Conditional 3b1f54

Cât despre logică, mă laud cu faptul că mi-am dat seama de unul singur multe din raţiunile din spatele unor reguli cvasi-incomprehensibile. Mi-aduc aminte că în şcoala generală mi-am întrebat profa de francă cum se justifică regula lui “si conditionnel”. Mi-a răspuns că în niciun fel, că aşa-s zii şi trebuie să-i luăm ca atare. Ei bine, nu e chiar aşa. Pentru necunoscători, reamintesc regulile lui si conditionnel. Ele se referă la verbele ce trebuie folosite într-o frază care cuprinde o propoziţie condiţională introdusă prin “si” (“dacă”). Anume, în propoziţia condiţională, introdusă prin “si”, trebuie folosite, în funcţie de timpul predicatului din principală, doar timpurile prezent, imperfect sau mai-mult-ca-perfect. Să exemplific: română poţi să spui “Dacă aş avea bani, mi-aş cumpăra o casă”, adică să foloseşti timpul condiţional în propoziţia condiţională. La zi, nu: eşti obligat să zici: “Si j’avais de l’argent, j’achèterais un maison”, în nici un caz “Si j’aurais de l’argent, etc.” Iar la prezent nu poţi folosi viitorul în condiţională, ci doar prezentul: “Dacă voi avea bani, voi cumpăra o casă”, se traduce prin “Si j’ai de l’argent, j’achèterai une maison”. Tabel pentru elevii care trebuie să tocească si conditionnel şi dau search pe google cu el:

Română

Français

Propoziţia condiţională Prezent sau viitor

Propoziţia principală Prezent sau viitor

(Dacă am/voi avea bani

cumpăr/voi cumpăra o maşină) Présent ou futur

Présent (Si j’ai de l’argent

Română

Condiţional-optativ prezent

j’achète/j’achèterai une voiture) Condiţional-optativ prezent

Français

(Dacă aş avea bani Imparfait

aş cumpăra o maşină) Conditionnel present

Română

(Si j’avais de l’argent Condiţional optativ perfect

j’achèterais une voiture) Condiţional optativ perfect

Français

(Dacă aş fi avut bani Plus-que-parfait

mi-aş fi cumpărat o maşină) Conditionnel é

(Si j’avais eu de l’argent

j’aurais acheté une voiture)

Regula nu e intuitivă şi pare chiar ilogică. Profa mea de francă din şcoala generală aşa credea, cel puţin. Ca să descoperim logica, trebuie să ne întoarcem în vremurile lui Rivarol, când l’Académie proclama universalitatea şi superioritatea limbii ze asupra restului limbilor romanice şi nu numai. Una dintre presupusele calităţi era irabila precizie logică: pleonasmul şi redundanţa nu trebuie să existe în ză. Si conditionnel devine acum mai clar: timpul condiţional nu poate apărea într-o propoziţie condiţională, pentru că în ea condiţia e deja semnalată de “Si”. Ar fi pleonastic să avem şi “dacă”, şi timpul condiţional în aceeaşi propoziţie. Luată astfel, regula lui si conditionnel nu e absurdă, ba chiar e foarte logică şi uşor de ţinut minte. Dacă ai “si”, nu ai voie condiţional. Nici viitor. Partea cu viitorul se explică

prin faptul că, în ză, viitorul şi condiţionalul sunt timpuri verbale surori. Conditionalul se formează folosind rădăcina viitorului plus terminaţiile imperfectului: mai mult, în regulile, la fel de complicate, ale concordanţei timpurilor, conditionalul este “viitorul la trecut” – dacă timpul naraţiunii este trecut, cum e cazul în toate romanele clasice, de exemplu, viitorul nu poate fi exprimat decât prin condiţional. Viceversa, viitorul este un lucru incert şi condiţionat, de aici redundanţa dacă l-am folosi în propoziţia introdusă prin si conditionnel.