te despre „rena[terea prozei politice române[ti“, proz\ a c\rei tradi]ie se întrerupsese timp de aproape o jum\tate de secol. Titlul c\r]ii vine de la o polemic\ pe care domnul Manolescu a purtat-o, chiar în revista al c\rei director devenise, cu Octavian Paler. La cuvântul normalitate, preopinentul a reac]ionat prompt, scriind o replic\ intitulat\ Care normalitate? Din 1991, când a ap\rut cartea, [i pân\ ast\zi, când aceasta a devenit o raritate, cred c\ suntem, cu to]ii, prin[i în cle[tele aceleia[i chestiuni. Dreptul la normalitate e permanent amenin]at, iar întrebarea „care normalitate?“ este, [i ea, tot mai legitim\. Adev\rul e c\ am pierdut obi[nuin]a normalit\]ii [i se pare c\ nu mai accept\m s\ tr\im decât în miracol sau în catastrof\. Normalitatea – [i nu m\ refer numai la cea politic\ – e o no]iune arhaic\, f\r\ relevan]\ în lumea în care tr\im, iar dreptul la ea e înc\lcat în fiecare clip\. A devenit aproape ru[inos s\ fii normal [i s\ vrei o lume normal\. Se caut\ numai extremele, atât în via]\, cât [i în orice alt domeniu, inclusiv în critic\. Aurea mediocritas, a[a cum o în]elegeau anticii, ca pe o aspira]ie, nu mai exist\. Nicolae Manolescu a declarat într-o carte de discu]ii cu Mircea Mih\ie[: „Miracolele nu priesc niciodat\, [i din cauza asta sunt foarte mefient fa]\ de ele! A[ prefera s\ se întâmple lucruri normale, c\ astea dureaz\.“ Nu e nevoie s\ spun eu cât de aproape de via]a noastr\ sunt aceste cuvinte [i cât de bine se aplic\ la tot ce ni se întâmpl\. Dup\ C\r]ile au suflet , cred c\ titlul care m-a c\l\uzit cel mai mult din toat\ crea]ia domnului Nicolae Manolescu este Dreptul la normalitate. În lumea de azi, ar trebui s\ fie înscris între drepturile fundamentale ale omului. De aceea nu-i pot dori ast\zi domnului Nicolae Manolescu decât o lume (literar\) normal\!

Ioana PÂRVULESCU

Foto: Ioana Pârvulescu

Liberal `n valori Îi spun [i eu La Mul]i Ani, cu toat\ dragostea, mentorului meu Nicolae Manolescu, de la care am înv\]at mult mai mult decât literatur\. De mai bine de treizeci de ani, de când îl cunosc, nu am încetat s\ v\d în el „a beautiful mind“, un exemplu de om superior, liberal în valori, cu op]iuni sigure în estetic [i-n politic deopotriv\. În spa]iul literar românesc de dup\ r\zboi, Manolescu este creatorul canonului care st\ [i ast\zi în picioare [i care, paradoxal, va deveni [i mai valid în viitor prin ajust\ri [i revizuiri. De curând, la o vârst\ la care a[tep]i mai curând cultivarea propriei gr\dini decât crea]ie, criticul [i-a f\cut singur ([i ni l-a f\cut [i nou\) un cadou cu totul special: Istoria critic\ a literaturii române, una dintre marile c\r]i ale contemporaneit\]ii. În totului tot, Nicolae Manolescu ne apare azi, la senioriala vârst\ de [aptezeci de ani, ca un om împlinit, un om care n-a tr\it degeaba. Îi doresc criticului de care se leag\ destinul meu literar o via]\ lung\, luminat\ de acela[i spirit uimitor de tân\r, de lucid [i de optimist pe care l-a avut întotdeauna.

Mircea C|RT|RESCU

O traiectorie cu dou\ puncte fixe Într-o sâmb\t\ din iunie 1987 l-am întâlnit pentru prima dat\ pe Nicolae Manolescu. Trei obstacole am avut de învins. Primul pare acum ridicol: lucram la Institutul de Reactori Nucleari de lâng\ Pite[ti [i nu puteam ajunge la Bucure[ti sâmb\ta decât dac\ îmi luam bilet de voie – lucru nu tocmai simplu [i oarecum umilitor. Al doilea ]inea de drumul pe care-l urmasem în ultimii [apte ani: eram fizician malgré moi ([i m\ temeam c\ sunt condamnat s\ r\mân fizician pân\ la cap\t), nu aveam nici o leg\tur\ cu scriitorii – lumea literar\ era pentru mine o ]ar\ str\in\, ba chiar ostil\, nu m\ închipuiam umblând prin ea, pa[ii pe care-i f\ceam în imagina]ie erau paralizant de inabili. Al treilea obstacol era cel mai serios: scrisesem câteva povestiri [i, cu excep]ia a doi prieteni apropia]i, nimeni nu le citise. Hot\râsem de mai mult\ vreme c\ primul critic literar care le va citi trebuia s\ fie Nicolae Manolescu. Nu [tiu în ce propor]ii intrau în alegerea mea esteticul, eticul [i amprenta personal\ a criticului, atât cât le puteam ghici din articole [i din c\r]i, cert e c\ hot\rârea era irevocabil\. În iunie 1987, printr-un prieten, am aflat c\ Nicolae Manolescu preda sâmb\ta diminea]\ la „Sorbonica“ din Panduri [i am aranjat s\ fiu primit într-o pauz\. Când am intrat în sala de clas\ din Panduri ]ineam în mân\ un dosar cu trei povestiri foarte scurte, b\tute la ma[in\ cam stângaci, [i duceam în cârc\ un sac plin de

crisp\ri. Sim]eam nevoia s\ dau tot felul de explica]ii, întortocheate ca un basm indian, s\ spun ce-am f\cut [i ce-am de gând s\ fac, s\ dau cumva greutate celor câteva pagini – pentru mine, dezolant de pu]ine. Profesorul – l-am g\sit acolo mult mai profesor decât mi-l închipuiam din România literar\ – m-a privit sever [i a f\cut un gest care t\ia fluxul explica]iilor. Mi-a scris numele pe dosar [i mi-a spus s\ revin sâmb\ta urm\toare. Am ie[it turtit din „Sorbonica“. M\ gândeam c\ n-o s\ citeasc\, oricum nu-l interesa ce scriu eu, un ne-filolog, [i, în plus, trebuia s\-mi iau înc\ o dat\ bilet de voie. O s\pt\mân\ mai târziu, în aceea[i sal\ de clas\, totul era schimbat. Nicolae Manolescu avea o privire binevoitoare, chiar prietenoas\. Mi-a vorbit despre povestirile mele. Le citise, [i le citise cu aten]ie. Mi-a vorbit despre o eventual\ publicare, în ciuda dificult\]ilor, pe atunci ideologice, care barau calea debutan]ilor. De data asta, când am ie[it din „Sorbonica“ m\ sim]eam scriitor. Aveam îns\ o problem\: ca s\ public un volum, el trebuia mai întâi s\ existe, trebuia s\ am mai multe povestiri. Prin minte mi se ciocneau tot felul de idei [i imagini, dar nu avusesem timp s\ scriu. {i atunci m-am pus pe scris. M\ întâlneam cu Nicolae Manolescu la dou\-trei s\pt\mâni – între timp m\ întorsesem în Bucure[ti, lucram la IFA. Scriam cu ambi]ia de a-i ar\ta lui Nicolae Manolescu povestirile mele, iar el le citea cu o aten]ie care m\ surprindea de fiecare dat\. Se întâmpla s\ ne plimb\m prin Bucure[ti, ne uitam la case [i vorbeam despre demol\ri, apoi despre cabalele montate de cei de la S\pt\mâna, despre lumea pe care el o privea cu un amestec de indignare [i speran]\, eu cu o dezorientare pesimist\. Se stabilise între noi acea încredere care i-a ajutat pe mul]i români s\ supravie]uiasc\ moral. {i mai era un lucru: Nicolae Manolescu se interesa cu adev\rat de [tiin]\, nu era doar informat, ci privea lucrurile din\untru, în]elegea dincolo de cli[ee [i exclama]ii de ira]ie tem\toare. Departe de orice morg\ filologic\, avea un aer tineresc [i o curiozitate care se întindea spontan spre un univers, pentru mine, surprinz\tor de larg. În câteva nop]i am scris o pies\ de teatru [i m-am gr\bit s\ i-o aduc. Dup\ ce a citit-o, mi-a spus: „Sper s-o vedem jucat\.“ Trecuse cu elegan]\ peste naivit\]ile mele – [i ghicise în mine un dramaturg. (Conteaz\ prea pu]in c\ piesa aceea a r\mas într-un sertar sub forma deatunci, dactilografiat\ cu multe gre[eli. Am scris mai târziu altele.) Împotriva tuturor lucrurilor care se întâmplau în afar\, orgoliul meu era salvat de faptul c\ Nicolae Manolescu citea ce scriam eu. Apoi, întânirile noastre îmi d\deau speran]e: lumea trebuia s\ se schimbe. {i, dup\ ce întradev\r s-a schimbat în decembrie ’89, am fost, gra]ie lui Nicolae Manolescu, primul debutant din România literar\: am publicat în februarie 1990 o povestire. E absurd s\-]i închipui scenarii alternative ale vie]ii tale. În acela[i timp, e inevitabil. În scenariile pe care leam fabricat [i r\sfabricat, am f\cut alte drumuri [i alte

a n i v e r s a r e alegeri, am întâlnit al]i oameni. Am scris mereu alte piese de teatru care au r\mas abandonate pe drumuri paralele –, dar în toate scenariile am scris teatru. Exist\ un punct fix al tuturor traiectoriilor mele – nu m-am închipuit niciodat\ f\când altceva. Acest punct fix prin care trec posibilele mele vie]i alternative impune un alt punct fix: nu m-am închipuit niciodat\ scriitor f\r\ întâlnirea cu Nicolae Manolescu. Oricum [i oricând s-ar fi întâmplat ea.

Vlad ZOGRAFI

La început...

Mircea MARTIN

a[teptarea unui verdict. Nu am f\cut-o niciodat\, c\ci ceva din intransigen]a Constan]ei Buzea îmi amintea c\, deasupra ei în ierarhia revistei, st\pînea severitatea aceleia[i fantome critice care, în anii copil\riei, îmi hr\nise imagina]ia [i care purta numele lui Manolescu. Cînd am ajuns s\ colaborez la „revista lui Manolescu“, împlinindu-mi o dorin]\ arz\toare a c\rei origine e de g\sit tot în anii copil\riei, Nicolae Manolescu, chiar dac\ c\p\tase între timp conturul unei fiin]e în carne [i oase, [i-a p\strat aura fascinant\ pe care i-o atribuisem atunci. De aceea, niciodat\ nu l-am putut privi ca pe un om normal, aflat în acela[i regim de existen]\ cu mine. Mereu am avut impresia c\, în jurul fiin]ei, are un cordon invizibil care îi d\ putin]a de a-[i purta legenda [i de a trage dup\ el simbolul pe care îl reprezenta în ochii scriitorilor. Apoi, citindu-i c\r]ile, i-am sim]it imediat predispozi]ia filozofic\. Manolescu e cel mai predispus critic contemporan spre disputa de idei. Înclina]ia lui speculativ\ este pur teoretic\, nu ideologic\, adic\ este hr\nit\ de o curiozitate fa]\ de tot ce înseamn\ noutate în lumea cunoa[terii. Dar, ca orice intelectual de ras\, nu iube[te ideologia [i caut\ s\ fug\ de ea. Oricine i-a citit volumele de Teme din anii ’70-’80 sau acel straniu volum de teorie a romanului care este Arca lui Noe [tie c\ în Manolescu se ascunde dou\ fiin]e: un om de erudi]ie [i un gînditor care mediteaz\ pe seama erudi]iei acumulate. Uimitor de sociabil [i fermec\tor de politicos, dar totodat\ înzestrat cu un gust sigur al abstrac]iilor, Manolescu este un s\get\tor tipic. A spune c\ a marcat o epoc\ [i a format genera]ii întregi de filologi e o banalitate decent\. Important este c\, pentru litera]i, r\mîne o figur\ de reper, în timp ce pentru mine p\streaz\ ceva din farmecul fantomatic al stihiei din copil\rie. Faptul c\ a ajuns la o vîrst\ rotund\ [i venerabil\ nu are defel o semnifica]ie cronologic\, ci una de evocare a unui simbol. La mul]i ani, domnule Manolescu.

Sorin LAVRIC

Aniversarea unui simbol

Atunci cînd... Dac\ mai avem dreptul la o minim\ autonomie a esteticului contemplînd prietenia cu un artist – [i mai exist\ critici literari arti[ti, deloc expira]i – trebuie s\ scriu c\ de Nicolae Manolescu m\ leag\: dimine]ile din secolul trecut cînd îmi începeam ziua de joi nu cu „Sportul“, ci cu cronica lui din România literar\; diminea]a aceea de miercuri, dinaintea unui 7 ianuarie, cînd cenzura ne-a scos din România literar\ închinat\ zilei festive a tovar\[ei, socotindu-le necorespunz\toare, lui cronica la Cârlova, mie nu [tiu ce telecinema, [i amîndoi plecînd de la Roger Câmpeanu*, str\b\tînd culoarele Casei Scînteii, ne sim]eam cît de cît ferici]i c\ nu ne vom compromite, sentiment care, ori [i cîtu[i de pu]in, conta enorm; clipa cînd am aflat c\ scena lui preferat\ din „Ro[u [i negru“ este (ca [i a mea) aceea cînd Julien Sorel îndr\zne[te s\-i mîngîie pentru prima oar\ mîna doamnei de Renal; „Nostalgia“ lui Tarkovski, v\zut\ împreun\, în urm\ cu exact 20 de ani, în casa unui membru al Biroului Politic care-[i pusese în minte, s\racul, s\ fac\ binele în contextul r\ului general; cele cîteva c\r]i ale mele, conformiste, la care a g\sit cu cale s\ nu scrie nimic, acordîndu-mi probabil un credit; seara unui ajun de Sfîntul Nicolae cînd Mircea Zaciu mi-a telefonat c\ „a fost cu Nicolae într-o inspec]ie la Bac\u [i pe tot drumul, [i la dus [i la întors, i-a vorbit entuziast de „Logica mea despre care va scrie imediat“ [i a [i scris f\r\ s\-[i piard\ entuziasmul; turul ciclist al Fran]ei în fiecare an; Fischer [i Kasparov – pasiuni trainice [i comune în [ah; Ronnie O’ Sullivan - campionul mondial la snooker; o seam\ nu de cuvinte, ci de gesturi ale unei tandre]i intelectuale de nedivulgat între doi dodecafoni[ti ai sentimentelor; kunderismul nostru actual cu cerin]a lui complicat\ de a trata opera [i omul ca un oximoron; [i ultima scen\ a „Educa]iei sentimentale“, a întîlnirii dintre Frederic Moreau [i Deslauriers, cu ideea aceea din care coborîm cu to]ii: „{i, dezaprobîndu-[i tinere]ea, î[i spuneau la fiecare fraz\: î]i aduci aminte?“, cu concluzia amîndurora: „asta-i tot ce am avut mai bun!“. Îi urez deci s\-[i tr\iasc\ via]a pîn\ la adînci tinere]i sub semnul frazei de la lansarea Istoriei sale critice: „nimic din ce-i scris aici nu e incontestabil“.

Radu COSA{U _____________________ *Acum, în 2009, Roger al nostru f\cea 80 de ani.

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Cu Nicolae Manolescu am f\cut cuno[tin]\ cu mult înainte de a-l cunoa[te propriu-zis, ba chiar cu mult înainte de a în]elege cu adev\rat ce înseamn\ s\ fii critic literar. Mama mea, profesoar\ de limba român\, absolvise Filologia în Bucure[ti, unde îi avusese ca asisten]i, la catedra lui Dumitru Micu, pe Nicolae Manolescu [i Eugen Simion. Urmarea acelor ani de studen]ie a fost c\ atmosfera casei p\rinte[ti era populat\ cu sunetul unor nume provenite cu prec\dere din universul literar, iar cele care reveneau cu st\ruin]\ erau cele ale asisten]ilor lui Micu, un fel de constante onomastice c\rora nu le puteam asocia nici o imagine, dar de care auzeam des, ca într-un ritual care se între]inea aproape de la sine, de pild\ prin r\sfoirea Gazetei literare, un soi de revist\ cu pagini mari [i poroase, din care nu puteam silabisi aproape nimic, dar din care maic\-mea culegea tot felul de cuvinte [i poezii, spre a le citi mai tîrziu elevilor. Urechea mea prindea din zbor expresii ininteligibile, cu alur\ curioas\ [i cu sunet pl\cut, ni[te clinchete fonetice care, prin simplul fapt c\ porneau din gura mamei, se înc\rcau cu o autoritate magic\ de început de lume. În urechea mea, „spa]iul mioritic“ se împletea cu poezia La oglind\, „frunz\ verde de albastru“ era strîns legat\ de D\sc\li]a lui Goga, iar „angel radios“ negre[it c\ avea leg\turi tainice cu La steaua... În aceast\ amestec\tur\ de efigii f\r\ înf\]i[are, numele lui Nicolae Manolescu plutea ca o zeitate dur\ [i intransigent\, fiindc\, atît cît puteam pricepe eu din vorbele maic\-mii, îmi d\deam seama c\ rostul acestei zeit\]i era s\ stabileasc\ ierarhia celorlaltor zeit\]i, a[ezîndu-le pe categorii [i rînduindu-le dup\ valoare. Era ca o fantom\ crud\ tr\ind într-un panteon cu duhuri c\rora le impunea sc\ri [i le fixa trepte, iar duhurile, vrînd nevrînd, trebuiau s\-i asculte judec\]ile, chiar dac\ nu erau de acord cu ele. Pe scurt, Manolescu intrase în galeria de stihii impersonale, care îmi însufle]eau aerul copil\riei, [i cum mama vorbea atît de frumos de el, negre[it c\ trebuie s\ fi fost o stihie foarte important\. Dac\ a[ fi fost întrebat unde locuie[te, ce meserie are [i, culmea culmilor, dac\ mai e în via]\, a[ fi ridicat din umeri: numele lui nu privea peisajul real al lumii concrete, ci descindea din pragurile atemporale ale etosului copil\riei. Era o întrupare lipsit\ de chip [i de biografie, [i ca toate personajele al c\ror nume îl auzeam atunci, rostul lui era s\ umple un orizont de a[teptare. De aceea, între Toma Alimo[ [i Nicolae Manolescu nu exista pentru mine o deosebire de grad de realitate, ci doar de rol scenic într-o pies\ cultural\: unul îi pedepsea pe arenda[i, cel\lalt îi pedepsea pe scriitori. Au trecut anii, Gazeta literar\ a devenit România literar\, [i s\pt\mîni bune în timpul studen]iei am cochetat cu ideea de a-i trimite Constan]ei Buzea cîteva poezii în

România literar\

La cei 70 de ani ai s\i, Nicolae Manolescu este un om realizat în toate planurile: acestea nu sunt pu]ine, iar realiz\rile sunt plenare. Nu înseamn\ îns\ c\ posibilit\]ile de evolu]ie ar disp\rea astfel [i c\ septuagenarul nu ar mai avea nimic de spus de acum înainte. Istoria literaturii române este momentul apoteotic al opere [i carierei sale prin masivitate, prin mul]imea personajelor aduse în scen\, prin diversitatea mijloacelor [i resurselor puse în joc, prin amploarea spectacolului oferit. Într-o întreprindere de asemenea dimensiuni, preluarea [i reciclarea unor texte anterioare nu reprezint\ decât etape [i versiuni ale unei anafore duse pân\ la cap\t. La începutul acestui parcurs anaforic doresc s\ m\ întorc acum. Împrejur\rile în care l-am cunoscut pe Nicolae Manolescu risc\ – ast\zi – s\ par\ neverosimile. S-a întâmplat, cred, în iulie 1958, la Facultatea de Filologie din Bucure[ti; eram dup\ sesiunea de examene [i fusesem numit într-un fel de comisie a UTM-ului pe Facultate, care se ocupa de organizarea muncii patriotice. „Sarcina“ mea era s\ „iau leg\tura“ cu secretarul UTM al anului al II-lea (eu eram în anul I), care trebuia s\ „mobilizeze“ cât mai mul]i „voluntari“ pentru muncile agricole de var\. (Urma s\ mergem s\ „copilim“ porumbul la Sta]iunea experimental\ de la Fundulea). Secretarul UTM al anului al II-ea era Apolzan Nicolae, nimeni altul decât viitorul Nicolae Manolescu. Era un b\iat sub]iratic, poate chiar anemic, putând s\ par\ timid dac\ privirea nu i-ar fi fost p\trunz\toare [i distant\. Probabil c\ eram amândoi jena]i de postura în care ne aflam, doi provinciali „promova]i“ datorit\ „rezultatelor bune [i foarte bune la înv\]\tur\“. N-am vorbit decât câteva minute, urma s\ ne mai întâlnim, nu-mi amintesc s-o fi f\cut, iar în toamna lui 1958, amândoi am fost exmatricula]i din facultate pentru „declara]ii false privind originea social\ [i apartenen]a politic\ a p\rin]ilor“. Aceasta era formula standard, scris\ (cu creionul ro[u ! ) în capul listelor cu nume de studen]i exmatricula]i, liste ce au ap\rut aproape zilnic la avizierul din holul facult\]ii, din octombrie pân\ în noiembrie. Acolo erau ]intui]i cei pe care vigilen]a „organelor de Partid [i de Stat“ i-a împiedicat „s\ unelteasc\“, s\ devin\ „du[mani ai poporului“, Nu m\ sim]eam vinovat, nu aveam nici un gând subversiv, dar teroarea era mare printre studen]i [i, în fiecare diminea]\, aruncam o privire tem\toare spre avizier: pân\ când, pe 26 octombrie, de Sfântu` Dumitru, ocrotitorul Bucure[tilor (nu [i al meu, se pare), mi-am v\zut numele scris cu litere ro[ii. Studentului Apolzan Nicolae i s-a întâmplat acela[i lucru ceva mai târziu. Va fi început, ca [i mine, s\ scrie lungi memorii [i s\ bat\ drumul – s\pt\mânal, lunar – la serviciul de Cadre (termenul acesta îmi d\ [i ast\zi fiori ! ) de la demisolul Universit\]ii. De[i nu mai c\lcam pe la facultate, ne întâlneam uneori în ora[, c\ci s-a întâmplat s\ locuim (în gazd\) în aceea[i zon\: el pe strada (sau aleea) Parfumului, iar eu pe strada Ghenadie Petrescu nr. 75. De fapt, ne intersectam, nu ne vorbeam, ne salutam doar, aruncându-ne unul altuia priviri comp\timitoare, v\zând fiecare în cel\lalt imaginea propriei nefericiri, dac\ nu cumva ne consideram reciproc un fel de piaz\-rea. Atrecut apoi valul exmatricul\rilor, excluderilor (pentru unii chiar al arest\rilor), au trecut [i teribilele adun\ri generale de înfierare de la Sala Dinamo, de la Sala Floreasca..., am fost reprimi]i în facultate: eu mai devreme (astfel încât am putut s\-mi dau examenele la care n-am avut dreptul s\ m\ prezint),colegul meu mai târziu – astfel încât a pierdut un an de studiu. Ne vedeam apoi în cele dou\ biblioteci ale facult\]ii, acolo unde Manolescu venea întotdeauna – dar întotdeauna - împreun\ cu fosta lui coleg\ de an, care îi va deveni [i so]ie. Îi rev\d [i acum, nu nedesp\r]i]i, ci nedezlipi]i, sem\nând incredibil unul cu cel\lalt, serio[i, t\cu]i, studio[i, a[ezându-se în acelea[i locuri, f\când, parc\, acelea[i gesturi. Zâmbetul sub]ire, u[or echivoc – azi binecunoscut – al lui N. Manolescu nu ap\ruse înc\ pe figura lui. Sau n-aveam eu ochi pentru el. În anii de facultate nu ne-am v\zut decât foarte rar, eram la sec]ii diferite, aveam alte orare, el s-a stabilit, la un moment dat, la Câmpina, în casa so]iei sale, de unde f\cea naveta la Bucure[ti.

Apoi, deodat\, s-a întâmplat minunea. Era, dac\-mi amintesc bine, în prim\vara lui 1962, într-o vineri, ie[eam de la orele de preg\tire militar\, când colegul meu de grup\ Constantin St\nescu îmi arat\ în revista „Contemporanul“ (tocmai cump\rat\ de la un chio[c) articolul de debut al lui Nicolae Manolescu. Se intitula Trei poe]i. Unul era Anghel Dumbr\veanu, cel\lalt Horia Zilieru, al treilea nume nu mi-l amintesc acum. Dar [tiu c\ impresia noastr\, citind acel articol, a fost una de perplexitate [i de ira]ie. Cine s-ar fi a[teptat ca, în anul de gra]ie 1962, cronica literar\ a celei mai importante reviste a epocii s\ fie încredin]at\ unui tân\r aflat înc\ pe b\ncile unei facult\]i?!. Gestul de mare intui]ie [i de curaj al lui George Iva[cu – figura providen]ial\ pentru destinul lui Nicolae Manolescu - se cuvine înc\ o dat\ subliniat. Dincolo de cadrul prestigios, articolul în sine era sclipitor. Recitit ast\zi, probabil c\ n-ar mai impresiona pe nimeni; dar atunci, în acel moment de ariditate intelectual\ [i de precaritate a talentului investit în comentariul critic, a reprezentat mai mult decât o promisiune. Pentru prima dat\ în critica autohton\ r\zb\tea suflul libert\]ii de gândire [i al dezinvolturii în expresie. Debutantul î[i îng\duia – în plin\, înc\, presiune ideologic\ – s\ caracterizeze un scriitor pornind de la temperamentul s\u. „Anghel Dumbr\veanu e un tumultuos care...“ – re]in [i acum acest început de fraz\, sper c\ textul de atunci s\ nu m\ dezmint\. Desigur, G. C\linescu era acolo, printre acele rânduri, în acele rânduri, dar de voca]ia tân\rului critic nu se îndoia nimeni. Au urmat apoi alte cronici, s\pt\mân\ de s\pt\mân\, cu o regularitate incredibil\... Cu timpul ,capacitatea de inaugurare a criticului s-a transformat într-o for]\ instauratoare. De la cronica de debut [i pân\ la Istoria literaturii, de la prima schi]\ la tabloul panoramic, Nicolae Manolescu s-a formulat [i s-a reformulat pe sine de-a lungul unui discurs ce poate fi considerat o anafor\ – în acela[i timp profesional\ [i existen]ial\.

17

a

n

i

S

v

e

r

s

a

r

e

OCOTESC c\ e de bun\ cuviin]\ ca, la aniversare, s\ li se dea prilejul [i organelor, care au vegheat cu atâta devotament – [i nu mai pu]in l\udabil\ discre]ie – asupra lui Nicolae Manolescu, s\-i aduc\ omagiul. Iat\ de ce ofer spre transpunere `n spa]iul public cele de mai jos.

Omagiul lucr\torilor

* * * INSPECTORATUL JUDE}EAN TIMI{ AL MINISTERULUI DE INTERNE – SECURITATE/ SERVICIUL I/A – STRICT SECRET Ex. nr. Nr. 004217 din 14.VI.1989

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

NOTA – privitoare la m\surile informativoperative care vor fi intreprinse `n dosarul de urm\rire informativ\ „TEXTUALISTUL“, din problema „ARTA-CULTURA“.

18

Datele [i informa]iile care se de]in `n leg\tur\ cu activitatea [i pozi]ia politic\ a scriitorului LIVIUS CIOC~RLIE din TIMI{OARA, concretizeaz\ faptul c\ acesta: - Continu\ s\ se men]in\ pe o pozi]ie ostil\ fa]\ de politica cultural\ promovat\ `n ]ara noastr\. - Inten]ioneaz\, sub influen]a criticului literar MANOLESCU NICOLAE, s\ intreprind\ ac]iuni ostile, contestatare, fiind de acord cu „scrisorile de protest“, semnate de scriitorii MIRCEADINESCU, DAN DE{LIU din Capital\ [i cu scrisoarea „celor [apte scriitori“ `n ap\rarea susnumi]ilor. - Continu\ s\ `ntre]in\ leg\turi, realiz`nd e `n BUCURE{TI [i la TIMI{OARA cu NICOLAE MANOLESCU, cu care a discutat posibilitatea ini]ierii unor ac]iuni protestatar-dizidente [i atragerii la aceast\ ac]iune a unor scriitori [i intelectuali de renume din ]ara noastr\. ~n acest sens continu\ leg\turile cu unii scriitori cu pozi]ii necorespunz\toare din ]ar\, precum [i cu tineri scriitori din TIMI{OARA pe care-i influen]eaz\ `n spiritul concep]iilor sale a[a cum s`nt: {ERBAN FOAR}|, VASILE POPOVICI, DANIEL VIGHI, GHEORGHE SECHE{AN. - ~n cea de a doua parte a lunii iunie, ca urmare a invita]iei realizate de obiectiv, urmeaz\ s\ soseasc\ `n TIMI{OARA, NICOLAE MANOLESCU, `n care sens se impune luarea unor m\suri informativ-operative deosebite `n vederea realiz\rii unei cunoa[teri mai cuprinz\toare a pozi]iei [i a ac]iunilor negative pe care le preconizeaz\. ~n acest sens, se vor rezolva urm\toarele sarcini: 1. Dirijarea re]elei informative din problem\ precum [i din cadrul Universit\]ii din TIMI{OARA (din leg\tura Serviciului I/A [i Serviciul III), cum s`nt sursele „XENIA“, „{ERBU“, persoana de `ncredere S.M. care vor fi instrui]i s\ participe la `nt`lnirile pe care le are CIOC~RLIE LIVIUS [i NICOLAE MANOLESCU cu studen]ii la Universitate, precum [i la Cenaclul CASEI UNIVERSITARILOR `n vederea semnal\rii opiniilor cu caracter politic-ideologic neavenite pe care le emit susnumi]ii [i unele persoane din cadrul asisten]ei. Re]eaua informativ\ va urm\ri faptul dac\ `n contextul `nt`lnirii de la TIMI{OARA susnumi]ii nu pun la cale anumite ac]iuni protestatare [i `ntreprinderea unor m\suri de dejucare a inten]iilor acestora. - R\spunde: Lt. Col. INDREI IOAN, Lt. Maj. GALEA MARIA [i Serviciul III 2. ~n vederea realiz\rii unei cunoa[teri informative mai cuprinz\toare, se vor lua m\suri de utilizare a mijloacelor T.O., `n care sens se va ac]iona: a) Cazarea lui MANOLESCU NICOLAE `ntr-o `nc\pere de la hotelul TIMI{OARA dotat\ cu mijloace T.O., `ntocmindu-se `n acest sens sarcin\. De asemenea, se vor asigura la domiciliul s\u `n prealabil, mijloace I.C.T. b) Se va asigura cu mijloace T.O. sala de cenaclu [i de „protocol“ de la Casa Universitarilor din TIMI{OARA,

`n care sens se va `ntocmi un plan de combina]ie `n care va fi prev\zut\ modalitatea p\trunderii [i instal\rii mijloacelor T.O. Se are `n vedere c\ `n aceste spa]ii vor avea loc `nt`lniri cu membrii cenaclurilor, servirea mesei [i discu]ii `ntr-un cadru mai restr`ns cu NICOLAE MANOLESCU. - R\spunde: Mr. ADAMESCU IOAN - Termen: 20. 06. 1989 c) ~n vederea cunoa[terii caracterului discu]iilor care la poart\ NICOLAE MANOLESCU [i CIOC~RLIE LIVIUS cu prilejul `nt`lnirilor de la Universitatea din TIMI{OARA, se vor asigura cu mijloace T.O. sala de curs [i biroul de primire (rezervarea s\lii senatului), care vor fi dosate cu mijloace T.O., organiz`ndu-se din timp o `nc\pere pentru ascultare. Pentru aceasta se va discuta cu persoane de `ncredere din conducerea Universit\]ii. - Termen: 25. 06. 1989 - R\spunde: {eful Serv. I/A - . 3. Va fi intensificat\ activitatea informativ-operativ\ asupra leg\turilor lui CIOC~RLIE LIVIUS [i NICOLAE MANOLESCU din TIMI{OARA, av`nd `n vedere `n special scriitorii tineri POPOVICI VASILE, MIRCEA MIH|IE{, DANIEL VIGHI [i {ERBAN FOAR}|, lucra]i informativ prin dosar. - R\spunde: Lt. Col. INDREI IOAN [i Lt. Col. MELNIC DELIA 4. Se va asigura o leg\tur\ operativ\ cu Securitatea Municipiului BUCURE{TI, `ncep`nd cu 20. 06. a. c. pentru cunoa[terea datei sosirii la TIMI{OARA a scriitorului NICOLAE MANOLESCU, `n vederea asigur\rii filajului. De asemenea, se vor efectua investiga]ii la Universitate [i verific\ri prin Securitatea Jude]ean\ CLUJ `n vederea stabilirii dac\ nu sose[te la TIMI{OARA scriitorul MIRCEA ZACIU, dispus de a se ralia celor doi `n ac]iuni contestatare, protestatare. - R\spune: Lt. Col. PELE PETRU 5. ~n perioada [ederii `n TIMI{OARA a scriitorului NICOLAE MANOLESCU, se va conlucra cu Serviciul III, `n vederea stabilirii prezen]ei `n municipiu, a unor

eventuali ziari[ti sau scriitori din S. U. A., din FRAN}A, leg\turile pe care inten]ioneaz\ s\ le realizeze cu lectori universitari str\ini prezen]i la Universitate sau cu cet\]eni str\ini din categoria celor men]iona]i. - R\spunde: Lt. Col. PELE PETRU - Termen: 25. 06. 1989 6. O aten]ie deosebit\ se va acorda cunoa[terii adev\ratului scop pentru care obiectivul CIOC~RLIE LIVIUS inten]ioneaz\ s\ se deplaseze `n FRAN}A [i R.F. GERMANIA [i prevenirea acestei deplas\ri, cunosc`ndu-se rela]iile sale de prietenie cu GELU IONESCU, redactor la radio „EUROPA LIBER|“ [i accesul la MONICA LOVINESCU, VIRGIL IERUNCA [i VIRGIL T|NASE – colaboratori ai susamintitului post de radio, [tiindu-se c\ MANOLESCU NICOLAE caut\ o modalitate sigur\ de leg\tur\ cu susnumi]ii organizatori ai diversiunii ideologice [i culturale antiromâne[ti. - Se va stabili demersurile f\cute la Universitate de CIOC~RLIE LIVIUS pentru asigurarea documentelor necesare ob]inerii vizei pentru pa[aport. - Interven]ia discret\ a organelor noastre la Comitetul Jude]ean TIMI{ al P. C. R. pentru a nu primi acordul acestor organe. - Cunoa[terea medicului care o are `n tratament pe fiica sa (O. R. L.) pentru a afla astfel inten]iile lui LIVIUS CIOC~RLIE `n leg\tur\ cu tratamentele medicale din str\in\tate [i determinarea ca medicul respectiv s\ nu stimuleze o atare plecare. - R\spunde: Lt. Col. PELE PETRU - Termen: 30. 06. 1989 7. Dat fiind faptul c\ at`t NICOLAE MANOLESCU c`t [i LIVIUS CIOC~RLIE manifest\ pruden]\ deosebit\ [i s`nt suspicio[i, se vor lua m\suri de a se conspira toate ac]iunile organelor noastre pentru a nu se ajunge la deconspirarea mijloacelor T. O., la descoperirea acestora [i astfel s\ se asigure pretexte pentru unele ac]iuni du[m\noase. - R\spunde: Lt. Col. PELE PETRU 8. ~n vederea prevenirii `n aceast\ perioad\ a unor ac]iuni ostile din partea lui CIOC~RLIE LIVIUS, se vor lua m\suri de: - Asigurarea unor m\suri de influen]are pozitiv\ a acestuia prin (...) - Prin factorii de conducere de la Casa Universitarilor [i de la Universitatea din TIMI{OARA, se vor intreprinde m\suri de verificare discret\ a problematicii pe care o ridic\ `n expunerea sa NICOLAE MANOLESCU [i prevenirea unor `nt`lniri provocatoare din partea studen]ilor. Toate acestea `n scopul prevenirii expunerii unor idei necorespunz\toare din partea lui NICOLAE MANOLESCU sau instigarea tinerilor studen]i la ac]iuni contestatar-dizidente. - R\spunde: Lt. Col. PELE PETRU Prezentul plan va fi completat cu noi sarcini [i m\suri impuse de situa]ia informativ-operativ\. INTOCMIT, Lt. Col. INDREI IOAN R. I. I. DM M. G. RD. 00728/963/14. 06. 1989 Scris\ `n 2 ex. Convins c\ nu voi fi singurul, g\sesc planul de m\suri cât se poate de judicios. Totu[i, n-a fost tradus `n via]\. Un factor de [i mai `nalt\ r\spundere decât semnatarul notei a `n]eles c\ altele decât `n provincie erau mijloacele capitalei de a-l avea `n grij\ pe Nicolae Manolescu. Prin urmare, venirea lui la Timi[oara s-a contramandat.

Livius CIOCÂRLIE

a

L

i

v

e

r

s

a

r

e

Cum am ajuns s\-l iubesc pe Nicolae Manolescu malgré tout et malgré lui

Eugen NEGRICI

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

activi[ti anonimi ai organiza]iei de Bucure[ti. Buldogul partidului, care chiar a[a ar\ta, mare [i f\lcos, s-a repezit la noi din u[\. A p\strat un ton amenin]\tor pe tot parcursul citirii discursului, modulându-[i îns\ frazele de la sfâr[itul paragrafelor ca [i cum ar fi a[teptat ova]ii. Nu ni se cerea, ci ni se ordona s\ respect\m hot\rârea partidului. Chipurile participan]ilor s-au posomorât, scaunele au început s\ scâr]âie pe rânduri [i de la un rând la altul s-au schimbat priviri [i, cu glas tare, doar câteva replici sarcastice. Cu glas tare, apoi nu prea tare, apoi în sotto-voce, apoi în [oapt\ [i apoi deloc. Cu fe]ele c\zute, eroii de ieri, scriitorii importan]i ai vremii [i ai literaturii române priveau în gol sau î[i f\ceau de lucru, cu capul sub mas\, precum [colarii [i precum vecinul meu de banc\, nu altul decât poetul Geo Dumitrescu. De[i nu-l cuno[team, nu [tiu ce mi-a venit (poate incon[tien]a novicelui) s\-l iau de mân\ [i s\-i spun repede, printre din]i [i tot în [oapt\: ave]i autoritate moral\, a]i fost un om de stânga, face]i ceva, nu-l l\sa]i pe \sta s\ ne t\v\leasc\. C\p[orul de vrabie zglobie al vecinului a r\mas îns\ nemi[cat, la în\l]imea scaunului din fa]\. De altfel mai to]i în sal\ priveam spre o ]int\ invizibil\, aflat\ mai jos de pantofii negri, surprinz\tor de bine lustrui]i, ai buldogului. Ei bine, în t\cerea aceea umilitoare, s-a auzit din rândul întâi dinspre dreapta glasul [tiut al lui Manolescu, cerând cuvântul. De[i era în semiprofil, mi se p\rea c\-i disting chipul încordat. Privirea lui juc\u[\ [i cald-ironic\ disp\ruse. Se str\duia s\ spun\ ceva, nu spunea mare lucru dar spunea. Articula precis [i elegant o fraz\ sau dou\: „Da]i-mi voie s\ v\ explic. Uniunea Scriitorilor are un statut, reguli de func]ionare [i reguli de func]ionare care trebuie respectate...“ Dup\ un moment de derut\ [i dup\ ce a întrebat ceva pe unul dintre activi[ti, buldogul a început s\ h\m\ie, schi]ând o jum\tate de pas înainte: „Stai jos, tovar\[ul critic. Nu pricepi c\ e o sarcin\ de partid? Sunte]i membri de partid [i [ti]i c\ sarcinile se

execut\ [i nu se discut\.“ Dup\ patru-cinci secunde de t\cere, s-a auzit din nou, în aceea[i octav\, vocea mat\ a criticului, despre care [tiam cu to]ii c\ nu fusese niciodat\ membru de partid: „Da]i-mi voie s\ v\ explic. Uniunea Scriitorilor are un statut...“ Nu era mare lucru. Nu era un gest de veritabil\ împotrivire ceea ce f\cuse criticul, dar era un gest important [i într-un context special. Îndr\zneala [i rezisten]a lui psihic\ de atunci m-au f\cut s\-l ir. Îmi mai trebuia îns\ ceva ca s\-l [i iubesc. Au trecut anii, ne-am apropiat nea[teptat de repede în vremea terorii senile ceau[iste, care crea consens [i prieteni [i cu contribu]ia, b\nuiesc, a lui Mircea Ciobanu, care avea obiceiul s\-[i laude insistent prietenii cu orice prilej [i în toate situa]iile imaginabile. M\ sim]eam într-un fel anume protejat: f\ceam parte acum din mica lui armat\ secret\, alc\tuit\ [i din câ]iva filologi din provincie, care nu-[i maculaser\ numele în presa aservit\ [i care aveau, eventual, o anume cot\ intelectual\. Am exultat la revolu]ie, am fost împreun\ la Neptun, m-a înv\]at s\ joc cricket, m-a vizitat la Craiova, am pus la cale mari [i mici fapte politice, m-am al\turat lui în felurite împrejur\ri. Mi-era îns\ imposibil s\ trec peste ceva anume, r\mânea mereu o lamel\ de ghea]\ între noi. Eram poate prea atent la ce spun [i cum spun [i niciodat\ în apele mele cu el de fa]\. Mi se p\rea, cum mi se pare [i azi uneori, c\ are o mie de calit\]i dar niciun sentiment, c\ o fiin]\ rece din fiin]a lui continu\ s\ ne pândeasc\ [i în somn. Dup\ un an de la revolu]ie, la mare fiind noi, m-a rugat s\-i las pe ai mei dou\ zile singuri [i s\-l duc cu ma[ina la Bucure[ti, unde avea ceva urgent de rezolvat. Cum [i eu aveam nu pu]ine probleme – unele de nerezolvat la Editura Eminescu – am acceptat. {tia c\ nu aveam înc\ locuin]\ în Bucure[ti [i m-a invitat s\ trag la el, în apartamentul din Drumul Taberei. Cum am ajuns, ne-am f\cut comozi [i fiindc\ ]ara fierbea [i evenimente frisonante nu mai conteneau s\ apar\, ne-am [i repezit s\ d\m drumul la televizor. Era ora 5 sau 6 [i la TVRL diversiunile se organizau la Telejurnal, adic\ la ora 7. Ca doi burlaci b\trânei mul]umi]i cu pu]in, eram, îns\, liberi s\ revedem un film alb-negru cu Jacques Brel în concert. Niki – cum îi spuneam acum – a r\mas în fa]\, pironit pe scaunul pe care apucase s\ se a[eze. Eu – exact în spatele lui, ca la cinema, dar pe o veche canapea cam scorojit\. Dup\ ce au defilat „Mathilde“, „Le plat pays“, „Vesoul“, „Madeleine“, a venit fire[te momentul s\-l vedem pe Brel, transfigurat [i m\re], interpretând „La chanson des vieux amants“ [i apoi r\scolitorul „Quand on n-a que l’amour“. Sim]eam, vl\guit cum eram de pe drum, c\ se apropie, implacabil, „Ne me quitte pas“, la care nu am reu[it niciodat\ s\ rezist. Mi-era pur [i simplu ru[ine s\ m\ ar\t vulnerabil, fragil [i pleurnichant, [i cu atât mai mult în fa]a unei cobre la pând\. Pe la versurile „Laisse-moi devenir/l’ombre de ton ombre/l’ombre de ta main/l’ombre de ton chien“, inevitabilul s-a produs. Când `ncercam pe ultimele acorduri s\-mi [terg repede lacrimile, l-am v\zut pe critic cum se ridic\ descump\nit [i vis\tor [i cum î[i trece iute muchia palmei peste ochii lui negri, „frumo[i [i inteligen]i“, cum spunea, cu o blând\ ironie, Mircea Ciobanu, minunatul nostru prieten comun.

România literar\

A ÎNCEPUTUL anilor ’80, nu-mi trecea prin minte c\ l-a[ putea iubi vreodat\ pe Nicolae Manolescu. Nu a[ zice c\ nu a[ fi jinduit, s\ fiu acceptat în anturajul lui, în cercul lui de amici. Cine n-ar fi vrut în anii aceia s\ primeasc\ un semn regal de simpatie de la cel ce f\cea [i desf\cea destine, când întreaga suflare a intelectualit\]ii române a[tepta în fiecare joi apari]ia României literare [i verdictul manolescian. Cu toate astea, ceva m\ re]inea s\ cedez fascina]iei, ori numai dorin]ei de a-i fi aproape. {i nu era vorba numai de mefien]a criticului fa]\ de alt critic, de pânda aceea prelung\, cu balans\ri lente, în[el\toare a cobrelor regale care a[teapt\ momentul de sl\biciune spre a declan[a fulger\tor atacul. Era la mijloc ceva simplu, prea pu]in metafizic, aproape meschin. Dup\ o cronic\ entuziast\ la cartea mea despre cronicari, îmi f\cuse zob pe urm\toarea, dup\ o regul\ tactic\ pe care am în]eles-o mai târziu. Puteam s\ m\ resemnez, dar ea nu era alta decât Expresivitatea Involuntar\, care, pe lâng\ faptul c\ fusese ]inut\ doi ani la cenzur\, era chiar o carte. Atacat\ apoi în hait\, pe patru voci, [i de condeierii securit\]ii de la „Luceaf\rul“, cu argumente ideologice [i pe temeiul neokantianismului ei periculos, Expresivitatea Involuntar\ a fost privit\ cu suspiciune [i de criticii de întâmpinare, fie pentru c\ scriau în ecou manolescian, fie pentru c\ arm\tura ei teoretic\ pur [i simplu îi dep\[ea. Ranchiun\ nu i-am purtat, dar mult\ vreme mi l-am reprezentat ca pe un ins capricios [i nedrept. {i ar fi r\mas a[a pân\ ast\zi dac\ nu ar fi ap\rut în via]a noastr\ Conferin]a Na]ional\ a Scriitorilor din 1981. Cei ce au fost acolo î[i amintesc poate de manevrele par[ive ale candidatului Macovescu, în plasa c\ruia am c\zut cu to]ii, de curentul de opinie n\scut sau indus în sal\ în favoarea lui [i în defavoarea lui D.R. Popescu. Despre acesta din urm\ nimeni nu avea o p\rere francamente rea, dar avusese ghinionul s\ fie favoritul oficial. Sala – unde se distingeau numeroase figuri legendare – reac]iona violent la aceast\ ingerin]\ a partidului [i a conduc\torului în treburile unei organiza]ii care se bucurase de unele drepturi [i de un anumit tip de libertate de interior. Se ad\ugau nemul]umirile generale, s\r\cia, restric]iile de tot felul, dispre]ul cu care erau privi]i scriitorii de clanul ceau[ist. Când s-a anun]at c\ Ceau[escu (bine [i la vreme informat) nu mai vrea s\-[i ]in\ discursul [i când garda pretorian\ s-a retras, s-a dezl\n]uit infernul. A fost o zi memorabil\. Nu cred c\ în vreuna din ]\rile lag\rului socialist s-au putut auzi atâtea interven]ii viguros denun]\toare, atâtea diatribe la adresa regimului obscurantist, a sistemului în ansamblu, a conducerii ]\rii [i a lipsei de libertate. Vorbitorii, parc\ molipsi]i de o impruden]\ bizar\, î[i transmiteau unul altuia f\clia furiei, o furie în cre[tere. Obi[nuit cu apatia vâscoas\ a [edin]elor de partid sau de înv\]\mânt ideologic din provincie, eram uluit [i speriat de ce se întâmpla [i, de ce s\ nu spun, m\ sim]eam mândru de cutezan]a breslei, de num\rul mare de oratori destoinici, care rosteau adev\ruri înfior\toare. În absen]a st\pânului. Alegerea pre[edintelui s-a amânat [i [edin]a s-a terminat în coad\ de pe[te. Peste ceva vreme, nu mai ]in minte când, poate a doua zi, Consiliul Uniunii a fost convocat la C.C. pentru o întâlnire cu conducerea suprem\, care, se zvonea, ar fi vrut s\ consulte scriitorimea. Neam întâlnit de diminea]\ în fa]a cl\dirii C.C.-ului, cu chef de vorb\, joviali, înc\ excita]i de nemaiîntâlnitele evenimente de deun\zi, hot\râ]i s\ ap\r\m cauza, fermi, îndr\ci]i. Pe fondul acesta de euforie, am primit un compliment în stil magnific de la Geo Bogza, pentru nu [tiu ce articol din „Ramuri“. Am f\cut cuno[tin]\ cu câ]iva mari scriitori, eroi ai evenimentului din ajun, ne-am zâmbit, ne-am strâns mâinile lumino[i [i încrez\tori. Ne-am dat repede seama c\ partidul nu doarme [i nu uit\. În locul cl\dirii C.C.-ului, ni s-a repartizat pentru [edin]\ o anex\ pr\p\dit\ cu scaune scâr]âitoare, în locul lui Ceau[escu, a venit Constantin D\sc\lescu, care nu era înso]it de niciun culturnic mai ac\t\ri, ci de câ]iva

n

19

m

e

r

i

d

i

a

n

e Scrisoare din Berlin

C`nd numele se-mbrac\ `n chipuri

Pe marginea culegerii de eseuri Einen Halt suchen (~n c\utarea unui sprijin) de Joachim Wittstock, Ed. Hora, Sibiu, 2009

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Drag\ Joachim,

20

A[ fi putut s\-]i scriu cum se obi[nuie[te `n lumea bun\ c`teva fraze conven]ionale, „Te felicit, ai f\cut un lucru extraordinar!“, [i s\ m\ achit `n felul \sta de o obliga]ie care nu m\ angajeaz\ cu nimic. Dar cartea asta a ta de grosimea unui zid de sprijin la nevoie, c`nd p\m`ntul se surp\ [i zidul te ap\r\ s\ nu aluneci, s\ nu cazi –, m\ implic\ mai mult dec`t `]i `nchipui. De[i drama instabilit\]ii e resim]it\ acut de orice comunitate minoritar\ care vreme `ndelungat\ s-a crezut la ea acas\ [i treptat, constat\ c\ [i-a pierdut acel acas\, v\z`ndu-se primejduit\, ea poart\, `n primul r`nd, amprenta ta personal\. Se pare c\ aceast\ tr\s\tur\ exist\ la unele rase [i neamuri din timpuri str\vechi ca un stigmat ontic, la care nu g\sim `ntotdeauna explica]ii exacte... E interesant, cu c`t ne apropiem mai mult de p\r]ile r\s\ritene, motivul unei fatalit\]i e mai ad`nc `nr\d\cinat, manifest`nduse uneori ca o prevestire, fie datorat\ unei mai puternice `nclina]ii metafizice, unui instinct mai ascu]it, unei memorii atavice (istorice?) mai pronun]ate. Filosofez dup\ ureche, dar [tiu exact ce se petrece `n creierul [i sufletul meu [i de aceea m\ hazardez `n asemenea afirma]ii, pe care unii le pot g\si ridicale, nu [i tu. Tocmai fiindc\ ceea ce vrei s\ demonstrezi `n preambulul c\r]ii nu este doar nevoia unei comunit\]i etnice de a g\si un col] de st`nc\ de care s\ se aga]e sau un c`ine ciob\nesc care s-o conduc\, atunci c`nd se afl\ pe buza pr\pastiei. E curios c\ tu – care e[ti un om aparent `ntr-un echilibru foarte stabil – atunci c`nd scrii, indiferent ce, tr\dezi vulnerabilitatea unui ins ce nu-[i g\se[te totdeauna punctul de sprijin, pentru c\ aripa unei mori – cum tea asemuit pe tine Peter Motzan cu Don Quijotte – nu]i d\ chiar un sentiment de siguran]\ sau de salvare. A[a c\ ceea ce te caracterizeaz\, disting`ndu-te de mul]i al]i scriitori, e faptul c\ tu exi[ti `n cea mai profund\ intimitate a ta [i c`nd scrii un protocol sau o list\ de cump\r\turi. Dar s\ l\s\m asta, obiceiul meu indiscret de a intra nepoftit\ `n casa cuiva. {i totu[i, habar n-ai tu ce mult e cartea asta a ta [i casa mea. Nu pot s\ am`n scrisoarea asta, fiindc\, n-o s\-]i vin\ s\ crezi, toat\ noaptea am citit la cartea ta. R\t\ceam pe urmele unei lumi care mi-a apar]inut c`ndva [i am pierdut-o demult. Ce faci tu extraordinar nu e neap\rat treaba de rutin\ a cercet\torului de a pune lucrurile la loc `n sertarul istoriei, ci mai degrab\ un fel de dor, da, un dor imposibil de st\vilit, dup\ ni[te p\rin]i mor]i – buni sau r\i – pe care nu-i po]i `nlocui. Citesc a[adar cartea ta [i m\ plimb printre umbre, toate numele astea se-mbrac\ `n chipuri: cu Paul Schuster st\team de vorb\ c`nd venea `n vizit\ la „Neuer Weg“, avea ceva de anarhist frivol; nu mi l-

am imaginat niciodat\ un Steff, eroul din Strahlenlose Sonne (Soare f\r\ raze). Aflu din cartea ta c\ Steff, prototipul moderatului ra]ional, condamn\ crezul rivalului s\u Volker, care sus]ine necesitatea primejdiei ca singura capabil\ s\ trezeasc\ con[tiin]a vitalit\]ii; f\r\ `ndoial\ `n anii ’60 denun]area pornirilor instinctuale ale nazismului era la fel de activ\ cum e azi denun]area ideologiei comuniste. ~n fond nu schimb\m dec`t portretele dictatorilor. Citesc numele lui Harald Krasser [i-l v\d `n gar\ la Sibiu, `ntr-o sear\; m\ a[teptase c`nd am sosit din Bucure[ti, mi-a dus geamantanul, `nso]indu-m\ pe jos p`n\ acas\, pe strada Morilor, undeva pe l`ng\ Cibin, f\r\ s\ scoatem o vorb\... simpla lui prezen]\ `i tr\da `n\l]imea g`ndului. Din cel mai bun germanist devenise peste noapte un profesora[ de Constitu]ie la {coala general\ nr. 1, unde predam, culmea, eu, o `ncep\toare speriat\, germana. Era `n vizorul Securit\]ii pentru idei de dreapta. A[ vrea s\ [tie c\ ni-l readuci `n memorie, e [i \sta un fel de `nviere. Apare [i Aichelburg, b\tr`nul prieten [i mentor al lui Hurezeanu, ap\s`nd pe pedala moral\... Con[tiin]a – c\zut\ azi `n desuetudine – se pare c\ avea mare c\utare `n vremurile acelea, [tii, s\ nu r`zi de mine, dar eu cred c\ `n cazul lui nu era vorba numai de o con[tiin]\ pur ra]ional\ sau confec]ionat\ ad-hoc ca s\ treci puntea, s-ar putea s\ existe [i o con[tiin]\ a instinctului, de[i e o contradic]ie `n termeni, eu a[a citesc lucrurile. Aichelburg pune `n fragmentul citat de tine problema dublului „Cain-Abel“ [i fratele r\u, r\mas `n via]\, alter-ego-ul, cer[ind sprijin `n sf`[ierea lui interioar\. Ce mult sim]im nevoia s\-l vedem pe cel ce a gre[it c\ sufer\ [i se c\ie[te. De ce oare? Serve[te la ceva? {i `ncet, `ncet, ajung [i la Oskar, sibianul Oskar Pastior, inventatorul unei limbi noi „Krimgotisch“, marele poet care povestea mereu de c\ldura din buc\t\ria [i din sufletul unei ]\r\nci rusoaice; cum `i punea pe mas\ un castron cu sup\ [i `n m`n\ batista lui Gri[a care nu se mai `ntorcea de pe front; poate c\ acolo, `n mina din Donbas, `[i descoperise Oskar adev\rata lui poezie/ limb\ ascuns\. Ciudate chipurile astea, de multe ori cele pe care le vezi tu la Sibiu, eu le v\d la Bucure[ti; uite, de pild\, Carl Neustätter, un t`n\r extrem de timid, venea des la revista „Volk und Kultur“ cu manuscrisul despre entropie sub bra], b\t`nd la multe u[i, a[tept`nd ajutorul lui Noica sau al lui Liiceanu, atunci c`nd nimeni nu-l lua `n serios, fiindc\

umbla prin alte zone ale spiritului. Dau [i de Kittner, dar amintirea mea e at`t de vie, `nc`t s-a suprapus peste ce spui tu despre el; `l v\d b`ndu-[i cafeaua `n ograda unei case ]\r\ne[ti sub prun, poetul delicat, Marele Templier al Bibliotecii Rela]iilor cu Str\in\tatea de pe Dacia, unde mi-am f\cut anii de ucenicie `ntr-ale literaturii [i c\ruia gazda t\t\roaic\ de la Doi Mai `i spunea „domnu Hitler“ [i Nina Cassian [i cu mine ne stricam de r`s... ~l pomene[ti [i pe Breitenhofer, redactorul [ef de la NW, [tiu c\ f\cea vizite la Moscova [i pronun]a Boris Gudanov `n loc de Boris Godunov, a[a cum Kloth, secretarul de partid, spunea Penislavia `n loc de Pennsylvania... {i pe Breitenstein cu aparen]a lui „trés distingué“, destul de suspect `n lumea aceea de intelectuali pe puncte, excep]ie f\c`nd, `n primul r`nd, Dieter Roth care p\rea marf\ de import `n acel magazin „second hand“. Ce s\]i mai spun, m\ plimb prin Utopia [i-mi pare r\u c\ nu l-am cunoscut pe Pomarius s\ cutreier cu el „cele trei t\r`muri ale naturii“ [i s\ p\trund cuprinz\toarele semnificate ale existen]ei ca om [i ca lume din corelarea elementelor purt\toare de sens ale cuvintelor. C`t despre utopie, ca form\ a auto`n[el\rii care „ist untergegangen“ (a apus), personal cred mult mai mult c\ „sie ist im Werden“ (se afl\ `n devenire), pentru c\ a[a cum individul are nevoie de iluzie ca s\ poat\ tr\i, omenirea are nevoie de utopie ca s\ aib\ cu ce s\-[i continue drumul. Ce bucurie s\ dau `n cartea ta [i de uria[ul Alfred Margul Sperber – el era foarte de st`nga, dar poet adev\rat, un fel de Pablo Neruda –, i-am auzit r`sul pe coridoarele ziarului NW, dar [i de ceilal]i mari prieteni ai mei, pe care nu i-am cunoscut personal, cobor`tori din legendarul Cern\u]i: Paul Celan, Rose Ausländer, Immanuel Weissglas... Cum se intersecteaz\ f\pturile astea spectrale, care, culmea, respir\ `n cartea ta, cu un Noica, un Cioran... Dragul meu Joachim, `ncep s\ `n]eleg tot mai mult ce m\ leag\ de lumea ta – am trecut [i eu c`ndva pe acolo [i m-am recunoscut. Mul]umesc

Nora IUGA P.S. Oare de ce ai r\mas tu `n România, c`nd mai to]i ai t\i s-au dus? Pentru c\ tu [tii s\ ier]i tot [i nu judeci pe nimeni [i nu ]ii neap\rat s\ ai dreptate, pentru c\ vederea ta e curat\ [i memoria sincer\ p`n\ la cap\t.

Bref R\m\[i]ele lui Federico Garcia Lorca z În ciuda opozi]iei urma[ilor poetului Federico Garcia Lorca, executat de franchi[ti împreun\ cu alte cinci persoane în august 1936, la Alfacar, în apropiere de Granada, au început s\p\turile decise de autorit\]ile andaluze în vederea descoperirii corpurilor aflate într-o groap\ comun\. S\p\turile urmeaz\ un adev\rat ritual. Sunt implica]i arheologi, care au fixat perimetrul. S\p\turile se fac cu mâna [i într-o ordine prestabilit\. Poli]ia ]ine zona sub un control strict. Opera]ia, început\ pe 29 octombrie, va dura pân\ la sfâr[itul anului.

Infernul lui Henri-G Georges Clouzot z Pe 11 noiembrie, la Paris, a fost prezentat în premier\ un film documentar de Serge Blomberg [i Alexandra Medrea, care a montat [i remontat filmul neterminat de Henri-Georges Clouzot din 1964, Infernul, cu Romy Schneider [i Serge Reggiani. Cele aproape 200 de bobine au fost pân\ de curând blocate de un litigiu între urma[ii marelui regizor. Blomberg a convins-o pe v\duva lui Clouzot s\-i dea dreptul s\ reia ceea ce acesta filmase, a ad\ugat scene lips\ ori le-a încheiat pe altele, [i a intitulat filmul Infernul lui Henri-Georges Clouzot. Un astfel de infern chiar a existat pe vremea când cineastul lucra la filmul lui. Au fost tot felul de întâmpl\ri [i de piedici (inclusiv dezertarea actorului din rolul principal pe care Clouzot era gelos), care l-au determinat pe regizor s\ p\r\seasc\ platoul înainte de a-[i finaliza opera. Urmarea e[ecului a fost c\ nu i-a mai reu[it dup\ aceea nici un film de valoarea celor dinainte. Autorii documentarului de ast\zi compar\ blestemul ab\tut asupra filmului cu acela care a tot amânat renovarea turnului Saint Jacques din Paris, din cauza mor]ii inexplicabile a unor lucr\tori sau a pr\bu[irii noaptea a ceea ce se cl\dea ziua.

a

D

t

e

Toamna muzical\ clujean\

Despina PETECEL-THEODORU

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

„Arthur Schnabel“, în 1994, la Berlin – a dominat Studioul devenit neînc\p\tor al Academiei de Muzic\ „Gh. Dima“ cu recitalul s\u din 14 octombrie. Sonata în Re major, op. 10 nr.3 de Beethoven, Sonata-Fantezie în sol diez minor, op.19 de Skriabin [i Tablouri dintr-o expozi]ie de Musorgski [i-au rev\rsat armoniile într-o infinit\ varietate de culori [i intensit\]i, fiecare sunet fiind, deopotriv\, sculptural [i translucid. Predilec]ia pianistului pentru coloritul timbral s-a relevat mai ales în Tablouri... de Musorgski. Impetuozitatea interpret\rii, ca [i nuan]ele infinitesimale au dezv\luit caracterul orchestral intrinsec al acestei suite, în policromia c\reia Ravel va fi descoperit, cu siguran]\, solu]ii inedite pentru propria-i orchestra]ie. Dup\ un recital de o asemenea densitate emo]ional\, revenirea Orchestrei Filarmonicii clujene a fost mai mult decât binevenit\, creând axa de simetrie necesar\ între primele [i ultimele zile festivaliere. Concertul, dedicat memoriei violonistului {tefan Ruha, a avut loc în Biserica „Sf. Mihail“ din centrul istoric al Clujului, a fost dirijat de Cristian Mandeal [i l-a avut ca solist pe violonistul Andrei Ágoston. Oriunde s-ar alfa, Cristian Mandeal impune prin excelen]a ]inutei [i gesticii sale dirijorale. Rela]ia empatic\ dintre el [i orchestra la pupitrul c\reia [i-a f\cut o parte din „ucenicie“, s-a f\cut sim]it\ de la primele acorduri ale Concertului în Re major pentru vioar\ [i orchestr\ de Ceaikovski. Orchestra [i-a dep\[it rolul de simplu acompaniator, astfel încât, violonistul – cu un sunet pur, rafinat, cu o frazare ml\dioas\ [i o tehnic\ dezinvolt\ – de[i au existat [i unele pasaje discutabile – a reg\sit, în ansamblul clujean, un partener fidel, complementar. Din p\cate îns\, acustica Bisericii a estompat, uneori pân\ la limita inferioar\ a audibilit\]ii, rezonan]a muzicii! Cristian Mandeal a str\lucit îns\ în Simfonia I în do minor de Johannes Brahms, compozitorul ale c\rui opus-uri simfonice [i vocal-simfonice le-a înregistrat, în integrale, pe compact discuri, la Casa Arte Nova, la pupitrul Filarmonicii bucure[tene. Simfonia ia permis lui Mandeal s\-[i etaleze arta construc]iei muzicale temeinice, prin crescendo-uri bine dozate, care nu ard etape [i care, tocmai de aceea, câ[tig\ în monumentalitate [i consisten]\. Transferul de energii [i inten]ii expresive între dirijor [i orchestr\ au atins, nu o dat\, pragul transifigur\rii. Vineri, 16 octombrie, forma]ia alc\tuit\ din 12 violoncele a înfl\c\rat publicul, care a ticsit [i de data aceasta Studioul Academiei de Muzic\, interpretând

lucr\ri de Bach, C\ianu, Max Bruch, Fauré, Garner, Carter, Arutunian etc., în transcrip]ii inspirate, concepute cu [tiin]\ [i ingeniozitate de c\tre Emerik Kostyák – dirijorul forma]iei, creat\ cu doi ani în urm\ din membri ai Filarmonicilor din Cluj, Tg. Mure[ [i Viena. Dac\ pân\ în 16 octombrie au existat pauze de câte o zi între un concert [i altul, între cel din 16 [i cel al Ansamblului „La follia baroque“, din 22 octombrie, pauza s-a extins la...o s\pt\mân\! Celui care descinde îns\ la Cluj pentru un interval de timp determinat, dar cu speran]a c\ va putea participa la cât mai multe asemenea manifest\ri muzicale, îi e aproape imposibil s\ a[tepte o s\pt\mân\ pân\ la urm\torul concert! A[a încât, nu [tiu cum a sunat „La follia baroque“ – o forma]ie cu prestigiu interna]ional, specializat\ în „restaurarea tehnicilor specifice epocii baroce“ – [i nici Corul [i Orchestra Filarmonicii din Cluj, sub bagheta lui Ferenc Gábor. Dar, dincolo de inerentele neajunsuri, mi se pare inisibil ca o orchestr\ de anvergur\ european\, ca cea a Filarmonicii „Transilvania“ – fapt probat [i de curând, când a fost invitat\ s\ cânte [i, ulterior, s\ acompanieze Gala Concursului Interna]ional „George Enescu“ -, s\ fie pus\ în situa]ia umilitoare de... „homeless“, prin privarea sa, cu mai mul]i ani în urm\, de sediul tradi]ional de la Casa Universitarilor!! À bon entendeur, salut! * * * Nu vreau s\-mi închei considera]iile, f\r\ a m\ opri, oricât de succint, asupra unei premiere lirice din 11 octombrie: spectacolul cu For]a destinului de Verdi, de la Opera Român\ din Cluj-Napoca. Dup\ mai bine de [apte decenii de la premiera clujean\, din 1935, For]a destinului [i-a g\sit în Rare[ Trifan – pe care-l remarcasem acum aproape 15 ani, tot la Opera Român\ clujean\, când, proasp\t absolvent al Universit\]ilor din Bucure[ti [i Cluj montase, cu precizie stilistic\, dar [i cu fantezie...temerar\, Oedip de George Enescu – o adev\rat\ „baghet\ magic\“! Am redescoperit în noua montare – prima din crea]ia verdian\ din cariera sa – aceea[i înclina]ie pentru solu]iile simple, dar percutante, relevând orizontul cultural bogat [i ramificat al autorului lor, ca [i intui]ia sigur\, gra]ie c\reia regizorul alege întotdeauna simbolurile cele mai adecvate ac]iunii [i esen]ei psihologice a personajelor. În]elegând drama operei lui Verdi ca pe „un drum al crucii“, Rare[ Trifan – totodat\ director al Operei Române din Cluj – [i-a centrat viziunea pe simbolul crucii, favorizat de scenografia alc\tuit\ de Valentin Codoiu, la fel de simplu [i multifunc]ional, dintr-un e[afodaj de bare metalice, orizontale [i verticale, convertite pe rând în han, închisoare, chilie de mân\stire, Crucifix sau mas\, ai c\rei ocupan]i trimit – prin aranjamentul de ansamblu [i datorit\ jocului de lumini [i umbre mânuit cu extrem\ art\ de c\tre regizorul însu[i – la imaginea biblic\ a Cinei cea de tain\. Costumele – somptuoase – au „consunat“ totu[i cu nuditatea hieratic\ a acestui decor, datorit\ efectelor de clar-obscur ce au estompat grani]ele dintre epoci. La reu[ita spectacolului au contribuit în egal\ m\sur\ corul Operei condus de Vladimir Popean, orchestra dirijat\ de Horáth József [i nu în ultimul rând m\nunchiul de soli[ti din care s-au remarcat deja venerabilul Mircea Moisa, în rolul lui Padre Guardiano, Marius Chioreanu – Marchizul de Calatrava –, Fülöp Martin - Don Carlo di Vargas –, Marius Vlad Budoiu în rolul Don Alvaro, Liliana Neciu în rolul Preziosillei [i, last but not least, soprana Carmen Gurban – impecabil\, atât în maniera în care-[i conduce [i sus]ine glasul, cât [i în jocul de scen\, de o gra]ie [i o minu]iozitate ce fascineaz\ de fiecare dat\.

România literar\

ESF|{URAT în perioada 2-23 octombrie a.c., sub patronajul Consiliului Jude]ean [i al Filarmonicii „Transilvania“[i finan]at de c\tre Ministerul Culturii [i de c\tre Prim\ria [i Consiliul local din Cluj, Festivalul „Toamna muzical\“ - ajuns la cea de-a 43-a edi]ie a reunit, pe lâng\ Corul [i orchestrele Simfonic\ [i de Camer\ ale Filarmonicii „Transilvania“, Ansamblul de muzic\ veche „Flauto dolce“, Cvartetul „Transilvan“ [i forma]ia de 12 violoncele, „Serenad\ în cheia fa“, toate din Cluj-Napoca, ansamblul Trio „Contraste“, „La follia baroque ensemble“ din Timi[oara, precum [i o serie de soli[ti [i dirijori, fie stabili]i în ora[ul de pe Some[ – dirijorul corului Filarmonicii, Cornel Groza, violonista [i dirijoarea Ana Bog\]il\ [i pianistul Daniel Goi]i –, fie forma]i la Academia de Muzic\ „Gheorghe Dima“, dar reziden]i în Elve]ia (Nicolae Moldoveanu, soprana Liliana Nichiteanu [i Emerik Kostyák) sau Germania (violonistul Andrei Ágoston). Printre oaspe]ii de onoare s-au num\rat dirijorul Cristian Mandeal, soprana Cristina Iord\chescu, dirijorul german Ferenc Gábor, care a condus Corul [i Orchestra Filarmonicii „Transilvania“ în concertul de închidere, printre ai c\rui soli[ti s-au reg\sit soprana Darázs Renáta, contraalta Rajk Judit [i tenorul Bubnó Tamás din Ungaria. F\r\ s\ aib\ fastul [i diversitatea repertorial-interpretativ\ din perioada 1975-1990, de pild\, pe care o cunosc în detaliu, edi]ia din acest an a reu[it, totu[i, s\ spun\ „mult în pu]in“, mizând în special pe aspectul cameral al programelor, dar [i pe concentrarea unui grup de arti[ti de o calitate incontestabil\, autohtoni în marea lor majoritate. Programul a fost alc\tuit într-o manier\ ciclic\ a[ spune. Corul [i Orchestra Filarmonicii clujene au deschis [i au închis festivalul, fiecare cu câte o partitur\, mai pu]in sau deloc cântat\, din crea]ia lui Joseph Haydn: Nelson Messe în re minor, Hob. XXII:11, în concertul inaugural, din 2 octombrie [i Harmonienmesse, Hob. XXII:14 în ultimul concert, din 23 octombrie. În interior, s-au succedat Ansamblul „Flauto dolce“, specializat în transcrierea [i interpretarea muzicii baroce, din Transilvania [i Europa, corul Filarmonicii clujene cu lucr\ri a cappella, de la Haydn la Saint-Saëns [i de la Grieg, Ravel, Poulenc, la Sigismund Todu]\, Cornel }\ranu, Adrian Pop, Trio „Contraste“ (Ion Bogdan {tef\nescu, flaut, Sorin Petrescu, pian, Doru Roman, percu]ie) – prezent [i în Festivalul Interna]ional „George Enescu“ – [i care a optat acum pentru un singur opus: coloana sonor\ realizat\ de c\tre Violeta Dinescu pentru filmul Tabu al regizorului F.W. Murnau, apoi seara de Arii din opere, având-o ca protagonist\ pe Liliana Nichiteanu – solist\ a Operei din Zürich – acompaniat\ de c\tre Orchestra simfonic\ a Filarmonicii „Transilvania“ condus\ de dirijorul ei principal, Nicolae Moldoveanu, cu un program de la Händel [i Haydn la Luciano Berio, Orchestrei Filarmonicii - pe care o irasem în septembrie în concertele sus]inute în cadrul Festivalului Interna]ional „George Enescu“ revenindu-i rolul de a-[i redefini valoarea interpretând, în deschiderea concertului, Uvertura la „Visul unei nop]i de var\“ de Felix Mendelssohn [i, în încheiere, Serb\ri romane de Ottorino Respighi. A urmat concertul Orchestrei de camer\ a Filarmonicii din Cluj (11 octombrie) dirijat\ de Ana Bog\]il\, cu o suit\ pe pagini din crea]ia lui Constantin Silvestri, Béla Bartók, Antonio Vivaldi. Amploarea orchestral\ a ultimelor trei manifest\ri a fost „temperat\“ de concertul Cvartetului „Transilvan“. În afara lui Gabriel Croitoru – vioara I –, care i s-a al\turat relativ de curând, ceilal]i instrumenti[ti sunt aceia[i din 1987, când a fost înfiin]at: Nicu[or Silaghi, vioara a II-a, Marius Su\r\[an, viol\ [i Vasile Jucan, violoncel. Cu un sunet cultivat, cu frazare coerent\, inteligent\, sensibil\, cu sim]ul construc]iei f\r\ fisuri, cei patru muzicieni au reu[it s\ confere un echilibru clasic celor dou\ lucr\ri brahmsiene – Cvartetul de coarde în la minor, op. 51 nr. 2 [i Cvartetul cu pian în fa minor, op. 34 (la pian Mihai Ungureanu) – în care compozitorul romantic e mai frenetic [i mai sentimental decât în simfonii! Mihai Ungureanu s-a integrat perfect în omogenitatea ansamblului, rotunjind-o cu pianistica lui supl\, nuan]at\, muzical\. Aproape nelipsit de la edi]iile festivalului, pianistul Daniel Goi]i – premiat la Concursul Interna]ional „George Enescu“ în 1991, dar [i la Concursul

r

21

a

r

t

e

S

E PRODUC `n România evenimente artistice demne de relevat care ne racordeaz\, f\r\ `ndoial\, la cultura [i arta universal\. Un asemenea moment este creat prin preluarea, pentru prima dat\, a unor spectacole `n transmisie HD LIVE de la Teatrul Metropolitan din New York, reprezenta]ii care se dau `n direct `n peste 900 cinematografe din 42 de ]\ri din `ntreaga lume. O asemenea facilitate constituie pentru iubitorii de oper\ o oportunitate rar `ntâlnit\ la care nu se putea visa cu ani `n urm\. Tehnica actual\ permite transmiterea direct\ prin satelit a spectacolului de sâmb\t\ dup\-amiaz\ de la teatrul metropolitan care poate fi recep]ionat `n Europa la orele corespunz\toare ale serii. Liberty Mall din Bucure[ti a `ncheiat un asemenea contract de care fanii operei beneficiaz\ pentru o a doua stagiune. General director Peter Gelb de la Met, urmând politica managerial\ a lui Joseph Volpe, fostul director, a atras pe scena metropolitan\ numeroase stele de prim\ m\rime ale liricii universale, dar [i regizori [i dirijori de prim rang. Produc]iile sunt de mare anvergur\, dominând regiile tradi]ionale care respect\ cu fidelitate o atmosfer\ [i un anumit stil de interpretare impus de partitur\. Cu toate acestea, `[i fac loc [i spectacole `n regii neoclasice, chiar moderne, elaborate `ns\ cu mare sim] artistic, cu rafinament, p\strând o anumit\ stilistic\ imperios necesar\. Publicul american, pl\titor al unor bilete piperate ca pre], dore[te s\ fie satisf\cut de ceea ce i se prezint\ pe scen\ [i are reac]ii adverse prompte la inova]ii absurde, nefire[ti [i neconcordante cu textul liric, pe care le recuz\ `n mod direct. De pild\, `n sezonul trecut un spectacol excelent din punct de vedere muzical cu „Somnambula” de Bellini, avându-i ca interpre]i principali de Natalie Dessay [i pe Jean Diego Florez, a fost fluierat pentru regia nefericit\ [i extravagant\ a lui Mary Zimmermann. ~n schimb, un spectacol superb, aproape unic cu „Madame Butterfly” de Puccini, un cântec de leb\d\ al marelui regizor Antony Minghella, care ne-a p\r\sit prematur, a impresionat `n mod egal atât pe spectatorii mai conservatori, cât [i pe cei dornici de o inovare de bun sim] a teatrului liric. Anul acesta stagiunea operistic\ metropolitan\ s-a

calendar

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

21.10.1911 - s-a n\scut George Demetru-Pan (m. 1972) 21.10.1923 - s-a n\scut Mihai Gafi]a (m. 1977) 21.10.1931 - s-a n\scut Theodor Poian\ 21.10.1990 - a murit Ioana Em. Petrescu (n. 1941) 21.10.1994 - a murit Marin Porumbescu (n. 1921) 21.10.2004 - a murit Vasile Constantinescu (n. 1943)

22

22.10.1852 - s-a n\scut Adam Müller-Guttenbrunn (m. 1923) 22.10.1891 - s-a n\scut Perpessicius (m. 1971) 22.10.1907 - s-a n\scut Cella Serghi (m. 1992) 22.10.1916 - a murit Ioan G. Sbierea (n. 1836) 22.10.1918 - s-a n\scut Dan Du]escu (m. 1992) 22.10.1927 - s-a n\scut Constantin Olariu (m. 1997) 22.10.1939 - s-a n\scut A.I. Z\inescu (m. 2004) 22.10.1942 - s-a n\scut Ion Coja 22.10.1942 - a murit Oct.C.T\sl\uanu (n. 1876) 22.10.1972 - a murit George Demetru Pan (n. 1911) 22.10.1982 - a murit Mircea {tef\nescu (n. 1898) 22.10.2004 - a murit Iosif Farago (n. 1922)

Eveniment `n lumea operei deschis cu opera „Tosca” de G. Puccini `ntr-o nou\ produc]ie a lui Luc Bondy, dup\ 25 de ani `n care se p\strase regia lui Franco Zeffirelli. Spectacolul a fost dirijat de Joseph Colaneri [i s-a bucurat de o echip\ de interpre]i de `nalt\ clas\. ~n Floria Tosca am ascultat-o pe soprana finlandez\ Karita Matilla, `ntr-o form\ excelent\ vocal\. Ea posed\ o voce potrivit\ pentru aceast\ partitur\, cu acute puternice, cu accente dramatice evidente, având un registru grav bine pus la punct. Are senzualitate `n glas, a fost bine `ndrumat\ de regizor pentru a marca acele momente de tensiune dramatic\ care se creeaz\ de-a lungul evolu]iei personajului. Marcelo Alvarez, tenor argentinian cunoscut, l-a `ntruchipat pe Mario Cavaradossi. El [i-a condus vocea cu siguran]\, `mplinindu[i glasul care ne apare `n prezent frumos timbrat [i rotund cu acute sigure, dar mai ales cu o interpretare foarte nuan]at\ [i sensibil\. Ne-a impresionat `n aria „E lucevan le stelle” printr-o frazare de mare rafinament [i sensibilitate. Revela]ia serii a fost baritonul gruzin George Gagnidze ce ne-a propus o interpretare total particular\ a baronului Scarpia. Având un glas negru, cu acute puternice, el a fost cinic, alteori brutal, senzual pân\ la obsesii, vulgar, uneori, `n atitudini, sigur pe sine, `ntr-un cuvânt a creat un Scarpia absolut special, greu de egalat, de o mare for]\ dramatic\, pe care nu-l vom putea uita cu u[urin]\. Luc Bondy a avut de luptat cu tradi]ia marcat\ pe scena metropolitan\ de produc]ia lui Zeffirelli, demonstrând c\ se poate crea un spectacol modern `n concep]ie, dar `n cadre potrivite cu textul liric. Ceea ce ni se pare absolut remarcabil la Bondy este faptul c\ a realizat o regie coerent\, logic\, tensionat\ dramatic, obligând pe interpre]i s\ joace `n spirit teatral, s\ fie mobili pe scen\, dezinvol]i,

25.10.1890 - s-a n\scut Eugen Constant (m. 1975) 25.10.1900 - s-a n\scut Elena Eftimiu (m. 1985) 25.10.1902 - s-a n\scut D. Popovici (m. 1952) 25.10.1914 - s-a n\scut Alex. B\rc\cil\ (m. 1993) 25.10.1923 - s-a n\scut Toth Istvan (m. 2001) 25.10.1923 - s-a n\scut Darie Magheru (m. 1983) 25.10.1928 - a murit Savin Constant (n. 1902) 25.10.1929 - s-a n\scut Mircea Lerian (m. 1988) 25.10.1934 - s-a n\scut Hans Schuller 25.10.1937 - s-a n\scut Corneliu R\dulescu 25.10.1943 - s-a n\scut Mircea Opri]\ 25.10.2002 - a murit Corneliu Regu[ (n.1940)

23.10.1877 - a murit Al. Papiu-Ilarian (n. 1827) 23.10.1881 - s-a n\scut Aurel P. B\nu] (m. 1970) 23.10.1902 - s-a n\scut Ion M. Ganea (m. 1979) 23.10.1908 - s-a n\scut Octav Sarge]iu (m. 1991) 23.10.1916 - a murit Const.T. Stoika (n. 1892) 23.10.1927 - s-a n\scut Constantin M\ciuc\ 23.10.1950 - s-a n\scut Nicolae Sava 23.10.1957 - a murit Mihail Codreanu (n. 1876) 23.10.1958 - s-a n\scut Lucian Vasilescu 23.10.1975 - a murit Maria Arsene (n. 1907) 23.10.2002 - a murit Maria Giurgiuca (n. 1920)

26.10.1624 - s-a n\scut Mitropolitul Dosoftei (m. 1693) 26.10.1673 - s-a n\scut Dimitrie Cantemir (m. 1723) 26.10.1843 - s-a n\scut Gr.H. Grandea (m. 1897) 26.10.1844 - s-a n\scut Neculai Beldiceanu (m. 1896) 26.10.1873 - s-a n\scut D. Nanu (m. 1943) 26.10.1877 - s-a n\scut D. Karnabatt (m. 1949) 26.10.1884 - a murit Ion Codru Dr\gu[anu (n. 1818) 26.10.1901 - s-a n\scut Mihail Drume[ (m. 1982) 26.10.1928 - s-a n\scut Grigore Smeu 26.10.1941 - s-a n\scut Vasile Speran]ia (m. 1996) 26.10.1949 - s-a n\scut Dumitru Radu Popa 26.10.1954 - s-a n\scut Marius Ghica 26.10.1961 - s-a n\scut Ioan Pintea 26.10.1993 - a murit Valentin De[liu (n. 1927) 27.10.1924 - s-a n\scut Vasile Nicorovici (m. 1992) 27.10.2925 - s-a n\scut Romulus B\rbulescu 27.10.1934 - s-a n\scut Elena Drago[ 27.10.1938 - s-a n\scut Alexandru Brad 27.10.1957 - s-a n\scut Maria Postu 27.10.1985 - a murit Alice Botez (n. 1914) 27.10.2003 - a murit Gheorghe Lupu (n. 1940)

24.10.1863 - a murit Andrei Mure[anu (n. 1816) 24.10.1909 - s-a n\scut Ion Calboreanu (m. 1964) 24.10.1911 - s-a n\scut Sergiu Ludescu (m. 1941) 24.10.1921 - s-a n\scut Veronica Porumbacu (m. 1977) 24.10.1940 - s-a n\scut George Gibescu 24.10.1940 - s-a n\scut Gheorghe Lupu (m. 2003) 24.10.1943 - s-a n\scut Cornel Moraru 24.10.1947 - s-a n\scut Ion Burnar 24.10.1983 - a murit Darie Magheru (n. 1923) 24.10.2003 - a murit George Nestor (n. 1921) 24.10.2004 - a murit Antoaneta Apostol (n. 1932)

28.10.1920 - s-a n\scut Andrei Ciurunga (m. 2004) 28.10.1923 - s-a n\scut M. Petroveanu (m. 1977) 28.10.1930 - s-a n\scut Eugen Mandric 28.10.1936 - a murit Bogdan Amaru (n. 1907) 28.10.1938 - s-a n\scut M.N. Rusu 28.10.1939 - s-a n\scut Ion M\rgineanu 28.10.1941 - s-a n\scut Vasile Demetru Zamfirescu 28.10.1952 - a murit Mircea Vulc\nescu (n. 1904) 28.10.1960 - a murit Peter Neagoe (n. 1881) 28.10.1983 - a murit Ionel Marinescu (n. 1909) 28.10.1991 - a murit Petre Solomon (n. 1923)

antrenându-se uneori `n accente pasionale sugestive. Am putea repro[a unele excese de senzualitate, chiar de vulgaritate din actul I `n atitudinea aproape provocatoare a Tosc\i fa]\ de Cavaradossi `n contextul sacru al bisericii. Alteori, regizorul nu mai respect\ indica]ia din partitur\ a compozitorului, eludând gestul acesteia de a-i a[eza la c\p\tâiul cadavrului crucifixul [i lumân\rile. ~n schimb, `n loc s\ p\r\seasc\ cu repeziciune scena, ea se a[eaz\ pe o sofa, pr\bu[it\ de oboseala s\vâr[irii crimei, `ncercând s\ se relaxeze, f\cându-[i vânt cu un evantai, gest total nepotrivit cu contextul respectiv. Spectacolul are, `ns\, tensiune, dramatism, este viu, impresionant chiar `n unele scene colective (Te deum din actul I – un moment excelent). A fost, `ntr-un cuvânt, o sear\ superb\, un exemplu de muzic\ foarte bine cântat\ [i interpretat\. P\cat c\ `n sal\ erau locuri goale din cauza unei mediatiz\ri insuficiente a evenimentului, dar mai ales printr-un dezinteres regretabil [i de ne`n]eles al unui public care ar fi trebuit s\ fie prezent obligatoriu la acest moment de mare cultur\. Nam v\zut nici `n stagiunea trecut\ [i nici acum cânt\re]i de la Opera Na]ional\, regizori, ori diferi]i muzicieni ai institu]iei precum nici studen]i ori profesori de la catedra de canto a Conservatorului Ciprian Porumbescu. De ce oare ace[tia nu `n]eleg c\ au de `nv\]at enorm din tainele operei Metropolitan, c\ pot cunoa[te cum se prezint\ un spectacol de oper\ la un mare teatru, ce eforturi enorme incumb\ un asemenea act cultural. Sau poate au con[tiin]a c\ [tiu prea mult [i nu mai au ce `nv\]a `n materie de canto [i de regie de oper\. Este foarte trist!!!

Mihai CANCIOVICI

28.10.2001 - a murit Octavian P\sc\lu]\ (n. 1904) 29.10.1885 - s-a n\scut Mihail Sorbul (m. 1966) 29.10.1918 - s-a n\scut {tefan Baciu (m. 1993) 29.10.1921 - s-a n\scut Kovács János 29.10.1923 - s-a n\scut George Savu 29.10.1930 - s-a n\scut Radu Cosa[u 29.10.1994 - a murit Titus Popovici (n. 1930) 29.10.1996 - a murit Constantin Cri[an (n. 1939) 29.10.2005 - a murit Adriana Georgescu (n. 1921) 30.10.1858 - s-a n\scut Duiliu Zamfirescu (m. 1922) 30.10.1900 - s-a n\scut Veronica Obogeanu (m. 1986) 30.10.1918 - s-a n\scut Mihail B\descu 30.10.1926 - s-a n\scut Valentin Vasiliev 30.10.1943 - s-a n\scut Aurel M. Buricea 30.10.1960 - a murit Mircea Florian (n. 1888) 30.10.1964 - s-a n\scut C\t\lin }ârlea 30.10.1976 - a murit Barbu Solacolu (n. 1897) 30.10.1989 - a murit Frida Papadache (n. 1905) 31.10.1881 - s-a n\scut E. Lovinescu (m. 1943) 31.10.1927 - s-a n\scut Ion Patriciu 31.10.1940 - s-a n\scut Antoniu Corneliu 31.10.1953 - s-a n\scut {tefan Borbely 31.10.1953 - a murit Petre Dulfu (n. 1856) 31.10.1960 - a murit I.O. Suceveanu (n. 1905) 31.10.1972 - a murit Onisifor Ghibu (n. 1883) 11.1865 - s-a n\scut Constantin Stere (m. 1936) 1.11.1836 - s-a n\scut Ioan G. Sbiera (m. 1916) 1.11.1887 - s-a n\scut N. Davidescu (m. 1954) 1.11.1902 - s-a n\scut Constantin Chioralia (m. 1986) 1.11.1908 - s-a n\scut D. Alma[ (m. 1993) 1.11.1926 - s-a n\scut Ion Ruse 1.11.1929 - s-a n\scut Vasile Nicolescu (m. 1990) 1.11.1930 - s-a n\scut Ion Tobo[aru 1.11.1934 - s-a n\scut George Boitor (m. 1976) 1.11.1940 - s-a n\scut Victor Marin Basarab 1.11.1942 - s-a n\scut Gabriel Iuga 1.11.1944 - s-a n\scut Mircea Muthu 1.11.1946 - s-a n\scut Eugen Uricaru 1.11.1960 - a murit George Mathei Cantacuzino (n. 1899) 1.11.1961 - a murit Aron Cotru[ (n. 1891) 1.11.1978 - a murit Mircea Palaghiu (n. 1932) 1.11.1993 - a murit Mihai Dr\gan (n. 1937) 1.11.2005 - a murit Petre S\lcudeanu (n. 1930)

a

U

t

e

O suit\ de concerte na]ional [i interna]ional este acreditat nu de azi, nu de ieri. Pe de alt\ parte, nu sunt mul]i cei care î[i amintesc c\ înc\ din anul 2003 soprana Mariana Nicolesco organizeaz\ la Bra[ov un prestigios „Festival [i Concurs Na]ional al liedului românesc“. Cu totul recent, edi]ia din acest an a adus la ramp\ peste 50 de tineri cânt\re]i provenind din centrele universitare importante ale ]\rii. Au adus cu ei întreaga zestre a cântecului cult românesc, miniaturi vocal-instrumentale pentru voce [i pian, lucr\ri semnate de marii mae[tri ai trecutului, de la George Enescu [i Mihail Jora pân\ la crea]iile contemporane ale autorilor zilelor noastre. Tenorul {tefan Pop [i soprana Luiza Fatyol din Cluj, bas-baritonul Mihai Dogotari din Bucure[ti, au fost prefera]ii juriului format din mae[trii Octavian Laz\r Cosma, Cornel }\ranu, Carmen Petra Basacopol, Adrian Pop, Mariana Nicolesco. Dou\ recitaluri [i un simposion dedicat unei specii aparte a „cântecului de dor“ [i a liedului de inspira]ie italian\, au întregit imaginea unei manifest\ri unice în felul ei în peisajul artistic, la noi. Personalitate artistic\ manifest\ în ipostaz\ de organist [i dirijor, muzicianul româno-american Valentin Radu a revenit zilele trecute în prim-planul vie]ii muzicale bucure[tene; dup\ mai bine de un deceniu [i jum\tate; cu un recital de org\, la Ateneu. De asemenea, în Sala „Auditorium“, cu un concert de song-uri americane realizate în compania membrilor forma]iei corale „Sound“ a Casei de Cultur\ a Studen]ilor bucure[teni, forma]ie condus\ de minunatul muzician Voicu Popescu. Se poate vorbi de dou\ fa]ete ale unei personalit\]i dinamice, antrenante, comunicative pân\ la nivelul unei spectaculozit\]i captivante, aspect pe care Radu îl define[te la fel de eficient, de viu, de imaginativ; iar aceasta atât în genurile muzicii baroce [i clasice, cât [i în genul atât de particular, de popular, al song-ului american. Desigur, repertoriul bachian al orgii r\mâne predilect; inclusiv în alegerea programului de recital. Crea]iile bachiene de structur\ prioritar polifonic\ – m\ refer la

Preludiul [i fuga în mi bemol major, sunt orientate pe direc]ia unei spectaculozit\]i elocvente ce vizeaz\ construc]ia mare, grandioas\, a lucr\rilor; preludiile de coral, partea lent\ a Concertului în la minor, o genial\ transcrip]ie dup\ Vivaldi, sunt orientate pe direc]ia unei expresii melodice de natur\ cvasivocal\. Am motive s\ consider c\ marele repertoriu al orgii romantice ze, lucr\rile lui Louis Vierne [i Charles Marie Widor reprezint\ pentru Valentin Radu o atrac]ie special\ dat\ fiind grandoarea construc]iei [i tenta]iile marelui spectacol al fluxului armonic. Dispune de o nelini[te interioar\ permanent\ care îl face s\ caute echilibrul, m\sura. Le g\se[te în paginile cvasifilosofice ale Fanteziei [i fugii în do minor, spre exemplu. Voi aminti c\ Valentin Radu este, actualmente, o prezen]\ muzical\ important\ în dinamica vie]ii muzicale de pe coasta de est a continentului nord-american. De]ine de dou\ decenii func]ia de director artistic al forma]iilor „Vox Ama Deus“ din Philadelphia. Evenimentul a fost s\rb\torit anul trecut, la început de noiembrie, în cadrul unui grandios concert semnificativ intitulat „Vinnese Magic“, o veritabil\ gal\ a muzicii vieneze clasice, concert sus]inut la Kimmel Center, unul dintre cele mai importante, mai noi [i mai primitoare l\ca[uri de cultur\ de pe coasta de est, din Philadelphia. Ne aducem aminte, via]a muzical\ româneasc\ îi datoreaz\ maestrului Radu prezentarea, cu ani în urm\, în cadrul programelor Filarmonicii bucure[tene, a oratoriului „Messias“ de Haendel în versiunea sa original\, la noi în prim\ audi]ie, în limba englez\. A realizat un num\r de aproape 30 de titluri de imprim\ri discografice în variant\ CD, imprim\ri editate la case importante de discuri cum sunt Sony Classics, PolyGram, Time Warner, Helicon [i altele; iar albumul „Messias“ de Haendel s-a bucurat de un succes care a f\cut ca acesta s\ fie reeditat succesiv într-un num\r de peste un milion de exemplare.

Dumitru AVAKIAN

România literar\ nr. 47 / 27 noiembrie 2009

N ÎNTREG festival, o suit\ de concerte desf\[urate pe parcursul a dou\ s\pt\mâni, concerte camerale, apari]ii solistice, un spectaculos concert al forma]iei de contraba[i cuprinzând instrumenti[ti sosi]i din lumea cea larg\ a muzicii... sunt semne ale pre]uirii pe care genera]iile mai tinere de muzicieni o arat\ maestrului lor, profesorului Ion Cheptea. Cine n-a venit la Ateneu în prima sâmb\t\ a lunii, a pierdut un mare spectacol. Un spectacol în plan muzical, auditiv [i vizual. Nu ai prilejul s\ vezi prea des, aduna]i pe scen\, treizeci [i trei de contrabasi[ti împreun\ cu instrumentele lor. Instrumentele erau rostuite aidoma unor fiin]e aparent greoaie ce a[teptau r\bd\tor s\ intre în ac]iune. Mânuitorii lor s-au strâns din multe col]uri ale lumii, din Europa, din ]\rile continentului nord-american, din Japonia. S-au strâns pentru a-l s\rb\tori pe maestrul lor, pe profesorul Ion Cheptea, un pedagog înn\scut care a dat lumii muzicale actuale zeci [i zeci de serii de instrumenti[ti pe care îi reg\se[ti peste tot în lumea cea mare a muzicii. Nu mi-l pot imagina pe profesorul Cheptea în postur\ de octogenar odihninduse în confortul spa]iului domestic. A fost [i este omul Conservatorului bucure[tean, este dasc\lul apropiat de cei tineri, este spiritul viu al maestrului pasionat de instrumentul s\u; este profesorul ner\bd\tor a le transmite studen]ilor s\i tainele acestui instrument capabil de sonorit\]i divers colorate, instrument de neînlocuit în orchestra simfonic\. O face cu o d\ruire emo]ionant\. Din prea-plinul generozit\]ii sale a considerat firesc a da [ans\ fiec\ruia dintre cei care i-au c\lcat pragul clasei. I-a încurajat pe to]i pentru a-[i g\si un loc demn în lumea necuprins\ a muzicii. Un întreg festival, o suit\ de concerte desf\[urate pe durata a dou\ s\pt\mâni, concerte camerale, apari]ii solistice în compania orchestrei Filarmonicii bucure[tene, a Orchestrei „Unversitaria“ a Universit\]ii bucure[tene de muzic\, un spectaculos concert al forma]iei de contraba[i conduse de Daisuke Soga, forma]ie cuprinzând instrumenti[ti sosi]i din lumea cea larg\ a muzicii, toate sunt semne ale pre]uirii pe care genera]iile mai tinere o arat\ maestrului lor. Vedetele Festivalului? Au avut evolu]ii impresionante. Nu numai în planul etal\rii unor spectaculoase reflexe de manualitate. Ci în plan muzical, artistic! M\ refer la evolu]ia virtuoz\ a lui C\t\lin Rotaru - în mod special în finalul Concertului în do major de Joseph Haydn, la frumuse]ea tonului pe care îl dezvolt\ Vladimir Toma - în Sonata în la minor de Grieg, la construc]ia muzical\ ferm structurat\ pe care o realizeaz\ Botond Kostyak pe parcursul Sonatei de Hindemith, la naturale]ea conlucr\rii camerale de care este capabil R\zvan Popescu. Concursul piani[tilor Viniciu Moroianu [i Viorica Boerescu s-a dovedit a fi de aleas\ pre]iozitate. ~n alt\ ordine de idei voi aprecia faptul c\ momente semnificative ale muzicii române[ti revin în actualitate dat\ fiind ini]iativa, perseveren]a, spiritul unei sporite responsabilit\]i profesionale pe care le probeaz\ câteva importante personalit\]i ale vie]ii noastre muzicale actuale. Iat\, la distan]\ de doar o s\pt\mân\, în compania Orchestrei Na]ionale Radio, apoi la pupitrul dirijoral al orchestrei Filarmonicii bucure[tene, Horia Andreescu î[i ia responsabilitatea de a lansa dou\ nume de tineri compozitori, autori ale unor lucr\ri prezentate în prim\ audi]ie bucure[tean\, pagini semnate de Lucian Zbarcea [i Mihai M\niceanu. Este gestul mai mult decât simbolic al maestrului care întinde mâna colegului mai tân\r sprijinindu-l a trece pragul în zona circuitului activ al vie]ii muzicale. {i totu[i pe aceast\ direc]ie o remarc\ trebuie f\cut\. Prin specificul vie]ii de concert, forma]iile muzicale ale societ\]ilor de radio sunt cele care ruleaz\ în mod firesc un num\r sporit de lucr\ri contemporane, de prime audi]ii datorate mae[trilor, datorate debutan]ilor. Sunt ancorate în circuitul vie]ii cotidiene. ~n schimb, societ\]ile filarmonice, în mod special cele sus]inute de bugetele centrale, sunt cele care – în mod prioritar – consacr\ crea]ii deja acreditate. Exist\ mari crea]ii române[ti ale celei de-a doua jum\t\]i a secolului trecut, lucr\ri care în mod firesc ar trebui s\ intre în repertoriul curent al Filarmonicii. M\ refer la pagini semnate, spre exemplu, de Myriam Marbe, de Tiberiu Olah, Anatol Vieru, {tefan Niculescu, Aurel Stroe; pentru a nu-i aminti decât pe creatorii care ne-au p\r\sit în vremea din urm\, autori al c\ror prestigiu

r

Contrabasi[tii soli[ti pe scena Ateneului

23

a

r

t

e

A

vem un straniu anticlimax, nu e nevoie de mai mult decât de o strângere de mân\ sau de o privire pentru revelarea unei tragedii, iar faptul c\ normalitatea se afl\ acolo dezv\luie, de fapt, dezechilibrul imens al lumii în care tr\iesc [i Gruber [i Malaparte (...).

C\l\toria lui Malaparte

D

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

OSARUL voluminos al aportului documentar în privin]a progromului antievreiesc dintre 27 [i 29 iunie 1941 face incontestabil\ realitatea abominabil\ a acestui eveniment [i stabile[te certe vinov\]ii care nu se prescriu odat\ cu trecerea timpului a[a cum nici familiilor sacrificate nu le pot fi returnate vie]ile întrerupte brutal la momentul de cump\n\. Sunt r\ni în istorie care se cicatrizeaz\ urât [i aceasta este una dintre ele, iar memoria devine în acest caz o datorie de onoare fa]\ de cei care [i-au pierdut via]a atunci pe considerentul c\ erau evrei, f\r\ nicio alt\ justificare. Într-un fel, pornind de la romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte, filmul lui Radu Gabrea are [i o valoare restitutiv\ în spa]iul memoriei a unui eveniment mult timp ascuns în faldurile istoriei. C\l\toria lui Gruber ridic\ o singur\ problem\ care nu este propriu-zis a filmului, ci una a romanului autobiografic al lui Malaparte [i valorii pe care o are aceast\ m\rturie a scriitorului italian aflat în calitate de corespondent oficial al presei italiene, în drum spre frontul sovietic unde n-a mai ajuns [i nu din cauza unei alergii. Istoricul Mihai Dimitrie Sturdza consacr\ un articol bine documentat, „Curzio Malaparte – martor ocular la ceea ce nu a v\zut Ia[i 1941“ – publicat în volumul Românii între frica de Rusia [i dragostea de Fran]a – acestei vizite pe care autorul articolului-studiu o consider\ fictiv\. Exist\ dou\ versiuni contradictorii ale episodului românesc, una profascist\, publicat\ în num\rul din 5 iunie 1941 al celebrului cotidian, Corriere della sera, când perspectiva asupra r\zboiului era una optimist\, altul în romanul pomenit mai sus, publicat dup\ ce puterile Axei pierd\ r\zboiul. Biografia prozatorului redactat\ de GiordanoBruno Guerri îl calific\ pe scriitor drept un aventurier lipsit de scrupule, iar Guerri a demostrat pe baza manuscriselor l\sate de Malaparte „c\ textul lui Kaputt este, de fapt, o modificare oportunist\ a unei versiuni ini]iale, pronazist\, antienglez\ [i antisemit\, ce urma s\ apar\ sub titlul „God Shave the King“„ unde,

24

Amintiri din Epoca de Aur 2. Dragostea în timpul liber; Regia: Ioana Uricaru, Hanno Höffer, R\zvan M\rculescu, Cristian Mungiu, Constantin Popescu Jr. Cu: Diana Cavallioti, Radu Iacoban. Gen: Comedie, Dram\. Durata: 70 minute. Premiera în România: 23.10.2009. Produs de: Mobra Films. Distribuit în România de Mobra Films.

desigur, titlul ini]ial al c\r]ii era o parodie a imnului na]ional britanic. Ceea ce i se repro[eaz\ lui Malaparte este „duplicitatea, pl\cerea rafinat\ de a d\una, lovind, pe rând, mai întâi în evrei, apoi în români, folosindu-se de exact acelea[i evenimente.“ Istoricul îl acuz\ punctual de mistificarea unui detaliu din m\rturia sa, [i anume, episodul din roman unde scriitorul asist\ la urm\toarea scen\: prin]esa Sturdza trecând în calea[c\ pentru a-[i face cump\r\turile amenin]\ cu biciul mânuit de vizitiu un b\can evreu pentru a-i da pe gratis un pachet de unt. Explica]iile istoricului vine nu numai pe baz\ documentar\, ci [i din familie, este vorba despre propria sa familie. Ampla documentare asupra duplicit\]ii lui Malaparte relevabil\ în bibliografia utilizat\ de istoric face indeniabil oportunismul scriitorului italian, oportunism ridicat la rang de doctrin\ „il transformismo“. Scriitorul î[i scria reportajele de pe frontul de Est, din stepele înghe]ate ale Rusiei, sub soarele Mediteranei în insula Capri, a[a cum devine maoist imediat dup\ r\zboi executând o vizit\ în China, ceea ce nu-l împiedica s\ solicite prezen]a Papei pe patul mor]ii concomitent cu aceea a carnetului de membru al Partidului Comunist. Papa nu se va deplasa la c\p\tâiul muribundului, în schimb carnetul de membru va sosi la timp. Singura problem\ a filmului care documenteaz\ un eveniment real din punct de vedere istoric cu consecin]e nu numai istorice, dar [i morale [i a[ spune, mai ales morale, este c\ se bazeaz\ pe m\rturia unui farseur talentat, dar care reu[e[te s\ confere un dramatism real scenelor inventate. Cred c\ în calitate de spectatori putem face abstrac]ie de valoarea testimonial\ a „experien]ei“ autorului romanului, dar nu [i de valoarea moral\ a peliculei a[a cum un film precum cel al lui Radu Mih\ileanu, Trenul vie]ii (1998), ne ofer\ o parabol\ a unui exod for]at în c\utarea unui t\râm al f\g\duin]ei, o parabol\ a unei umanit\]i dizlocate de for]ele oarbe ale istoriei care macin\ destine [i comunit\]i întregi înr\d\cinate cutumiar. Ceea ce d\ for]\ filmului lui Gabrea ]ine de faptul c\ personajul s\u, excelent interpretat de Florin Piersic Jr., nu particip\ direct la evenimentele atroce. Avem o tangent\ la oroare [i nu expunerea ei. Experien]a personajului aflat în c\utarea unui medic alergolog evreu, doctorul Gruber (Marcel Iure[), de neg\sit în talme[balme[ul birocratic al unor autorit\]i timorate de tic\lo[ia pe care fie au comis-o, fie au gerat-o, face tot filmul. Autorit\]ile dau din col] în col] când trebuie s\-l g\seasc\ pe Gruber, dat fiind faptul c\ nu se [tie precis dac\ el

a f\cut parte din lotul de evrei deporta]i. Atitudinea acestor autorit\]i este ambivalent\, iar românii ar putea recunoa[te tipicul balcanic-r\s\ritean, pe de o parte, mitoc\nia cea mai agresiv\ cu reac]iile isterice ale Colonelului Col. Niculescu-Coca (Claudiu Bleon]), pe de alt\ parte, slug\rnicia viclean\ a func]ionarului local care încearc\ s\ dreag\ busuiocul, ambele privite cu dispre] nedisimulat de c\tre ofi]erul german, Col. Freitag (Udo Schenk), obi[nuit cu ordinea [i disciplina teutone. Aflat la un pas de a vedea cu ochii lui oroarea, aflat\ în spatele u[ii unui vagon, personajul Malaparte este împiedicat ultimativ de un soldat român, în ciuda documentelor de care dispune. Îns\ poate vedea gropile umplute cu var pentru depozitarea cadavrelor [i mormanul de înc\l]\minte [i îmb\c\minte al evreilor mor]i sau petele de sânge de pe zidurile prim\riei, semnele unor execu]ii sumare. Ceea ce reprezint\ o reu[it\ a filmului ]ine de atmosfera lipicioas\ de teroare t\cut\ c\ptu[it\ cu febrilitatea isteric\ a autorit\]ilor de a [terge urmele care nu se las\ îndep\rtate, de a se gudura pe lâng\ oaspetele inportun [i mult prea curios. Lâng\ rigurosul uciga[ german, cu maniere, st\pân pe situa]ie se afl\ aliatul mediocru, slugarnic, zelos, care face lucrurile prost. Întâlnirea dintre Malaparte [i Gruber are poten]ialul unei autentice m\rturisiri, nu prin cuvinte, ci prin schimbul de priviri. Malaparte deja [tie f\r\ s\ fi v\zut oroarea, iar Gruber, cu fine]ea particular\ a oamenilor sensibili [tie c\ Malaparte [tie. Consulta]ia nu reprezint\ mare lucru, între doctor [i pacient rela]ia este corect\ [i profesional\, competent, medicul evreu îi prescrie medicamentele de care are nevoie. Tensiunea se afl\ îns\ în normalitatea pe care scena o degaj\, este ca un fel de ochi al ciclonului, unde se instaleaz\ un calm des\vâr[it. Cred c\ Gabrea ar fi avut mai mult de câ[tigat dac\ sugera actorului, Marcel Iure[, diminuarea registrului emotiv. Avem un straniu anticlimax, nu e nevoie de mai mult decât de o strângere de mân\ sau de o privire pentru revelarea unei tragedii, iar faptul c\ normalitatea se afl\ acolo dezv\luie, de fapt, dezechilibrul imens al lumii în care tr\iesc [i Gruber [i Malaparte, ie[irea din ]â]âni a acelei lumi devenite absurd-monstruoase pentru care normalitatea episodului constituie cel mai bun turnesol. Filmul lui Gabrea r\mâne unul de referin]\ cu acest adagio: romanul lui Malaparte [i m\rturia sa nu pot constitui o baz\ documentar\ pentru un eveniment real, din fericire suficient documentat pentru a scoate la iveal\ oroarea [i a ne obliga la un exerci]iu moral. „

a

r

t

e

Expresionismul [i codurile spirituale

L

A CENTRUL Cultural George Apostu din Bac\u, unde actorul Geo Popa joac\, de aproape dou\zeci de ani [i cu un succes nebun, rolul directorului neobosit, Marin Gherasim a deschis recent o expozi]ie de pictur\, închinat\ chiar lui George Apostu. Reunind lucr\ri dintr-un interval cronologic suficient de larg pentru a oferi o imagine cuprinz\toare [i coerent\ asupra unei cariere artistice exemplare, expozi]ia a constituit [i ambian]a în care s-a desf\[urat actuala edi]ie a Simpozionului de estetic\ [i în care s-au decernat premiile Apostu pe acest an. Textul de mai jos înso]e[te aceast\ expozi]ie [i o comenteaz\ sumar în paginile catalogului.

P

RIMA observa]ie care se poate face în leg\tur\ cu pictura lui Marin Gherasim este faptul c\ ea nu trimite c\tre o realitate figurativ\. Reperele ei nu se reg\sesc în afar\, în exterior, ci în propria sa substan]\, în propria sa voin]\ de a fi. Realitatea sa interioar\ î[i este suficient\ sie[i, oferind privitorului coordonatele unei indiscutabile opacit\]i. Dar, în acela[i timp, ea func]ionez\ la fel de bine ca un hublou, ca o fant\ deschis\ c\tre o alt\ realitate, adic\ asemenea unui mediu perfect transparent. Acest tip de ambivalen]\ poate l\sa impresia c\ Marin Gherasim se joac\ cu privitorul [i, la o analiz\ mai atent\ el chiar o face, dar joaca lui este una grav\, el posedînd acel spirit ludic care ]ine de reflexul fundamental de via]\ [i nu unul strict tehnic [i gratuit, f\r\ miz\ [i f\r\ finalitate. Aceast\ joac\ se extinde [i în spa]iul care prive[te scopul imediat al reprezent\rii, situat ambiguu, undeva la intersec]ia motivului cu limbajul, pictorul neinteresîndu-se nici de motivul în sine, dar nici de limbajul pur [i autist. Controlînd, îns\, cu mult\ abilitate, ambele treasee, pictura lui Marin Gherasim este una în care motivul transpare, iar limbajul

rea lor, [i nu numai în tonul ca atare. Aceea[i absen]\ a reperului exterior, a motivului propriu-zis, [i aceea[i voca]ie a interiorit\]ii se manifest\ [i aici ca [i în precedentele experien]e cu forma, experien]e pe care Gherasim le-a parcurs în etape succesive. Jucîndu-se, în acest fel, nu doar cu percep]iile noastre imediate, ci [i cu memoria individual\ [i, pîn\ la urm\, cu îns\[i memoria umanit\]ii, Marin Gherasim descrie, de fapt, traseele con[tiin]ei de sine a omului, în special a omului r\s\ritean, care trece prin probe multiple pentru a accede, finalmente, la o lectur\ minimalist\ a lumii, aproape de factur\ Zen, în care epica devine un balast, iar retorica o piedic\ în fa]a în]elegerii [i chiar a tr\irii. Astfel, Gherasim se înscrie, formal [i moral, în paradigma unui Orient vast, în care intr\ nu doar cre[tinismul r\s\ritean, ci [i Orientul de Mijloc [i Extremul Orient, mai exact acele spa]ii spirituale care mizeaz\ fundamental pe semn, pe hieroglif\, pe reperul grafic ca precipitat cosmic. În acest context, însu[i expresionismul s\u constitutiv, dar [i al întregii sale genera]ii, în care intr\ [i Horia Bernea, [i Paul Neagu, [i Teodor Moraru, [i chiar George Apostu, cap\t\ o alt\ înf\]i[are [i un alt în]eles. Am putea numi acest expresionism unul de tip origenian, în care explozia pasional\ [i excesul de vitalitate sînt temperate prin autoestropiere, [i anume aceea a imperativului spiritual [i a poten]ialei tr\iri de factur\ mistico-extatic\. Iar la cap\tul acestui parcurs, prin lucr\rile din ultimul deceniu, în special prin Abside, prin Por]i, prin Bol]i, prin Tronuri etc., valorile expresionismului ini]ial, s\lbatic [i animat de impulsuri sangvine, se reformuleaz\ înl\untrul unei subtile alchimii spirituale. Strig\tul exterior se reprim\, se gîtuie, implozeaz\ [i, finalmente, se sublimeaz\ în vectorii unei n\zuin]e interioare. Urletul ini]ial se resemnific\, devine contempla]ie [i ofer\ rezolu]ia maxim\ a unei lumi abordate brutal [i în]elese profund. Cu alte cuvinte, opera lui Marin Gherasim descrie un itinerariu vast care conciliaz\ fervorile c\rnii cu parfumul ireal [i casant al moa[telor. „

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

gliseaz\ între referin]\ [i autoreferin]\, iar acest lucxru poate fi observat înc\ de la început, în acel gen de compozi]ii în care un peisaj, de pild\, reprezint\ mai mult o stare interioar\, un anumit tip de memorie cultural\ [i afectiv\, [i într-o mult mai mic\ m\sur\ o trimitere direct\ c\tre o realitate exterioar\ [i tridimensional\. Nici în perioada lui expresionist-folcloric\ nu avem de-a face cu repere etnografice sau folclorice, în sensul strict al cuvîntului, ci tot cu variante ale rememor\rii, cu încercarea de a repune în discu]ie forme, principii, entit\]i vizuale care nu pot fi reg\site în exterior, dar care pot fi animate, justificate, din exterior, în esen]\, ele r\mînînd realit\]i interioare, repere ale subiectivit\]ii, ale unui anumit tip de memorie [i de gîndire. Cea de-a treia secven]\ prive[te ortodoxismul picturii mai recente a lui Gherasim, voca]ia ei spiritual\ [i chiar o anumit\ dimensiune eclezial\. {i, într-adev\r, aceast\ dimensiune exist\, îns\ nici aici lucrurile nu sînt decise; într-o mai mare m\sur\ avem de-a face cu Bizan]ul originar, adic\ cu o anumit\ filosofie a percep]iei lumii [i, implicit, a formelor, [i doar într-una mult mai mic\ cu o retoric\ bisericeasc\ explicit\ sau derivat\ direct din chestiunile de natur\ confesional\, a[a cum se manifest\ ele ast\zi în ortodoxia r\s\ritean\. Mai degrab\ poate fi citit\ aici o con[tiin]\ aulic\, un anumit tip de mentalitate imperial\, în care culoarea [i geometria implicit\ cap\t\ o semnifica]ie cu totul special\. Cum aceea[i semnifica]ie simbolic\ se poate citi [i în asocierea culorilor, în juxtapune-

România literar\

Marin Gherasim - M\[ti

Marin Gherasim - Epitaf pentru Luchian

25

m

e

r

i

d

i

a

n

e Avanpremier\ editorial\

Fahri Balliu Panteonul negru

E

AHRI BALLIU, scriitor, ziarist [i patron de pres\ albanez, s-a n\scut în 1956 la Elbasan. A studiat la Universitatea din Tirana; este licen]iat al Facult\]ii de Istorie-Filozofie. A scris articole cu subiecte axate pe literatur\ [i art\, scenarii de filme [i culegeri de proz\ scurt\. Primul s\u roman, Panteonul negru ( Panteoni i zi ), descrie cu asprime [i cu o tent\ naturalist\ moravurile nomenclaturii comuniste sub dictatura lui Enver Hoxha. Tradus în limba z\ sub titlul La dictature des sens, romanul a cucerit aprecierea publicului [i a presei din Elve]ia [i din Fran]a. În anul 2005, Fahri Balliu a publicat monografia Sinistra Doamn\, v\duva dictatorului albanez Enver Hoxha, incursiune într-o lume care ne aminte[te pregnant atmosfera din România anilor de dinainte de 1989 [i teroarea pe care o exercita atotputernicul „cabinet 2”. Jurnalist dinamic, combativ, Fahri Balliu a lucrat ca redactor-[ef al agen]iei albaneze de [tiri ATSH; este fondatorul ziarului 55 din Tirana [i al editurii cu acela[i nume. Ca diplomat, a ocupat posturi în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Direc]ia pentru diaspor\, [i a lucrat la Ambasada Albaniei din Skopje. Este director executiv al Institutului de cercet\ri politice „Alcide de Gasperi”, c\reia i-a pus bazele în anul 2000 [i care î[i canalizeaz\ preocup\rile spre integrarea european\ a Albaniei. Ac]iunea romanului Panteonul negru (`n curs de apari]ie la Editura Vremea) se desf\[oar\ în mediul toxic al nomenclaturii comuniste albaneze. Kalina, o tân\r\ a c\rei frumuse]e o transform\ în victima sigur\ a poftelor celor ce de]in puterea, e prins\ într-un vârtej de patimi, de comploturi [i de tr\d\ri, care îi determin\ destinul [i îi formeaz\ – sau, mai curând, îi deformeaz\ – caracterul. Remarcat\ de fiul unuia dintre conduc\torii de partid, cedeaz\ insisten]elor lui, p\r\sindu-[i adev\rata dragoste, un cânt\re] talentat, dar lipsit de bani. Tr\ind în mijlocul unor oameni c\rora puterea le-a r\pit umanitatea (ca un simbol al dezumaniz\rii, în nomenclatura albanez\ toate personajele-cheie nu sunt desemnate cu numele lor, ci cu numere echivalente rangului de]inut în partid), frumoasa student\ î[i pierde, ca [i ei, identitatea, devenind nora lui Cinci, amanta lui Patru etc. Treptat, sufocat\ de regretul pentru dragostea pierdut\, sub ap\sarea poverii de tic\lo[ie din jur, Kalina se transform\ întro femeie la fel de calculat\ [i de corupt\ ca [i cei în mijlocul c\rora tr\ie[te.

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

F

26

RAU aduna]i cu to]ii în curtea din fa]a vilei principale. Era înc\ destul de întuneric, senza]ie pe care ]i-o accentuau cei câ]iva nori[ori de pe cer, r\suci]i ca ni[te litere arabe. Dac\ nu erai din partea locului n-ai fi [tiut s\-i descifrezi. Agitându-se prin curte, Patru organiza grupurile de vân\tori. Ogarii scânceau în les\ plini de ner\bdare [i to]i cei prezen]i sim]eau un fior inexplicabil. Kalina îl recunoscu printre participan]i pe Genti, sau zul, cum i se mai zicea pentru c\ studia la Paris. Venise singur. Iar dintre numerele importante erau prezen]i {apte [i Nou\, amândoi scunzi, îmbr\ca]i în salopete kaki, cu cizme lungi de cauciuc. Sem\nau cu doi gu[teri care nu [tiu cum s\ se strecoare mai repede prin iarb\. Iar omulf\r\-num\r, b\trânul cu care se certase Kalina cu o sear\ înainte, era îmbr\cat într-un costum de vân\toare nounou], ceea ce o f\cu pe Kalina s\-i adreseze în gând un compliment prea pu]in m\gulitor, acela de b\[inos. O pornir\ cu to]ii spre p\dure urma]i de câini, repetându[i fiecare în gând ultimul ordin al lui Patru: Întotdeauna când ochi]i s\ ave]i marea în fa]\! Este adev\rat c\ în înaintarea aceea spre lizier\, unde toat\ noaptea solda]ii h\ituiser\ vânatul, grupurile se amestecar\. Kalina îl z\ri pe must\cios atr\gându-l într-o alt\ direc]ie pe Albert, în vreme ce el, complet dezorientat, încerca s\ o g\seasc\ printre ceilal]i. Ea pricepu c\ e o manevr\ inten]ionat\, pentru a-i da posibilitatea lui Patru s\ se apropie [i s\ discute cu ea. Kalina primise o pu[c\ de tir sportiv, u[oar\, de operet\. La un moment dat, obosit\, se opri în loc [i privi în jur. Undeva, dup\ un pâlc de copaci, z\ri geaca albastr\ a lui Genti [i-[i zise c\ e cam ciudat\ venirea lui de unul singur la vân\toare, înc\lcând una dintre regulile familiei, care întotdeauna ap\rea în public „în forma]ie complet\”. Între timp se pierdur\ cu to]ii prin desi[uri [i o vreme nu se mai auzir\ decât l\trat de câini, strig\te [i b\t\i din aripi. Apoi bubui o pu[c\. Era prima împu[c\tur\ din diminea]a aceea. Kalina auzi pe cineva p\[ind greoi în spate. Pa[ii o urm\reau [i ea schimb\ direc]ia. Câteva clipe nu-i mai auzi [i se a[ez\ pe un trunchi de copac doborât, în jurul c\ruia cresc\ [i-i îmbr\cau tulpina câteva tufe înflorite. – Of, of, of, a[a vânezi tu? auzi din spate o voce care o f\cu s\ tresar\. Se speriase atât de tare c\ nici m\car nu-[i d\du seama cine e. Abia câteva clipe mai târziu îl recunoscu pe Patru, care o apuc\ de mân\ [i o ridic\ de jos spunându-i: – Vino dup\ mine ca s\ nu ajungi în b\taia pu[tilor! Kalina îl urm\ instinctiv, amintindu-[i câteva accidente de vân\toare despre care citise, când vân\torii se împu[caser\ unul pe altul din neaten]ie. – Groaznic! A[a poate fi împu[cat oricine! îi spuse lui Patru, care p\[ea gr\bit înaintea ei. – Ei, nu-i chiar a[a u[or, pentru c\ între noi sunt [i solda]ii. Totu[i, trebuie mult\ aten]ie, r\spunse el, ]inândo mai departe de mân\. – Mi se taie picioarele, i se plânse ea când v\zu c\ nu se mai opre[te. Sim]ea c\ nu se mai poate ]ine dup\ el. Dar frica de un posibil accident [i posibilitatea de a r\mâne singur\ în p\dure îi înzeceau puterile. Era ro[ie toat\ la fa]\, p\rul îi c\dea în neorânduial\ [i respira precipitat, iar [ireturile bocancilor o împiedicau la mers. Totu[i nu putea s\ se opreasc\. Când ajunser\ într-o poieni]\, îl rug\ din nou s\ stea pu]in. – Nu mai e mult, îi spuse el.

Iar ea continu\ s\ mearg\ cu ultimele puteri în urma lui. Dup\ ce trecur\ de o zon\ cu arbu[ti [i tufi[uri, ie[ir\ pe malul m\rii. Kalina se opri [i trase adânc aer în piept. În acela[i timp sim]i palma grea a lui Patru care o obliga s\ se a[eze. Se a[ez\, iar el îi ar\t\ din ochi un bunc\r uria[ de pe plaj\. {i ce-i cu asta? p\ru s\ întrebe ea. El se apropie târâ[ de intrarea în bunc\r, ochi [i trase un foc în direc]ia aceea. Bubuitura r\sun\ înfundat, ca [i când ar fi tu[it un uria[ din adâncul p\mântului. Zâmbind, Patru se întoarse spre ea [i îi spuse: – L-am împu[cat! E în\untru. Kalina întreb\ curioas\: – Ce-ai împu[cat? – Un c\prior, zise el. – Un c\prior cu coarne? zise Kalina [i se ridic\. – Da, da, spuse Patru [i se repezi spre intrarea în bunc\r. Mirat\, Kalina îl urm\. Într-adev\r, în\untru era întins la p\mânt un c\prior plin de sânge. Patru scoase din buzunar o frânghie [i-i leg\ picioarele. În momentul acela ea sim]i nevoia s\ intre în bunc\r [i s\ priveasc\ mai îndeaproape. Ad\postul era înalt [i puteai sta în picioare f\r\ s\ te apleci. În\untru era cald. Câ]iva bu[teni ar[i ar\tau c\ acolo fusese aprins un foc. Sângele de pe jos [i ochii deschi[i ai c\priorului o înfiorar\. Patru puse piciorul pe el [i spuse: – L-am sim]it c\ s-a ascuns aici. – Cum a[a? întreb\ ea nedumerit\. – |sta e talentul vân\torului. N-a avut unde se duce, c\ acolo sunt câini [i solda]i care scotocesc fiecare tufi[. S-au obi[nuit a[a [i chiar fat\ prin bunc\re. Dar [ezi, [ezi o clip\, o îndemn\ [i se a[ez\ el primul. Ai avut o rela]ie cu cânt\re]ul acela arestat, nu? În toate rapoartele care mi s-au adus apare [i numele t\u. – A fost prietenul meu. – Nu uita c\ el acolo a început s\ fac\ m\rturisiri, o întrerupse Patru, iar cuvintele îi erau t\ioase ca lama unui cu]it. – {i ce dori]i de la mine? îl întreb\ ea îngrozit\. Dar el continu\. – De fapt, tu l-ai înfundat. – Cum adic\?! – Da, da. Tu l-ai trimis în pu[c\rie, pentru c\ imediat ce am aflat de leg\tura lui cu tine am decis s\-l arest\m. Era clar c\ vroia s\ p\trund\ în cercurile înalte ale puterii ca s\ comit\ vreun atentat [i apoi s\ se dea erou. – Astea sunt pure inven]ii. A fost prietenul meu [i atât. – Ba este un du[man periculos, la fel ca taic\-s\u, [i are leg\turi cu agenturile str\ine. – Toate astea le-am auzit în informarea care ni s-a f\cut la Universitate. Patru se pref\cu c\ nu aude ultima ei remarc\ [i-[i continu\ gândul, întrebând-o: – Dar tu nu ]i-ai dat seama c\ avea planuri du[m\noase, ori te-ai mul]umit s\ te iube[ti cu el [i restul duc\-se la naiba? – Încerci s\ m\ faci complicele lui? – Aha, deci e[ti l\murit\ c\ e vinovat? o întreb\ Patru cu mul]umire în glas, în timp ce în ochi îi ap\ru o lumini]\ rea. – Nici nu [tiu ce i se imput\. Pentru mine e un prieten [i un cânt\re] talentat. – Ba este fiul unui du[man de clas\ [i \sta ar fi fost [i drumul lui. Dar ]ie ce ]i-a trebuit s\ te încurci

m cu el? Ori poate pentru c\ b\rbatu-t\u nu [tie decât s\ joace [ah [i table? {tii c\ ne-ai periclitat pe noi to]i? În primul rând pe socru-t\u. {i pentru c\ tot l-am pomenit aici, tu ai impresia c\ socru-t\u chiar nu [tie despre rela]ia ta cu acuzatul Erion Kraja? – Suntem aici pentru vân\toare [i nu ca s\ fiu anchetat\, aproape c\ strig\ Kalina [i sim]i o durere n\prasnic\ de cap, ca [i când cineva i-ar fi cr\pat ]easta în dou\. – Aten]ie! zise Patru, ridicându-se în picioare [i acoperind intrarea cu spatele. Eu spun s-o rezolv\m printr-o în]elegere amiabil\. Eu am s\-]i cer ceva, [i tu mie la fel. La început, spune-mi tu ce vrei. Trebuie s\ ai în vedere c\ pot s\-]i îndeplinesc orice dorin]\ ]i-ar trece prin cap. Kalina oft\ lung. Î[i puse palmele pe tâmple [i sim]i c\ i se pr\bu[e[te în cap tot bunc\rul acela de beton. Atunci se ridic\ în picioare [i spuse aproape urlând: – Scoate-l pe Erion din închisoare! Ia-i din spate povestea asta mincinoas\! Patru se apropie [i mai mult de ea. – V\d c\ valoreaz\ mult pentru tine, nu e vorba doar de prietenie. Acum ascult\-m\ tu pe mine! Kalina î[i încruci[\ bra]ele pe piept, într-o pozi]ie de ap\rare, [i-i zise scurt: – Vorbe[te! – A[a deci, spuse el [i-[i întinse mâinile spre ea. Kalina se retrase un pas. El se apropie [i mai mult. Kalina îl privi furioas\ drept în ochi, apoi încerc\ s\ se strecoare pe lâng\ el, dar b\rbatul o prinse [i o strânse de mân\. – Ce faci? strig\ ea. – Asta vreau, gemu el prinzând-o de mijloc [i trântindo pe spate. Ea încerc\ s\ se descotoroseasc\ de greutatea lui, dar îi fu imposibil. Atunci se strânse în pozi]ia în care dormea. Dar el îi sfâ[ie geaca [i-i strecur\ mâna la sâni. Ea url\: – Nu, nu! Urletul parc\-i venea din fundul m\rii. Singurul care n-o auzi fu chiar el. Între timp, dup\ ce-i descoperi sânii, începu s\ i-i mu[te cu o s\lb\ticie care o îngrozi. Kalina se zb\tea din toate puterile sub el, dar tocmai în clipa în care începur\ s-o p\r\seasc\ puterile, el se înfurie [i mai tare, îi trase pantalonii [i reu[i s\-i dep\rteze picioarele cu genunchiul. B\rbatul r\mase o clip\ siderat de albea]a [i frumuse]ea acelui trup de femeie, dup\ care se arunc\ cu puteri sporite asupra ei. Kalina î[i sim]ea membrele paralizate. El îi ridic\ picioarele [i, gâfâind ca dup\ o munc\ grea, o p\trunse cu brutalitate. Sim]indu-l în\untrul ei, ea avu câteva frisoane de scârb\ [i, dup\ ce icni de câteva ori, îi vom\ direct în fa]\. Dar el nu ]inu cont de asta [i a[a, murdar pe fa]\, continu\ s\ geam\ de pl\cere:

r

i

d

i

a

n

Traducere din limba albanez\ de

Marius DOBRESCU

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

pe care nu le în]elegea. În timpul acesta sun\ telefonul. În]elese c\ e Patru. Ridic\ receptorul [i rosti cu glasul stins Alo. – Po]i s\ vii, îi spuse el pe un ton care nu itea replic\. Am ceva nout\]i s\-]i comunic. – Bine, r\spunse ea [i puse telefonul în furc\. R\mase o clip\ în picioare, str\b\tu cu gândul drumul pe care-l avea de f\cut pân\ acas\ la Patru , care alesese bine momentul, c\ci mai era ceva vreme pân\ s\ se întoarc\ lumea de la serviciu. Începu s\ se îmbrace, f\r\ s\ mai piard\ vremea s\ se asorteze ca de obicei, [i nu mult dup\ aceea era pe strad\. De la ea nu avea nevoie de mai mult de zece minute ca s\ ajung\ acas\ la el. Solda]ii care p\zeau por]ile o urm\rir\ cu priviri furi[e, închipuindu-[i fiecare ce ar face dac\ ar fi singur cu ea. Kalina avu impresia c\ strada este un tunel întunecat, prin care p\[ea singur\. Patru o primi cu cel mai frumos zâmbet pe care îl putea improviza în momentul acela. Ea se a[ez\ pe col]ul unui fotoliu cenu[iu [i nici nu se obosi s\-i întoarc\ zâmbetul. Imediat intr\ so]ia lui, cu o tav\ pe care se aflau cafele [i dulciuri, ar\tând în felul acesta c\-[i respect\ musafirul. O întreb\ de soacr\-sa [i, privind spre b\rbatu-s\u, ad\ug\: – Eu î]i propun ca, dup\ ce termina]i ce ave]i de vorbit, Kalina s\ r\mân\ [i la mas\. Dar Kalina replic\ imediat. – A, nu, mul]umesc, nu pot, m\ a[teapt\ acas\. – Cum vre]i, interveni [i Patru. Între timp, femeia plec\ tr\gând u[a dup\ ea. – So]ia ta [tie de ce m-ai chemat aici? îl întreb\ Kalina. – Sarcinile pe care le îndeplinesc eu nu las\ loc de întreb\ri, r\spunse el [i încuie u[a cu cheia. – Care sunt nout\]ile pe care vrei s\ mi le spui? El se apropie desf\cându-[i halatul de cas\ [i-i zise: – În primul rând c\ mi-a fost dor de tine. – Spune-mi ce nout\]i ai [i… – A, nu, nu, c\ dup\ aia o s\ te repezi la u[\, o întrerupse el [i trase storurile la geam. Apoi se apropie de ea, o lu\ în bra]e [i o întinse pe divan. Ea se supuse f\r\ un cuvânt, ca o bucat\ de carne inert\ pe care o pui acolo unde vrei. Gemetele lui [i întrebarea repetat\: când o vei face din pl\cere? o f\cur\ pe Kalina s\ scurteze cât mai mult actul. Oricum, nu acceptase s\ se dezbrace de tot, c\ci îi era sil\ de s\rut\rile lui pe sâni, chiar mai mult decât ceea ce se petrecea între coapsele ei. Totu[i el se ridic\ mul]umit, de[i nu era clar dac\ asta se datora faptului c\ se culcase cu ea sau avea alt motiv. Dup\ ce trase storurile la loc [i aranj\ divanul cu mâna lui, se a[ez\ pe fotoliu în fa]a ei [i începu s\-i vorbeasc\ cu ni[te fraze lungi [i monotone despre ancheta în care Erion era nu numai parte, ci [i protagonist. Kalina se sim]ea obosit\ de frazele lui, c\rora, cuvânt cu cuvânt, el încerca s\ le dea o înc\rc\tur\ oficial\. Drept pentru care se ridic\ brusc [i-l întreb\: – Acum spune-mi, care sunt nout\]ile? – Ascult\. O s\ fiu sincer cu tine. Ai idee c\ dosarele acestui proces au ajuns la Unu? {i pricepi c\ acolo puterea mea… Kalina se înfurie [i-i strig\ în fa]\: – Aha, deci n-ai f\cut nimic, da? f\cu [i-i întoarse spatele. Se repezi spre u[\, dar el o ajunse din urm\ [i o opri. – Dac\ pân\ acum n-am f\cut nimic, o s\ fac de acum încolo. Iar tu s\ nu m\ mai respingi, s\ vii cum ai venit [i azi. – Animalule! îi strig\ ea. Deschide-mi u[a imediat, c\ o s\ uit unde m\ aflu [i o s\ încep s\ ]ip. În ochii lui ca de jivin\ ap\ru o scânteiere de fric\. Deschise u[a pe jum\tate, schi]\ apoi un zâmbet de r\mas-bun, în vreme ce ea coborî în fug\ treptele, str\b\tu cu capul în piept curtea [i ie[i în strad\. Plângea f\r\ lacrimi [i-[i d\du seama c\ aceea era Kalina cea veche. Auzi îns\ [i vocea noii Kalina, o sfredeli sentimentul de ur\ care nu se mai mul]umea doar cu blesteme [i cu gânduri sterpe, ci o îndemna s\-[i fac\ un plan, o tactic\ împotriva mizeriilor care îi otr\veau via]a.

e

România literar\

– O, ce carne ai, ce carne! T\cu apoi câteva clipe [i avu câteva spasme animalice. Dup\ care se ridic\ pe jum\tate, cu ochii împ\ienjeni]i, [i începu s\-i mângâie din nou coapsele. În vremea aceasta ea plângea, iar el se ridic\ în picioare, o privi a[a goal\ cum era [i-i zise: – Ia spune, vrei s\ intri la pu[c\rie? Îns\ pu[c\ria de femei este separat\ de cea a b\rba]ilor. Data viitoare o s\ vii tu singur\ la mine. Hai, ridic\-te [i îmbrac\-te! Ea se mi[c\ pu]in pe o parte. Nu avea putere s\ se ridice de jos, dar când îi v\zu fa]a puhav\ pe care str\lucea o mul]umire animalic\ îl urî într-o asemenea m\sur\, încât moartea lui i s-ar fi p\rut o pedeaps\ mult prea u[oar\, mult prea blând\. Sim]i cum instinctul de femeie înjosit\ îi d\ puteri neb\nuite [i se ridic\ de jos. Goal\ pu[c\, mu[cat\, zgâriat\, cu lacrimi în ochi se repezi asupra lui, îl prinse de mâini [i-i trânti direct în obraz: – Hai, câine, vreau din nou, vino, vreau înc\ o dat\! Profitând apoi de z\p\ceala lui, îi puse mâna pe pantaloni, i-i trase jos pân\ la p\mânt [i-i strig\ la ureche: – Haide, vino din nou! Fricosule! {i, aruncându-se la p\mânt în fa]a lui, î[i desf\cu picioarele: Hai, câine, f\-o din nou! B\rbatul nu [tia ce s\ mai cread\. F\cu un pas înainte [i se puse pe vine în fa]a ei. Cuibul cald al sexului fetei îi sugera acum o gur\ rânjit\ [i amenin]\toare. – Hai, îl îndemn\ ea cu un gest vulgar. El o privi debusolat, parc\ regretând ceva, dar nu putea, nu mai putea face nimic. Chiar vocea ei care îl invita îl transformase într-un eunuc nenorocit. Se ridic\ cu o mân\, ]inându[i pantalonii cu cealalt\ [i ie[i îmbufnat. – C\]ea! Ea, din\untru, îi r\spunse la fel: – Gunoiule, mort\ciune, impotentule! Hai, vino, dac\ te ]in curelele! St\tea mai departe cu picioarele desf\cute, ca un blestem încarnat în trup de femeie. El se îndrept\ spre ie[irea bunc\rului, acoperind cu spatele masiv lumina soarelui. De afar\ intra un aer umed [i s\rat de mare [i vuietul valurilor ce se loveau de ]\rm sub un cer fumuriu, acoperit de nori. Ea sim]i c\ i se face frig [i încetul cu încetul î[i rec\p\t\ luciditatea [i în]elese drama prin care trecuse, ca [i victoria pe care o ob]inuse asupra lui. Observ\ c\ era plin\ de sânge de la c\prior [i c\ pe corp avea o mul]ime de semne ro[ii. Aveau s\ se transforme în vân\t\i. Erau semnele violului, ale ru[inii. Î[i adun\ lucrurile, se îmbr\c\ a[a cum putu [i ie[i afar\. El [edea pe o piatr\, cu pu[ca de vân\toare pe genunchi [i, când o sim]i în spate, o privi cu o umbr\ de team\. – Du-te [i d\-]i cu pu]in\ ap\ pe ochi, îi spuse cu o voce nesigur\. Kalina scuip\ în direc]ia lui [i-[i d\du seama c\-l domin\. Î[i zise c\ a f\cut bine ce-a f\cut umilindu-l. C\ i-a pl\tit cu vârf [i îndesat oroarea de adineauri. C\ se r\zbunase la fel de cumplit. Asta o f\cu s\ se simt\ mul]umit\. {i, îndreptându-se c\tre ]\rm ca s\ îndep\rteze cât de cât semnele violen]ei, sim]i c\ dinl\untrul ei se ridic\ o alt\ Kalina. Iar aceast\ nou\ Kalina încerca so îndep\rteze cu for]a pe cea veche, pe Kalina cea dr\gu]\, manierat\ [i romantic\, pe Kalina cea dornic\ s\ [tie cât mai bine limba z\, în care vedea o culme a preg\tirii ei intelectuale. Aceast\ nou\ Kalina avea acela[i chip, dar alt\ minte, alt\ for]\ [i alte planuri de viitor, care în întunericul noului s\u spirit nu trezeau nici un fel de regret, nici o remu[care. Î[i cufund\ mâinile în apa înspumat\ a m\rii [i, sim]indu-se deja un alt om, î[i imagin\ c\ se îndreapt\ spre masa aceea uria[\ de ap\, întunecat\ [i f\r\ sfâr[it, c\ p\[e[te pe fundul ei cu un cer învr\jbit deasupra. Scoase un strig\t s\lbatic, un Ahhh prelung [i sfâ[ietor, semn c\ se desp\r]ise definitiv de Kalina cea blând\. Se întoarse pe plaj\ [i v\zu cu coada ochiului cum doi solda]i scoteau din bunc\r c\priorul mort. Patru venea în urma ei. Iar în spatele lui, cei doi osta[i cu vânatul în cârc\. […] R\mas\ singur\, Kalina avu câteva momente de sl\biciune, când î[i d\du seama c\ durerea mut\ din capul pieptului o sufoc\, îi blocheaz\ pl\mânii [i-i ia tot aerul. Se închise în camera ei [i încerc\ s\ citeasc\ din cartea de poeme a lui Paul Eluard, carte pe care Genti i-o adusese din Fran]a [i i-o d\ruise cu un autograf simplu: Pentru Kalina, Genti. C\ut\ în Larousse dou\ cuvinte

e

27

m

e

r

i

d

i

a

n

e

Por]ile deschise ale canonului Canonul occidental a trecut în ultimele dou\ decenii prin mai multe încerc\ri. Asemenea unei cet\]i asediate din toate p\r]ile, cucerit în mod paradoxal prin p\trunderea f\]i[\ ori furi[\ pe mai multe culoare vizibile ori subterane, canonul d\ semnele unei expansiuni tumultuoase [i ireversibile, încât din cetate asediat\ a devenit un ora[ multicolor. Celebra formul\ impus\ de criticii severi ai canonului occidental, descriind prin doar trei cuvinte pe autorii ce-i asigur\ perenitatea (b\rba]i, mor]i, albi), trece prin demont\ri dure, produse de avalan[a vie]ii literare: scriitoarele cuceresc public [i premii (în ultimul deceniu, trei prozatoare nobelizate) [i acapareaz\ pia]a literar\, autorii cu succes uria[ aduc în fic]iune lumi exotice: Salman Rushdie, Haruki Murakami, Mo Yan. Demontarea canonului occidental se datoreaz\ mai multor fenomene: coloniile imperiilor de alt\dat\ invadeaz\ literar fostele metropole, ies la suprafa]\ acum un canon chinez (cele patru romane fundamentale), altul japonez (cele trei scriitoare din secolul al XI-lea), reînvie în mare for]\ genuri u[or pr\fuite – romanul gotic [i cel de mistere, fantasy ori eposurile eroice. Multe din tendin]ele prozei au devenit deja populare, î[i au fanii lor. Tot mai mult intereseaz\ scriitori [i scriitoare cu dubl\ identitate. Mod\ literar\ sau mai curând efect inevitabil al globaliz\rii? Indiferent de r\spuns, literatura iese în câ[tig, se îmbog\]e[te continuu. Pân\ [i una dintre marile culturi europene, cea z\, care a dat tonul în evolu]ia curentelor literare vreme de dou\-trei secole, se împrosp\teaz\ [i se revigoreaz\ gra]ie unui suflu nou ce vine din fostele colonii. A[a încât nu surprinde o colec]ie, „Zohra”, propus\ de IBU Publishing, editur\ ce a intrat recent pe pia]a de carte de la noi. „Zohra” înseamn\ în limba arab\ „noroc”. ~ntre primele cinci apari]ii se num\r\ dou\ romane ale unor scriitoare de limb\ z\: Azi ca mâine [i poimâine de Faïza Guène [i Femeia interzis\ de Malika Mokeddem, ele încadreaz\ pe cel mai cunoscut scriitor algerian, Rachid Mimouni, cu romanul Onoarea tribului. Cele dou\ scriitoare au în comun sciziunea pe care o declan[eaz\ dou\ identit\]i: tr\iesc în Fran]a [i scriu în limba z\, dar nu se pot sustrage tradi]iei pe care lumile din care provin le-au indus-o, prin familie sau prin comunit\]ile care str\bat drumul de la o lume cu rânduieli arhaice [i cutume greu de în]eles [i de acceptat de c\tre omul modern. A[a c\ depun m\rturie despre ce înseamn\ condi]ia de captiv între civiliza]ii [i culturi.

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

O copil\ teribil\

28

Cine este Faïza Guène, dac\ nu o copil\ teribil\, în via]a c\reia se petrec mici miracole?! Provine din mediul imigran]ilor din suburbii, are o salvare – îi place s\ povesteasc\, are [i talentul de a istorisi, în plus norocul unei profesoare care îi intuie[te poten]ialul [i o sor\ a profesoarei, editor, care o public\. La 19 ani. Tirajul primei ei c\r]i ajunge la câteva sute de mii de exemplare, urmeaz\ traduceri în 27 de ]\ri, cu traducerea în limba român\ 28, public\ alte dou\ c\r]i, scrie scenarii de filme. Prefa]a c\r]ii, semnat\ de Alexandru Matei, aduce numeroase informa]ii despre autoare [i carte, despre jocul propus de titlul ei [i echivalen]ele încercate de traduc\tori în alte limbi, despre universul din care a ie[it autoarea, despre mizele fic]iunii [i explica]ia impactului. Prefa]a are [i un titlu incitant, jum\tate ludic, jum\tate nelini[titor: „Feti]a cu chibrituri (care ard)” [i multe cârlige cu momeli apetisante pentru cititor. Romanul scris la persoana I relateaz\ dramele unei adolescente de 16 ani: copila p\r\sit\ de tat\ pentru c\ nu este b\iat (omul se întoarce în Maroc ca s\-[i ia alt\ nevast\, mai fertil\, care s\ îi nasc\ un mo[tenitor), fata din suburbie înfruntând o [coal\ unde nu are cum se adapta, nevoia prieteniei [i a iubirii, acute la o asemenea vârst\ [i descoperirea lumii în care într-un fel sau altul trebuie s\ se integreze. Aparent, un roman scris u[urel, îmbibat de farmecul oralit\]ii [i al unui limbaj pitoresc [i colorat, Azi ca mâine [i poimâine cucere[te prin ingenuitatea confesiunii

Femei

Faïza Guène, Azi ca mâine [i poimâine, traducere din limba z\ de Ramona H\r[an, Editura IBU publishing, Bucure[ti, 2009, 171 pag.

Malika Mokeddem, Femeia interzis\, traducere din limba z\ de Cristina Radu, Editura IBU publishing, Bucure[ti, 2009, 224 pag. [i prin cruzimea judec\]ilor privind tot ce se afl\ în jur: tat\l absent [i mama neajutorat\, grupul închis al imigran]ilor ce aminte[te de un trib, de[i tr\ie[te într-o metropol\ (exemplul conving\tor îl d\ tanti Zohra), asisten]i sociali [i psihologi, profesori [i colege etc. Treptat, se vede [i suita dramelor ce provin din variate forme ale discrimin\rii: este fat\ [i nu b\iat, este s\rac\ [i nu bogat\, ori m\car decent\ ca nivel social, apar]ine unui alt grup decât cel al majorit\]ii. O salveaz\ de toate inteligen]a nativ\, c\reia îi lipse[te cizelarea, o sinceritate dureroas\ [i purificatoare fa]\ de sine [i o curioas\ postur\ de semideta[are. Alt Holden Caulfield, într-o versiune feminin\, generat\ de alte împrejur\ri, dar terorizat\ de presiuni similare.

O femeie ostracizat\ Malika Mokeddem are [i ea o poveste interesant\: s-a n\scut într-un s\tuc algerian, din de[ertul Saharei, într-o familie de nomazi analfabe]i, a studiat la Oran, p\r\sind Algeria pentru a se stabili în Fran]a, a devenit medic la Montpellier. Romanul Femeia interzis\ (în original, L’Interdite), publicat în 1993, a primit o men]iune special\ a juriului Femina [i premiul Méditeranée des Jeunes, indicii ale unei recept\ri favorabile pentru dou\ tipuri de public. A publicat alte opt romane, se bucur\ de succes ca scriitoare, dar nu [i-a abandonat profesia de medic. Romanul se compune din alternan]a a dou\ voci, pe m\sur\ ce posesorii lor se apropie unul de altul, se cunosc, se întâlnesc [i se iubesc: Sultana revine în satul p\r\sit

cu mult\ vreme în urm\, Vincent r\t\ce[te în cursul unui an sabatic. Amândoi au de clarificat un lucru decisiv pentru viitorul lor [i pentru împ\carea cu sine: ea – o traum\ tr\it\ cu mult timp în urm\, el – o experien]\ de transgresiune ciudat\, legat\ de boal\, de un transplant prin care i se încorporeaz\ „o geam\n\“, de alt sex [i alt\ ras\. Confesiunile alternative cuprind faptele din prezent: Sultana are de înfruntat aceea[i ur\ ca la plecare, aceea[i violen]\ impus\ de b\rba]i în numele credin]ei fanatice, descoper\ îns\ acum reac]ia femeilor care nu se mai las\ dominate [i riposteaz\; Vincent cunoa[te o lume ca s\-[i în]eleag\ „geam\na” ce s\l\[luie[te în el, femeia algerian\ al c\rei rinichi îi asigur\ o nou\ via]\. Trecutul fiec\ruia iese încet-încet la lumin\, fiecare încearc\ s\ se în]eleag\ pe sine. Dincolo de vocile celor dou\ personaje principale [i naratori ce î[i asum\ relatarea, cartea tr\ie[te prin personaje secundare numeroase, extrem de puternice: adversarii declara]i – taximetristul [i primarul; prietenii – Khaled, Salah, apoi femeile care ajung s\ recupereze trecutul din amintirile vii înc\ [i mai ales feti]a Dalila, din ale c\rei vorbe transpar discrimin\ri – este fat\ [i nu b\iat, îi place s\ citeasc\ nu s\ se supun\ autorit\]ii numero[ilor b\rba]i din familie, alege singur\tatea [i caut\ prietenia unor str\ini ca s\ evadeze. Scriitoarei îi reu[esc spectaculos dou\ personaje: doctorul Yacine, c\ruia Sultana i-a presim]it moartea este marele absent, în jurul absen]ei lui graviteaz\ to]i, prin pasiunea lui pentru pictur\ el ]ese firele nev\zute care îi leag\ unul de altul pe cei r\ma[i în via]\. Cel de-al doilea este un personaj inexistent: Dalila î[i inventeaz\ o sor\ mai mare, Samia, cea plecat\ în „Fran]ia”, care are toate atributele Sultanei, care a revenit din Fran]a. Doctorul-pictor [i copila-model prilejuiesc cele mai interesante scene: cele nocturne, în care Sultana îl vede pe Yacine pictând, cele diurne, în care Vincent intrusul st\ de vorb\ cu Dalila [i îi ascult\ observa]iile stranii [i fascinante despre personajele iubite, filtrate prin imagina]ia ei – Micul Prin] sau Tobo[arul al c\rui glas face ]\nd\ri geamurile. Cred c\ acestea sunt [i cele mai frumoase pagini ale c\r]ii.

Oferte necanonice Cele dou\ romane aduc cititorilor români surpriza unor scriitoare interesante [i a unor lumi prea pu]in cunoscute. Ele atrag aten]ia [i prin ]inuta grafic\: provocatoare, în mod pl\cut, coperta romanului Femeia interzis\ combin\ albastrul cerneal\ [i portocaliu, iar Azi ca mâine [i poimâine are pe copert\ o pictur\ de o rafinat\ naivitate a Alexandrinei Hristov (i-am v\zut cu încântare miniexpozi]ia g\zduit\ recent de ceain\ria C\rture[ti). Adolescenta din Azi ca mâine [i poimâine va produce [i alt efect asupra cititorilor români afla]i în ]ar\ sau departe de ]ar\. Mul]i adolescen]i pleca]i cu familiile în alte ]\ri au fost sili]i s\ se adapteze altei societ\]i, f\r\ a se desprinde cu totul de locul din care veneau. {i indiferent de clasa social\ ori zestre cultural\, asperit\]ile [i dificult\]ile î[i pun amprenta, las\ urme, dac\ nu traume grave. Schimb\rile unei vârste au alt\ duritate când le dubleaz\ o c\utare a identit\]ii, a locului [i a rostului propriu. Cât despre Sultana din Femeia interzis\, ea ilustreaz\ perfect angoasa omului de ast\zi, care î[i are într-un anume p\mânt r\d\cinile, iar coroana arunc\ umbr\ asupra altui loc, [i ca urmare, se afl\ într-o continu\ nevoie de autodefinire. Ea vorbe[te altfel despre drama femeii din lumea contemporan\, care î[i ob]ine independen]a prin profesie, loc de munc\, dar libertatea autentic\, nu doar exterioar\, ci interioar\, [i-o câ[tig\ mult mai greu. Merit\ l\udat\ ini]iativa editurii IBU de a oferi asemenea romane ce instig\ la interoga]ie [i reflec]ie, merit\ respectat curajul ca într-un an în care cuvântul „criz\” atinge maxima frecven]\ în presa româneasc\ s\ mizeze pe fic]iunea ce aduce lumi aflate mult\ vreme în zona de umbr\. Aceea[i editur\ amenin]\ cu un roman al celei mai premiate scriitoare din China de ast\zi: Cuvinte nescrise de Zhang Jie.

Elisabeta L|SCONI

m L’Ère du soupçon

z Revista „Le Point” a avut buna idee de a pune laolalt\ toate prostiile puse în circula]ie, îndeosebi pe Internet, legate de evenimente precum aselenizarea sau 11 septembrie. Sociologii [i psihologii consulta]i de autorii documentarului explic\ lucrurile prin prisma unui refuz obsesiv al versiunilor oficiale. B\nuiala c\ suntem min]i]i [i manipula]i – iat\ resortul refuzului. Oameni în general f\r\ preg\tire într-o materie sau alta au totu[i teorii personale abracadabrante. Pe cît de neîntemeiate [tiin]ific, pe atât de aprig sus]inute. O cauz\ a prolifer\rii acestor teorii este mediatizarea lor iresponsabil\. Ne amintim cu to]ii de individul care anun]a cutremure, `n zile [i la ore precise, pe un post de televiziune românesc, care n-a avut nici m\car decen]a de a recunoa[te c\ a fost în[elat de un impostor, ca s\ nu mai vorbim de faptul c\ l-a reinvitat nu dup\ mult\ vreme ca s\ fac\ alte prognoze fanteziste. Cineva care n-a v\zut niciodat\ cu ochii lui Pentagonul î[i d\dea totu[i cu p\rerea c\ gaura provocat\ era prea mic\ pentru ca un avion s\ treac\ prin ea. „N-a fost nici un avion”, declara ritos insul cu pricina, care era, n-o s\ v\ vin\ s\ crede]i, marele regizor David Lynch. În general, „necredincio[ii” cu pricina sunt intelectuali [i arti[ti. Clasele mijlocii cad mai greu victim\ zvonisticii sau teoriilor complotiste. Între]inerea îndoielii e ca un fel de hobby de lux. {omerii de pe urma crizei nu-[i permit nici m\car unul util. Sharon Stone nu crede în ruptul capului c\ turnurile din New York au fost doborîte de terori[ti. Pur [i simplu, guvernul american a ales o cale, mai ieftin\ decât implozia provocat\, spre a sc\pa de ele. ~i vine în sprijin o actri]\ z\, la fel de frumoas\ [i de de[teapt\, Marion Cotillard. De un umor de-a binelea negru d\ dovad\ umoristul Jean- Marie Bigard: „N-a fost nici un avion (pe 11 septembrie), totul e o minciun\ gogonat\!”

A vie]ui [i supravie]ui sub Stalin

r

i

d

i

a

n

e

Ironia socratic\ z N-avem o explica]ie anume pentru interesul de care se bucur\ în acest moment în Fran]a doi filosofi, desp\r]i]i în timp între ei de un secol [i de noi de dou\zeci [i cinci: Confucius [i Socrate. Nici neap\rat asem\n\rile lor de gândire nu le explic\ voga actual\. Mai ales c\ interpretarea filosofiei lor e departe de a fi aceea tradi]ional\ care le punea în eviden]\. Dac\ era vorba de filosofi orali (Socrate n-a l\sat nimic scris, Confucius, foarte pu]in, spusele fiindu-i în mare parte culese din surse ulterioare), le puteau fi ad\uga]i Budha [i Christos. Punctele comune dintre cei doi nu sunt pu]ine: o maieutic\ menit\ a provoca gândirea proprie, „în]elepciune” (practic\) mai degrab\ decât sistem (teoretic), „tot ce [tiu e c\ nu [tiu” etc. O culegere din Confucius, cu un aparat critic impozant, a fost publicat\ de curând. Socrate are parte de dou\ eseuri. Unul, datorat unui psihanalist din [coala lui Lacan, François Roustang, neag\ caracterul propriuzis filosofic al operei: „S-a sfâr[it cu filosofia în sensul de c\utare a adev\rului. Mai aproape de gândirea zen decât de aceea a lui Platon, Socrate bulverseaz\ existen]a prin experien]a lui nu [tiu: ne[tiind, e[ti împins s\ tr\ie[ti, azvârlit în fapt\”. Pentru André Glucksmann, Socrate ne „aminte[te permanent ceea ce prefer\m s\ nu [tim”, ca o Cassandr\ care ne treze[te din uitarea r\ului. irabile, ambele relecturi: doar c\ nu e deloc sigur c\, pretinzând c\ nu [tie, Socrate nu-[i invita în fond ascult\torii s\ încerce s\ [tie. Unde e, în noua interpretare a în]elepciunii celui mai viclean dintre greci, ironia numit\ chiar cu numele lui? Socrate a fost maestrul antifrazei filosofice. E un ton prea

categoric [i deci nesocratic în cele dou\ eseuri. În loc s\ declare atât de ritos c\ Socrate, ca de altfel [i Confucius, nu [tia, nu era mai nimerit s\ se prefac\ amândoi c\ nu [tiu, sorbind câteva pic\turi din cucuta ironiei?

Beethoven [i Mendelssohn în libertate z Cu ocazia anivers\rii c\derii Zidului Berlinului (20 de ani pe 9 noiembrie), l-am putut revedea cu to]ii pe Rostropovici, cântând la violoncel la baza Zidului, chiar în ziua în care primele sp\rturi permiteau tinerilor vestgermani, înarma]i cu târn\coape, s\ dea ochii cu mili]ienii estgermani, neînarma]i [i pa[nici. Nu a avut acela[i r\sunet mediatic un mare concert de la Schauspielhaus din Berlin, în ziua de Cr\ciun a aceluia[i an, în care Leonard Bernstein a dirijat Simfonia a IX-a de Beethoven. Când corul a cântat „Imnul bucuriei”, în loc de bucurie (Freude), cum este în versurile lui Schiller, a r\sunat libertate (Freiheit), un cuvînt mult mai potrivit cu evenimentele. Schimbarea o relev\ ast\zi Lothar de Maizière, primul ministru

al primului [i ultimului guvern democratic al RDG din martie 1990, avocat de meserie [i muzician. În interviul acordat revistei ze „L’Express”, la aniversare, el m\rturise[te c\ orice spirit critic l-a p\r\sit în acele clipe sublime (nu acela[i lucru i se întâmplase când îl ascultase pe Rostropovici cu o lun\ [i jum\tate mai devreme: „nu cânta la fel de bine ca înainte”) [i a izbucnit în plâns. O emo]ie la fel de puternic\ nu mai încercase din copil\rie, când, la vârsta de 8 ani, mama lui, muzician\ [i ea, îl dusese s\ asculte un concert Mendelssohn, întrun Berlin devastat de r\zboi. Mendelssohn, evreu fiind, nu mai fusese cântat în Germania de doisprezece ani. Sfâr[itul r\zboiului [i al hitlerismului îi adusese muzicii lui Mendelssohn libertatea.

Idolul necunoscut al Genera]iei Beat

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

z Herbert Huncke – prostituat gay, ho], dependent [i traficant de droguri, scriitor – e mult mai pu]in cunoscut dec`t Jack Kerouac, William Burroughs sau Allan Ginsberg, de[i lui i se datoreaz\ denumirea Beat Generation [i e un personaj recurent `n romanele colegilor s\i, o figur\ legendar\ a marginalit\]ii. Volumul Vinovat de toate, reeditat `n SUA, reune[te nuvele, `nsemn\ri de jurnal [i interviuri – toate d`nd m\sura personalit\]ii [i talentului s\u. Provenind dintr-un mediu burghez sufocant, de care fuge, t`n\rul ajunge `n 1939 la Chicago, `n „jungla de asfalt” [i tr\ie[te printre prostituate, pe[ti, travesti]i, ho]i, droga]i, pu[c\ria[i [i bolnavi mentali – o lume interlop\, care [i-a pierdut controlul, descump\nit\, dar profund uman\. Huncke `l ini]iaz\ `n droguri pe Burroughs [i `l `nso]e[te `n aventura tragico-burlesc\ a cultiv\rii unei planta]ii de marijuana `n Texas. ~l `nt`lne[te pe Alfred Kinsey, pe care `l ajut\ `n ancheta lui despre sexualitate. E adesea arestat, tr\ie[te `ntre delincven]\ [i boem\ artistic\, particip\ `mpreun\ cu Ginsberg la na[terea coloniei East Village. Toate aceste experien]e s`nt transpuse `n povestirile lui, pline de portrete impresionante, de descrieri cu o precizie hipertrofiat\ [i cu o art\ literar\ care le d\ suflul viu al vie]ii autentice. Interesante [i ca literatur\ [i ca m\rturie, aceste scrieri au fost editate t`rziu, cu pu]in timp `naintea mor]ii autorului, la 81 de ani, `n 1996. ~n imagine, Herbert Huncke `n 1947, `n Texas.

România literar\

zIstoricul britanic Orlando Figes s-a impus ca un bun specialist `n Rusia, despre care a publicat lucr\ri de referin]\. Cea mai nou\ din serie este rezultatul convorbirilor cu mai multe sute de familii supravie]uitoare regimului stalinist. Dincolo de ceea ce con]in arhivele oficiale, istoria oral\ consemnat\ pe 800 de pagini `n cartea lui Figes, Cei ce vorbesc `n [oapt\. A tr\i [i supravie]ui sub Stalin conserv\ magistral traumatismele, teama, culpabilit\]ile [i tragediile perioadei. ~ntr-un interviu luat istoricului de „Magazine littéraire” din noiembrie, cu ocazia public\rii versiunii ze a c\r]ii lui la Ed. Denöel, Orlando Figes precizeaz\ c\, `n ruse[te, exist\ doi termeni diferi]i pentru „[optitori”: [ept[uski `i desemneaz\ pe cei ce nu vor s\ fie auzi]i iar [eptun – un cuv`nt n\scut `n Gulag – pe turn\tori. „Misiunea c\r]ii mele era s\ g\sesc acea genera]ie de oameni educa]i s\ tac\ sub Stalin. Am `nceput prin a vorbi cu familiile pe care le cuno[team, apoi cu prieteni ai acestora [i am fost frapat de contrastul dintre austeritatea vie]ii publice `n URSS [i c\ldura cu care m\ primeau oamenii obi[nui]i `n casele lor [i sinceritatea cu care `mi vorbeau despre adev\rata via]\ `n stalinism. Singurul mod de a le p\stra m\rturiile era istoria oral\. Intr`nd `ntr-o zon\ interzis\, pun`ndu-le `ntreb\ri intime despre familie, sentimente, credin]e – lucruri despre care cu doar un deceniu `n urm\ n-ar fi avut curajul s\ vorbeasc\ – eram con[tient c\ misiunea e urgent\. De la perioada `n care am adunat materialul [i p`n\ la apari]ia c\r]ii, mai mult de jum\tate din cele 454 de persoane interogate de mine au murit.” C`t despre situa]ia de azi din Rusia, istoricul englez e de p\rere c\ „libertatea cuv`ntului e din nou limitat\; regimul MedvedevPutin e pe cale s\ rescrie o versiune mult mai pozitiv\ a perioadei sovietice, inclusiv a celei staliniste, prin intermediul unui control strict al massmedia, o cenzur\ a c\r]ilor, amenin]\ri cu procese `mpotriva istoricilor [i acte de intimidare `mpotriva unor ONG-uri. Ru[ii nu mai vorbesc `n [oapt\, ca pe vremea lui Stalin, dar au un fel de memorie colectiv\ a represiunii care `i face s\ se autocenzureze [i s\ se conformeze «corectitudinii politice» oficiale”.

e

29

l

e

c

t

u

r

i

Î

NTR-UN cuvânt-înainte la volumul s\u dedicat unor reprezentan]i ai poeziei optzeciste, gorjeanul Laz\r Popescu î[i explic\ inten]ia: ar fi dorit s\ scrie o carte despre întreaga poezie optzecist\, în opinia sa incomplet cunoscut\, comentat\ [i statuat\, dar, din pricina unei document\ri insuficiente, a finalizat doar acest op. Este, a[adar, vorba de un volum de exegeze dedicate urm\torilor cinci poe]i: Gabriel Chifu, Marian Dr\ghici, Nichita Danilov, Mircea Bârsil\ [i Ioan Flora. Prefa]a introduce, în plus, o seam\ de alte motiva]ii ale scrisului s\u, cum ar fi aceea de a se sim]i în consonan]\ temperamental\ [i intelectual\ cu „poezia experien]ei”, ilustrat\ de poe]ii în cauz\, [i mai pu]in cu o alt\ arip\ a poeticii optzeciste, pe care o nume[te a „experimentelor”. În plus, de[i precizeaz\ c\ demersul s\u este unul empatic [i subiectiv, tonul polemic sugereaz\ o dorin]\ de a contribui la o mai bun\ situare valoric\ a poe]ilor comenta]i, ceea ce ne pune în gard\ (prefe]ele autorilor la propriile opere pot ascunde destule pericole). Atitudinea polemic\ ne-a preg\tit pentru introducerea unor nume întradev\r neglijate, dar poe]ii ale[i sunt, nu se poate nega, creatori dintre cei mai comenta]i [i respecta]i. Desigur, oricând e loc pentru mai bine, dar singurul mod eficient de a face un plus de dreptate este exegeza bine fundamentat\ prin argumente critice solide, iar tonul ponderat, impersonal (chiar plin de pasionalitate, dar re]inut) este, credem, unicul ce poate impune respect. Lecturile lui Laz\r Popescu sunt ample profiluri literare, urm\rind îndeaproape conturul celor mai importante volume ale scriitorilor în cauz\. În ansamblu, ele constituie o demonstra]ie a faptului c\ lectura poeziei este o adev\rat\ art\ ([i [tiin]\), adesea uitat\, din p\cate, în contemporaneitatea noastr\ cea atât de neatent\ la mi[c\rile imponderabile ale spiritului. Autorul este un bun cititor de poezie, el de]ine mai multe atuuri în aceast\ privin]\, precum sensibilitatea profund receptiv\, erudi]ia [i for]a analitic\, necesare pentru a în]elege nuan]ele unor universuri lirice complexe. Citatele abundente din autori str\ini din diverse perioade (pornind de la postmoderni [i moderni, pentru a regresa înspre romantici ori antici, practic înspre orice zon\ ce ar putea arunca o und\ luminoas\ asupra citatelor comentate) confer\ o not\ eseistic\ indubitabil\ a acestui demers exegetic. Scânteierilor nea[teptate ce rezult\ din jocul ideilor [i asocia]iilor, li se datoreaz\ cele mai bune momente ale acestor captivante eseuri. Uneori îns\, referirile par arbitrare, reflectând mai degrab\ preocup\rile de la un moment dat ale autorului (precum referirile la Montale, al c\rui exeget este). Alteori sup\r\ plierea excesiv\ pe text, expresie, parc\, a neputin]ei de a sintetiza. De[i eseurile sunt adecvate scrisului fiec\rui autor în parte, cititorul r\mâne, dup\ descriptivismul exersat din plin, în a[teptarea unor concluzii

România literar\

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

Prin anticariate

30

Trupuri in folio

D

OU| c\r]i, care nu s-au cunoscut, [i care nu seam\n\ cîtu[i de pu]in – una sub]ire, format mic, avînd delicate]ea crud\ a c\m\[ilor unui sîmbure, str\vezii, [i libertatea, cît de dureroas\, a senza]iilor pentru care nu dai socoteal\, alta temeinic\, retr\ind cu creionul în mîn\ pl\ceri rafinate – stîrnesc aceea[i imagine, a foi]ei de pergament purt\toare de amintiri. Prima e Corp transparent, cele cincisprezece poezii ale lui Blecher, un debut cvasi-invizibil, cu sprijinul lui Bogza, în 1934. Plachet\, spun anticarii, cu neputin]\ de evaluat, datorit\ rarit\]ii ei. Nu [tiu în ce lun\ a ap\rut, dar în ultima zi de octombrie a aceluia[i an, Blecher îi scrie lui Bogza: „Zilele trecute m-a vizitat un tîn\r poet din împrejurimi [i mi-a vorbit [i de Corp transparent. «Cetiam cartea asta pe lacul din parc; cu o mîn\ vîsleam [i cu alta citeam cartea cînd, deodat\, a venit un mic vînt [i mi-a luat-o din mîn\ aruncînd-o în lac. Acum Corp transparent e în fundul lacului»”. (M. Blecher, mai pu]in cunoscut, edi]ie întocmit\ de M\d\lina Lascu, prefa]\ de Ion Pop, Editura Hasefer, 2000, p. 37.) Destinul unei frunze. Aceea[i metafor\, pentru c\r]i sortite r\sf\]ului [i unui anume tip de uitare, o folose[te

Poezie optzecist\ mai generale, sau m\car a unor sinteze conceptuale (atunci când s-au acumulat numeroase considera]ii, îngropate îns\ în magma textului) – care nu vin. Demonstra]ia hermeneutic\ dureaz\ doar atât cât [erpuirea cuminte odat\ cu textul [i pe lâng\ el, iar finalurile sunt lipsite de str\lucire. Plierea pe text, salvat\ uneori de brilian]a asocierilor culturale, decade, nu de pu]ine ori, într-o simpl\ literaturizare, inferioar\ originalului, de unde izul amatoristic dezam\gitor, ca [i etalarea de platitudini, ce anuleaz\ tensiunea scriptural\: „Perspectivele locuirii [i vie]uirii în spa]iul carpato-danubianopontic nu sunt, dup\ cum vedem mai departe, dintre cele mai fericite. Exist\ riscul barbariei [i c\derea în barbarie este – în aceste condi]ii – oricând posibil\. Prea mult barbarii ne-au stat al\turi, am convie]uit cu ei. Iar aceast\ coabitare a l\sat urme adânci” (p. 79). Un astfel de „comentariu” (s-ar putea da [i alte exemple) s\r\ce[te frumuse]ea versurilor pe care le anticipeaz\ (aici din poezia lui Marian Dr\ghici): „cu barbarii am stat la mas\/ cu barbarii am b\ut vin/ în c\r]ile barbarilor am c\utat calea, adev\rul [i via]a” etc. Repetarea unor expresii precum „dup\ umila mea p\rere”, „cumva” („Ca în scrierile lui Michel Foucault cumva” – p. 179), „un anumit” („un anumit Saint-John Perse”) contribuie [i ele la impresia de improviza]ie [i de manierism, creat\ câteodat\. Prin eliminarea unor astfel de c\deri, printr-o mai mare concizie [i prin lucrul obligatoriu pe text, exegeza ar avea numai de câ[tigat. F\r\ s\ spun\ lucruri radical noi despre poe]ii studia]i, Laz\r Popescu îi în]elege într-adev\r, uneori chiar din interiorul laboratorului de crea]ie, iar faptul este, în sine, irabil. Este, astfel, surprins\ cu acuitate glisarea înspre social (prelucrat pân\ la a genera o viziune de adâncime) a liricii lui Gabriel Chifu, înso]it\ de o restructurare imagistic\ pe m\sur\, privilegiind angoasa, negrul, pierderea candorii [i a jubila]iei (cvasimitice) de tip adolescentin, specifice primelor volume ale acestuia. La rândul s\u vulnerabil la spectacolul a/epocaliptic oferit de societatea postrevolu]ionar\, Marian Dr\ghici este revelat (într-un eseu frumos intitulat Roza mental\ a poeziei), ca un adept al tr\irii mistico-poetice, modern [i postmodern totodat\. Grotescul social este ipostaziat de câteva personaje memorabile, precum „]a]a balcanic\ de ambele sexe” etc. Analiza ce-i este consacrat\ ni se pare cea mai coerent\, demonstrând Eco, în Memoria vegetal\ [i alte scrieri de bibliofilie. Traducerea româneasc\, datorat\ Aneimaria Geb\il\, a ap\rut, anul trecut, la RAO. Încep cu ea, de[i se înscrie indirect în spa]iul acestei rubrici, prin privirea r\scolitoare dup\ c\r]ile vechi, [i împu]inate la num\r, feluri discrete [i fo[nind de-o noble]e melancolic\, de-a ]ine minte. Alegîndu-[i o tem\ grea, Eco face, în conferin]a din ’91, de la Milano, Memoria vegetal\, retip\rit\ aici, eseistic\ u[oar\. Nu facil\ dar, în orice caz, nici îmbibat\ de referin]e nedigerabile. Ici, colo, cîte o anecdot\, sau cîte o informa]ie (de pild\, c\ Aldo Manuzio, tipograf vene]ian al anilor 1500, a folosit primul aldinele, litere frumoase, la vremea aceea, banalizate prin abuz), un citat în a c\rui poezie subtil\ – traducerea e a lui Gellu Naum – îl recuno[ti cu îndoial\ pe b\trînul retor Hugo: „Sub forma tiparului, gîndirea e mai nepieritoare ca oricînd; ea e volatil\, insesizabil\, indestructibil\. Ea se amestec\ cu aerul. Pe vremea arhitecturii, ea se f\cea munte [i lua cu n\dejde în st\pînire un veac sau un loc. Acum ea se face stol de p\s\ri, se împr\[tie în cele patru z\ri [i ocup\ dintr-o dat\ toate punctele v\zduhului [i ale spa]iului”, coloreaz\ un discurs de bun sim] cultural, a[ zice. Care face din citit un ritm de via]\. E o cî[tigare a bun\voin]ei în aceste rînduri de început de carte, f\cute s\ nu sperie. Cu Reflec]ii asupra bibliofiliei, lucrurile se complic\. Fiindc\ „bibliofilul nu [tie niciodat\ cui s\ arate comorile sale”, între un public ignorant [i ni[te „colegi” atin[i, fiecare, de manii care nu seam\n\, a convinge pe cineva de noima acestei vîn\tori de c\r]i deja r\nite e o meserie ingrat\. De care Eco se achit\ cum poate – dac\ nu el, atunci cine? – r\t\cind proprii sensibilit\]i („nu m\ pot obi[nui cu ideea de a pierde acel exemplar care, prin fragila sa b\trîne]e, îmi aminte[te de anii form\rii mele [i de cei care i-au urmat, fiind astfel parte din amintirile mele”) printre dileme care demasc\, duios, vanitatea unei pasiuni: „Oricine î[i dore[te un exemplar

asumarea poeziei ca izbând\ în imaginar, de unde „scrisul în gând” [i atotprezen]a unui „Ierusalim poetic”, rezident, în esen]\, în spa]iul privilegiat al „rozei mentale”. La Nichita Danilov sunt c\utate semnifica]iile unui conglomerat de abord\ri lirice, de la un tradi]ionalism cu fond expresionist [i un neoromantism simbolic la o teatralitate postmodern\, în registru grotesc, cu o puternic\ tent\ pictural\. Aplecarea spre Laz\r Popescu, Cinci voci sacru, dar [i cabotinismul intrinsec, ale optzecismului, Craiova, multiplicarea ludic\ a m\[tilor Ed. Universitaria, 2008. [i a personajelor poetice, stranietatea narativ\ se bucur\ de o minu]ioas\ aten]ie din partea exegetului. S-ar putea spune c\ receptivitatea la diformit\]ile socialului este comun\ tuturor poe]ilor analiza]i de Laz\r Popescu, dar ea se materializeaz\ în mereu alte formule poetice. La Nichita Danilov reac]ia este înspre un vizionarism bizar, înspre un vizual de tip oniric, absurd, suprarealist. Mircea Bârsil\ este perceput ca poetul arhaicului remanent, al unei mitiz\ri continue a universului. Postmodern atipic, el desf\[oar\ un complicat ritual al imaginarului, în calitatea sa de „ultim reprezentant al vocii arhaicit\]ii anonime”. Creator de atmosfer\, pictor de peisaje fantasmatice, el reac]ioneaz\, printr-o oboseal\ nu lipsit\ de ingenuitate, la presiunile inabile ale socialului dec\zut. Precum Gabriel Chifu [i Marian Dr\ghici, Ioan Flora [i-a p\r\sit începuturile neoromantice, spre a adopta o poetic\ marcat\ de viziunea social\, obiectualiza(n)t\ [i obiectivat\. În cele din urm\, maturul Flora ajunge s\ difere cu totul de cel din tinere]e, poezia sa devenind una a banalului, a cotidianului, a derizoriului. Cauza este de g\sit în noua perspectiv\ asumat\, preocupat\ s\ evite alienarea prin raportarea continu\ la real. Acceptarea lumii fizice, a[a cum este ea, a gesturilor m\runte, de zi cu zi, face parte dintrun program filosofic [i de ac]iune, de „dezvr\jire” a lumii [i de echilibru între om [i cosmos. Punctul forte al eseurilor lui Laz\r Popescu îl reprezint\ poezia îns\[i. Autorul î[i alege bine citatele. Mai mult decât prin propriile comentarii, dense uneori, rarefiate alteori, inegale în ansamblu (succesiune de în\l]imi [i depresiuni), citatele, în primul rând, ne conving c\ avem, în imediata noastr\ apropiere, operele unor poe]i autentici, cu personalit\]i distincte, a c\ror crea]ie este apt\ s\ suscite o lectur\ mereu reînnoit\.

Simona-Grazia DIMA al celei mai frumoase c\r]i tip\rite vreodat\, Hypnerotomachia Poliphili, [i îl dore[te perfect, f\r\ urme [i g\uri, cu margini late [i, dac\ s-ar putea, s\ aib\ colile nelegate înc\. Dar ce ne-am face noi [i anticarii dac\ s-ar afla în circula]ie un exemplar cu note scrise m\runt în dialect gaelic de James Joyce?” Frumosul obiect al dorin]ei, de la 1499, ajuns, întrun roman al lui Eco însu[i, subiectul unei teze de doctorat, d\ seama despre unul din felurile cum mor c\r]ile... Un fel mai barbar de omorîre a lor este dezmembrarea, [i vinderea pe buc\]i. Reversul oric\rei noble]i este c\p\tuiala, în care bibliofilia poate s\ alunece. Degeaba strig\ Eco: „s\ dezmembrezi ast\zi o Biblie cu 42 de rînduri ar fi ca [i cum ai d\rîma Partenonul pentru a vinde apoi pietrele cu bucata”, vandalica ispit\ r\mîne. Cum, cu regret trebuie s\ o spun, vandalizat\ e, de traduc\toare, biblioteca în dezordine, în starea ei fireasc\, de fapt, cu rîndurile dintr-o carte continuate în [irurile alteia, peste vremuri [i ]\ri, a lui Eco. De pild\, Kennst du das Land wo die Zitronen blühen? (despre Italia, c\reia Eco îi face, din foarfece, o bibliotec\ de slav\) e o întrebare din Wilhelm Meisters Lehrjahre, nu „fragment dintr-o poezie de Goethe”. Iar Tintarella di luna, dimmi che fai – tradus, doar, ca „bronz de lun\ (?! – n.m.), spune-mi ce faci”, combin\ un titlu de album celebru din muzica anii ’60 cu începutul unui Canto notturno al lui Leopardi. Închei, provizoriu, aceast\ discu]ie despre dou\ c\r]i [i mai multe bucurii [i triste]i, din acelea care intereseaz\ abia cîteva persoane sau, cel mai adesea, cîte una singur\, cu ra]iunea, ap\sat omeneasc\, pe care o g\se[te Eco cititului compulsiv, ca [i strîngerii de c\r]i, cum strîng panico[ii provizii pe care n-o s\ le consume: „Acolec]iona este o modalitate de a intra în posesia unui trecut care ne scap\.” Despre pierderile de substan]\ proprie, prin care via]a cap\t\ paloarea, transparen]a trecutului de nereg\sit, peste înc\ o s\pt\mîn\.

Simona VASILACHE

a c t u a l i t a t e a

POVESTIRI PE UNDE SCURTE

Europa Liber\ se desparte de Monica Lovinescu

C

M

al c\rui obiect este dezv\luirea spre [tirea mai marilor familiei a ceva ce nu pot înc\ s\-mi reprezint, iar dup\ fireasca ei îndep\rtare îi urmeaz\ o Nu]\ desc\rnat\ care r\mâne la noi [i dup\ ce-[i înceteaz\ serviciul, cu eclipse în spitale de ftizici [i de schizofreni. Ideea e c\ ultimele noastre servitoare sunt produse [i alegorii ale epocii. Brutala fracturare a unei evolu]ii sociale ce p\rea prestabilit\ î[i g\se[te în ele expresia adecvat\. Pân\ acum [tiai pe cine prime[ti în cas\. De aici înainte, deoarece înc\ nu te închipui într-un trai lipsit de mijloace, ri[ti. Riscul e prin el însu[i suspect [i ostil micii burghezii. O familie „de condi]ie bun\“, într-o vreme normal\, nu risc\ nimic. Nu m\ mai întorc la livida [i pasiv înd\r\tnica Floric\, nici la Ani[oara, al c\rei rol de ini]iatoare erotic\ este de fapt prev\zut în scenariu, dar se realizeaz\ în condi]ii alterate. Reajung la Nu]a, de[i am mai scris o pagin\ despre ea. Vine din Moldova în anul de secet\. Din m\rturisiri ulterioare, f\cute în plin\ criz\ a bolii [i deci nesigure, ar reie[i c\ [i-ar fi omorât la Arad un copil abia n\scut. Ne ]inem noi înc\ nasul pe sus, dar adev\rul e c\, b\ne[te, nu ne mai descurc\m. Aspectul nu-i place lui Mugur, care elimin\ asemenea am\nunte vulgare: Încep s\ se vând\ covoare, pick-up-ul, aspiratorul, un ceas Schaffhausen de aur, tata intr\ func]ionar la o fabric\, mânc\m mult\ sup\ de ro[ii, mult paprica[ de cartofi, ne îmbr\c\m în celofibr\ (o stof\ f\cut\ din scândur\ m\run]it\ [i ]esut\ cine [tie cum). Nici generalizarea n-ar fi fost de dorit: S\r\cia a dat culoare murdar\ epocii. Adev\rata s\r\cie n-a început imediat. Culoarea murdar\ se întinde peste anii ‘48-’53. Nu-mi amintesc de ce am fixat ca limit\ anul 1953. Atunci am intrat la facultate, cu mâncare de prune, cu h\lci vârtoase de gri[ în ap\, palton din p\tur\ de cal, pân\ la p\mânt, sau haine mo[tenite de la tata, din anii treizeci, în camer\ cu un singur rând de geam, nici acela bine închis. În c\m\ru]a de pe Sfin]ilor, un metru jum\tate pe doi, sufla vântul [i pe sub geam [i pe sub u[\, iarna dormeam îmbr\cat cu tot ce se g\sea. {colar, scrisesem compuneri, de exemplu despre eroi, impregnate de un misticism, altfel inexistent, [i care ascundeau cu grij\ înzestrarea mea de viitor literat: Totodat\ cu aceast\ s\rb\toare a fost [i În\l]area Domnului. Ziua eroilor [i În\l]area domnului au fost puse în aceia[i zi deoarece precum s’a urcat domnul nostru Isus Hristos la cer a[a s’au urcat la cer [i sufletele acelor eroi care [i-au jertfit via]a pentru noi. Poate [i mai grav\, de[i pe atunci înc\ is\, febra dinastic\, în crea]ii peste puterile mele [i de aceea datorate v\rului meu Nelu, student politehnician. Crescut în dragoste de munc\, Majestatea sa Regele Mihai se adaptase înc\ din copil\rie, premonitor, la împrejur\rile ulterioare: N\scut în ]ar\, s’a jucat, a înv\]at [i a muncit în mijlocul poporului. De aceea: Fiecare Român poart\ în inim\ chipul regelui nostru. Tablourile ni-l înf\]i[eaz\ cu privirea aruncat\ parc\ în dep\rt\rile plaiurilor ]\rii Sale. Are înainte deschis un drum luminos. Bietul Nelu, nici talent, nici sim] al istoriei nu avea. Totu[i, începuse s\ se orienteze. Regele nostru era înfr\]it cu clasele sociale înc\ de pe b\ncile [colii. Nu era destul. Degeaba încercam s-o dreg citând frumoasele versuri „Azi ne conducem singuri, precum au vrut str\mo[ii“ cât\ vreme continuarea – Cu sprijinul puternic al armatei ro[ii – nu mai era de actualitate la vremea „redact\rii“ volumului. „

nr. 47 / 27 noiembrie 2009

AI GREU mi-ar fi fost s\ dau explica]ii privitoare la ini]iativa de a scoate la iveal\ oportunismul partidule]elor aciuite pe platfom\, al\turi de smeul cel aprig care în curând\ vremea avea s\ le fac\ vânt. Îndemnat de indign\rile politice ale lui tata, ad\ugasem: Sau partidele mici care încercaser\ s\ se adapteze dup\ ’45, T\tt\rescu, Alessandrini, puah! Alessandrini mai [i fusese ministru de finan]e, dar ]i l-a pus el la punct când a vrut s\ se foloseasc\ de mijloacele istra]iei pentru campania lui electoral\, la Lugoj. Ministrul n-a mai apucat s\ se r\zbune [i, de altfel, în scurt timp nici n-ar mai fi avut împotriva cui. Fiindc\ de[i, sau pentru c\, neînregimentat politic, i-au f\cut vânt [i lui tata din istra]ie (cuvânt care pentru mine înseamn\ o cl\dire mare, de obâr[ie imperial\, plin\ cu func]ionari), asta vrusesem s\ spun. Mentalitatea lui fusese retrograd\, nu pot s\ contest. Avusese conflicte deschise cu func]ionarii care încep\ s\ fac\ politic\ în istra]ie, ceea ce, din punctul lui de vedere, era de neconceput. Tot pe seama lui, a lui tata, a influen]ei lui nefaste, poate fi pus\ [i senza]ia, ulterioar\ alegerilor care i-au adus la putere pe comuni[ti, c\ seara când s-a anun]at guvernul a fost rece. Un du[ rece a fost, spun acum. Sperasem [i atunci, ca în duminica orbului din 1990, cu deosebirea c\ în aceasta n-a mai fost nevoie de fraud\. Eu frecventam pie]ele inflamate ale punctului 8, veneam acas\ burdu[it de optimism, T se ducea la pia]\, s\ cumpere legume, îi auzea pe oameni [i îmi spunea: „Ascult\-m\ pe mine, o s\ fie pr\p\d!“ Cum a [i fost. Într-un loc, m\rturiseam c\ în pofida s\r\ciei progresive înc\ mai profitam de bun\starea mental\ a unei clase privilegiate. (Privilegiile: cas\ familial\, tat\ notabilitate în ora[ – autoritate, se spunea –, mam\ cu rochii de m\tase [i ceva bijuterii, copii cu ore de german\, vai!, [i de pian, au [i vai!) De la în\l]imea acestei arogan]e greu de stârpit, scriam o pagin\ despre servitoarele succesive (eu însumi izbit de brutalitatea cuvântului, aveam s\ le spun, benign, într-un fel inexistent în vocabularul nostru: fete în cas\): ...s\r\cia nu începe înc\ [i înc\ mai avem fete în cas\, dar ele se succed într-un soi de istorie concentrat\ a acestor ani. S-a termianat cu bihorencele zdravene, prev\zute cu recomand\ri, ale c\ror coapse goale dau informa]ii fugare [i ilicite, molatec ame]itoare, despre corpul femeiesc. Acum se amestec\ nebunie, crim\ [i prostitu]ie într-un co[mar incipient. O Floric\ exangu\, despletit\, cu ochi r\t\ci]i, o Ani[oar\ m\runt ispititoare, terorizându-l pe Ion cu un [antaj ancilar

Du[ rece

România literar\

ÎND i-am v\zut prima oar\, st\teau împreun\ lîng\ un perete din holul mare al S\lii Palatului. Veniser\ la primul Congres liber al scriitorilor [i nu aveau aerul satisf\cut al celor din jur. Se a[teptaser\ la alte discu]ii, nu la dezbaterile de cazan ale scriitorilor. Î[i vorbeau încet. Monica Lovinescu fuma cu port-]igaret una dintre ]ig\rile ei „Gitane”. Virgil Ierunca puf\ia discret dintr-o ]igar\ de foi. Veniser\ de la Paris s\ aud\ ce-[i spun scriitorii în libertate [i ascultaser\ ni[te discursuri avîntat sindicaliste despre întrebuin]area care trebuia dat\ banilor din visteria Uniunii, despre pensii [i alte venituri. Cînd i-am întrebat ce p\rere au despre subiectele predilecte ale vorbitorilor mi-au spus c\ se a[teptau la altceva. Dar Monica Lovinescu a precizat politicos, c\ nu era c\derea lor s\ le dea atunci note scriitorilor care au tr\it în România în timpul comunismului. Virgil Ierunca a remarcat, în treac\t, c\ în Polonia [i în Cehoslovacia scriitorii polemizau pe cu totul alte teme, nu pe [tergerea datoriilor istorice la Fondul Literar. Monica Lovinescu nu sem\na deloc cu imaginea pe care mi-o f\cusem despre ea, cînd o ascultam la Europa Liber\. Mi-o imaginasem înalt\, usc\]iv\ [i cu o expresie sever\. Era scund\, sub]ire spre plin\ [i de o seriozitate înclinat\ spre zîmbet. Nu m\ în[elasem asupra ochilor – negri, migdala]i, str\lucitori [i cu o privire direct\ [i deschis\. Era înc\ frumoas\, iar în gesturi avea o elegan]\ simpl\, vag subliniat\ de expresivitatea delicat\ a mîinilor. Vocea marcat\ de fumat, era mai cald\ decît cea pe care i-o [tiam de la radio. M\ uitam la ea [i la Virgil Ierunca cu o curiozitate pe care amîndoi mi-au încurajat-o, cu un umor lipsit de orice mali]iozitate, care n-avea nici o leg\tur\ cu remarcile caustice pe care le f\ceau la radio. M\ sim]eam de parc\ brusc m-a[ fi mutat în alt\ lume, ca în visele care î]i dau o intens\ stare de fericire. Virgil Ierunca, în pofida aerului s\u rezervat, de o r\ceal\ britanic\ la prima vedere, putea trece treptat la o amicalitate mucalit\, cu scurte interven]ii între replicile so]iei sale. În public, Monica Lovinescu p\rea cea care îi proteja aparen]a de timiditate. În particular, îngerul p\zitor al cuplului era Virgil Ierunca, dar cu aceea[i discre]ie în prezen]a altcuiva. Dac\ n-ar fi fost Jurnalul Monic\i Lovinescu, nici prin cap nu mi-ar fi trecut c\ o parte din siguran]a ei de sine [i rolul de vioar\ întîi în public erau sus]inute de aparent distantul ei so]. Trece Congresul scriitorilor, cei doi se întorc la Paris unde invit\ la discu]ii la microfon, în studioul Europei Libere de la ei acas\, scriitori [i intelectuali români, c\rora le propunea subiectele dezbaterilor din Polonia, din Cehoslovacia [i din Ungaria. Încît, de[i mai pu]in ascultat\ decît înainte, Actualitatea Cultural\ Româneasc\ era în continuare emisiunea care îi ajuta pe români s\ ias\ din orbec\iala de acas\. Atunci o orbec\ial\ care trecuse de la izolarea impus\ de Ceau[escu, la o suficien]\ autoimpus\. Mai trece cîtva timp [i începe s\ se aud\ la Bucure[ti c\ Europa Liber\ urma s\ renun]e la studioul de la Paris al Departamentului Românesc. Adic\ la Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca. Proteste, scrisori deschise individuale [i în cele din urm\ o scrisoare deschis\ colectiv\ semnat\ de cîteva sute de personalit\]i din România [i adresat\ conducerii Europei Libere. Scrisoarea n-a avut nici un efect. Decizia fusese luat\. Monica Lovinescu [i Virgil Ierunca au fost singurii care n-au protestat. Dar ani de zile dup\ desfiin]area studioului de la Paris, au refuzat s\ mai aib\ vreo leg\tur\ cu Europa Liber\. „

CURS PRACTIC DE CENZUR| LITERAR|

31

a c t u a l i t a t e a

Nominaliz\ri pentru Premiul Cartea Anului Ca `n fiecare an, România literar\, cu sprijinul Funda]iei Anonimul, va decerna Premiul Cartea Anului. Festivitatea va avea loc la Clubul Prometheus din Bucure[ti, `n ziua de 3 decembrie la orele 19. Juriul format din redactorii României literare a nominalizat urm\toarele c\r]i:

George Ardeleanu, N. Steinhardt [i paradoxurile libert\]ii, Editura Humanitas

Nicolae Breban, Orfeu `n infern, Editura Polirom

Angela Marinescu, Probleme personale, Editura Cartea Româneasc\

Cristian Teodorescu, Medgidia, ora[ul de apoi, Editura Cartea Româneasc\

Varujan Vosganian, Cartea [oaptelor, Editura Polirom

Abonamente Talon de abonare `ncep`nd cu . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . abonament trei luni (13 numere) - 50 lei abonament [ase luni (26 numere) - 96 lei abonament un an (52 numere) - 195 lei Nume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prenume . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . str. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . nr. . . . . . bl. . . . . . sc. . . . . . et. . . . . . ap. . . . . . . sector. . . . . . . localitate. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . cod po[tal. . . . . . . .jude]. . . . . . . . telefon . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

România literar\

~ncep`nd cu 1 ianuarie 2009, abonamentele se `ncheie exclusiv prin Zirkon Media! Completa]i [i trimite]i talonul de abonare pe adresa: Zirkon Media S.R.L. str. Pictor Hârlescu nr. 6, sector 2, Bucure[ti, 022195. Tel.: 255.19.18, 255.18.00. Plata se face prin mandat po[tal sau prin Ordin de plat\ `n contul: RO14 RNCB 0089 0037 2253 0001 - BCR - Th. Pallady. Pentru institu]ii bugetare contul este: TREZ 7035 069X XX00 1197 - Trezorerie/sector 3. Cititorii din str\in\tate sunt ruga]i s\ trimit\ mandat po[tal `n valoare de 230 euro sau 300 USD pentru un an. V\ rug\m s\ trimite]i prin po[t\ o copie a mandatului [i adresa dumneavoastr\ complet\.

Pentru abona]ii din ]ar\ [i str\in\tate care au `ncheiat `n anii trecu]i abonamente direct la redac]ie, r\m`ne valabil\ adresa: dir. . Valentina Vl\dan, Funda]ia România literar\, Calea Victoriei 133, sector 1, Bucure[ti, cod 010071, OP 22.